Razna

Întotdeauna am încercat să privesc partea bună a lucrurilor. Uneori mi-a ieşit, alteori nu. Astăzi este una din acele zile în care nu îmi iese…oricât de multe dorinţe mi s-ar îndeplini, simt că lipseşte ceva. Şi cel mai tulburător pentru mine e că mi-am dat seama că lipsa aceasta nu este de câteva zile, de o lună, două…ci de mult prea mult timp.

Lucruri bune mi se întâmplă, reuşesc să fac 99% din tot ce-mi propun. Am ambiţie, am voinţă, am dobândit şi putere de a merge mai departe. Dar ce pot face când acel 1% bate la uşă? Ce pot face atunci când oricât de multe realizări aş avea şi oricât de multe laude aş primi din partea tuturor, întorc privirea în dreapta mea şi n-am cui să zâmbesc, n-am cui să-i împărtăşesc toată bucuria pe care o simt… ?

Oricât de independentă aş vrea să par şi oricât de multe avantaje sunt să fii singură, „tânără şi neliniştită”…apar momente în care îmi doresc din tot sufletul să am pe cineva lângă mine. Da, e frumos să îţi faci de cap fără să-ţi pese de consecinţe! Da, e minunat să poţi să faci absolut orice îţi doreşti, fără teama de a-ţi „deranja” partenerul! Da, e fantastic să nu mai ai grija unei persoane şi să nu îţi mai treacă aşa des prin cap întrebarea „Oare ce mai face?”. Dar atunci când ai atât de multe de oferit şi trebuie să le ţii pentru tine…simţi că ţi se taie respiraţia…simţi că pulsul tău o ia razna şi ţi se pune un nod în gât. Şi aştepţi să treacă…aştepţi să vină o nouă zi şi timpul parcă de-al naibii pare a se opri în loc. Şi atunci vrei să pui mâna pe telefon…să apelezi un număr, cunoscut sau nu; o iei razna, intri pe internet şi cauţi…cauţi pe cineva cu care să vorbeşti, căruia să-i descarci sacul tău de sentimente şi să te eliberezi. Şi te simţi epuizat…căci cauţi, dar parcă nimeni nu e pe placul tău. Crezi şi simţi că nimeni nu te va înţelege…şi te opreşti din căutat.

M-am oprit din căutat…respiraţia mi-a revenit la normal iar inima parcă nu-mi mai bate atât de repede.

Mâine e o nouă zi…

One response to this post.

  1. Posted by meanbrake on October 12, 2011 at 21:11

    Stiu prin ce treci… Si eu in ultimul timp m-am simtit extrem de singur. Mai exact, de cand ai mei au decis ca ar fi mai bine sa ne mutam de la bloc la casa. Acum stau la aproximativ 10 km de oras, fara prieteni, fara nimic… De multe ori simt si eu nevoia sa ma confesez cuiva, sau macar sa fac o plimbare la ore tarzii prin parcul Copou (sunt din Iasi) asa cum faceam inainte. Acum sunt prizonier..😦
    P.S.: Daca ai nevoie si te ajuta cu ceva, sa stii ca oricand sunt aici sa te ascult. Stiu ca practic sunt un necunoscut ce din greseala a descoperit blogul tau, dar poate exista avantaje si in chestia asta. Iar daca dispar si vrei sa mai vorbim… ma poti trage de maneca si pe mess (id`ul coincide cu numele)

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: