Turma la putere!

Ne considerăm cu toţii unici şi băgăm mâna-n foc că nu există cineva pe lumea asta mai special ca propria persoană. Şi totuşi, integraţi într-un grup, avem tendinţa să urmăm „regulile” acelui grup, cu orice preţ.

Începând de la grădiniţă, când Vasilică din rândul doi începe să arunce cu avioane prin clasă şi i se alătură toţi colegii, până la pensionare, când Ţaţei Floarea ce mănâncă semniţe în faţa porţii i se mai alătură câteva babe cu acelaşi tip de seminţe-n mâini; spiritul de turmă există peste tot, la orice vârstă, în orice grup, în orice categorie socială.  

În clasa I: … aveţi minţi diferite, copii! Aveţi gene diferite, situaţii materiale diferite, dar trebuie să vă îmbrăcaţi cu toţii la fel, pentru a nu se observa dacă unul are mai mulţi bani ca celălalt şi să ziceţi „bunăăăă ziuaaaaa doamnaaaa învăţătoaaaareeeee!” în cor, pentru a nu exista discriminări. Dar dacă unul are mai puţină minte ca celălalt, la note se observă…acolo nu mai e discriminare.

La adolescenţă: …aveţi minţi diferite, tinerilor! Aveţi gene diferite, situaţii materiale diferite, gusturi diferite, dar trebuie să vă hotărâţi din ce categorie faceţi parte: rockeri, manelişti, houseri, raperi, tocilari, populari, etc. Trebuie să faceţi parte dintr-un grup! N-aveţi cum să aveţi mai multe genuri de muzică preferate, căci veţi fi excluşi din toate grupurile. Ori eşti rocker şi îţi înfingi un cap de mort în sprânceană, ori eşti manlelist convins şi-i fugăreşti pe ăştia cu părul mai lung.

La 20-30 de ani: …aveţi minţi diferite, voi ce vă maturizaţi treptat! Aveţi gene diferite, situaţii materiale diferite, gusturi diferite, planuri de viitor diferite. Dar aveţi o gaşcă, un număr de prieteni cu care vă pierdeţi timpul liber şi care poartă denumirea de anturaj. Nu mai sunt toţi rockeri convinşi sau houseri convinşi, la petrecerile voastre se bagă muzică mixtă şi toată lumea dansează şi se simte bine fără să facă mofturi. Şi aveţi tendinţa să credeţi că aţi scăpat de acest „spirit de turmă”, că s-a evaporat odată cu adolescenţa şi cu momentele rebele. Dar apare unul cu o idee: „Hai să bem 10 l de ţuică în 4 ore! Nu vă ţine!” sau „ Hai să fumăm un joint! Hai mă…ce, trădezi grupul?”. Şi atunci fiecăruia din grup îi creşte blană cârlionţată şi face „beee!”.

La 40-50 de ani: …aveţi minţi diferite, oameni maturi! Aveţi gene diferite, situaţii materiale diferite, gusturi diferite, planuri de viitor diferite, joburi diferite. Dar la locul de muncă apar şi relaţiile de prietenie. Nu bazate pe muzică, nici pe sticlele de alcool pe care poţi să le bei, nici pe jointurile pe care poţi să le fumezi, ci pe simpla simpatie şi încăperea pe care e obligatoriu să o împărţiţi. Şi totul pare normal…dar neînţelegerile din contract ies la suprafaţă şi salariul pare dintr-odată prea mic. Şi-atunci cineva propune „ hai să facem grevă!” şi vrei, nu vrei…te alături şi cânţi „beee” cu o pancartă în mână.

La 60-70 de ani:…aveţi minţi diferite, stimaţi domni şi stimate doamne (chiar diferite de cele proprii, pe care le aveaţi acum 10 ani) ! Aveţi gene diferite, situaţii materiale diferite, gusturile nu prea mai contează, planurile de viitor sunt din ce în ce mai puţine iar job-ul vă scapă printre degete. Acum aveţi altă mentalitate şi sunteţi convinşi că aţi trecut prin orice vă putea oferi viaţa asta. Prietenii îi puteţi număra pe degetele de la o singură mână şi tot ce contează e să vă vedeţi nepoţii crescând. Dar tot vă aliniaţi în faţa standului ziarului „Adevărul de Seară” ce se distribuie gratuit, alături de cei vârstnici pentru care spiritul de turmă a devenit o obişnuinţă; tot căutaţi reducerile şi ofertele speciale, căci aşa v-a zis vecina de la 3; tot vă lăsaţi influenţaţi de ştirile şi emisiunile penibile de la televizor.

Sunt doar exemple aleatorii…unele dintre ele se potrivesc şi în alte categorii de vârstă decât cele prezentate de mine. Ar mai fi şi altele, dar cred că le observăm cu toţii.

Şi atunci, ne mai considerăm unici? Mai suntem speciali? …poate doar dacă reprezentăm „ciobanul” ce declanşează totul, cel ce îndrumă oile, cel ce propune şi cel ce conduce. Dar nici atunci…căci unic eşti doar când vrei să rămâi unic şi nu îţi faci şi alte clone care să umble pe lângă tine.

Cum am spus şi în alte posturi, e doar părerea mea şi trebuie luată ca atare!

“To be yourself is all that you can do!”

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: