Ultima suflare

Un trup gol întins în iarbă acoperit doar de strălucirea unei raze de speranţă. O pală de aer îl măsoară-n lung şi lat, în ritmul bătăilor unei inimi frânte. Atât a mai rămas în urmă. Un trup gol, fără de suflet. O pereche de ochi întunecaţi, două buze vinete şi însetate, un chip fără de expresie.

            Dar uite ce frumos i se reflectă lumina soarelui în păr, de când ai plecat şi ai lăsat-o acolo. Nu mai există părticică din ea care să-i fie acoperită de umbră. Natura a îmbrăţişat-o şi a adoptat-o. Îi oferă căldură, îi ştie temerile şi o protejează cu măreţia braţelor scorţoase. Îi alină suferinţa şi îi oferă puterea de a se rostogoli pe fiecare petic de pământ.

            Nu vede frumuseţea ce o înconjoară, dar speră că există o mână ce o va ajuta să se ridice. Nu aude îndemnul mugurilor de trandafiri, dar speră că e cineva acolo care îi va induce secretul paşilor. Gândurile sale pipăie harta vieţii pentru a alege o nouă cale…

  Buzele i se mişcă şi un glas răguşit răsună în toată poiana:

„Eşti invizibil dar te văd venind,

Îţi simt căldura vie cum pătrunde

În trupul meu firav… scânteind

Raze ce topesc două secunde

Şi nu e nimeni…nimeni nu m-aude !

Secundele au fost demult topite

Şi-am plâns la gândul învierii,

Dar n-a fost nimeni să m-asculte.

Am plâns la gândul învierii

Iubirii, dorinţei şi plăcerii

De a te simţi din nou lângă mine

Chiar de inima ţipa « nu-i bine! »

Ţipă, tremură, încet se zbate,

Aruncând din mine triste şoapte,

Aruncând amintiri dureroase,

Aruncând sentimente-ntunecoase.

Eşti invizibil şi totuşi iţi simt adierea

Eşti invizibil, dar tânjesc mângâierea,

N-am aer, ascultă-mi chemarea !

Mă sufoc,  redă-mi, te rog, suflarea!

Nu-ţi mai aud glasul, îmi pierd răbdarea!

Aş fi în stare să-ţi accept trădarea,

Chiar de inima-mi şi-ar pierde culoarea!

Eşti invizibil dar ştiu că n-ai uitat !

Eşti invizibil şi te simţi întemniţat !

Nu mai ai aer şi te vrei resuscitat !

Sufletul tău se simte-ameninţat…

Vrea cu iubire să fie-alimentat,

Vrei de mâna-mi să fii alintat…

Dar eşti invizibil, eşti dezorientat,

Te simţi inutil, te simţi devastat,

Ai nevoie de mine, eşti impacientat,

Inima-ntreagă, tu mi-ai-ncredinţat.

Suntem invizibili, unul pentru celălalt,

Suntem invizibili, ne-avântăm într-un salt,

Ne întâlnim în aer, zâmbim, plângem şi cădem

Într-un abis, ştiind ce n-o să mai avem ! ”

O ultimă suflare şi frunzele tresar, copacii adorm iar inima ei se opreşte…doar pentru a porni din nou, într-o altă dimineaţă.

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: