Sunt convinsă că ştii deja, dar o mai zic şi eu odată: viaţa poate fi de căcat uneori. Fiecare zi poate deveni o provocare imensă, încărcată de obstacole imprevizibile; în unele zile nu o să te simţi în stare nici măcar să te dai jos din pat, ce să mai zic de înfruntat probleme şi afişat bucurie.
Dar vreau să mai ştii ceva: zâmbetul tău a fost unul dintre factorii ce m-au ajutat pe mine să mă dau jos din pat, dimineaţa, şi să merg mai departe. Imaginea zâmbetului tău a rămas imprimată în mintea mea şi m-a ţinut la suprafaţă de mai multe ori decât ţi-ai putea imagina vreodată.
Nu vreau să uţi asta niciodată: ai un zâmbet minunat, care poate înveseli multă lume, care poate ridica un moral mult prea decăzut, care poate muta munţii din loc. Eşti o persoană incredibilă şi nu aş avea de ce să te mint. Nu am de câştigat nimic material din ceea ce-ţi spun acum. Eşti un om minunat! Chiar eşti!
Aşa că, zâmbeşte mai des, te rog! Ai atâtea motive pentru care o poţi face aproape non-stop. Gândeşte-te câte suflete pot fi alinate de un simplu zâmbet, chiar şi străin.
Ştiu că nu eşti un om perfect. Nici eu nu sunt perfectă! Nimeni nu e perfect şi nimeni nu merită să fie considerat perfect. Şi ştiu că întâmpini greutăţi, cu toţii o facem! Poate nu voi ştii niciodată, cu exactitate, prin ce treci. Poate nu vei ştii nici tu, prin ce trec eu. Dar ceea ce ştiu şi vreau să ştii şi tu, este că trebuie să luptăm în continuare, trebuie să ne trăim viaţa şi trebuie să zâmbim! Fiecare dintre noi duce propria bătălie şi zâmbeşte după câte o victorie. Dar ce-ar fi să zâmbim şi atunci când suntem învinşi? Cum ar fi dacă am zâmbi mereu: când luptăm, când câştigăm, dar şi când pierdem?
Hai să trecem prin viaţă cu zâmbetul pe buze şi lacrimile-n buzunar! Hai să fim puternici! Tu poţi fii un om puternic! Zâmbeşte mereu! Zâmbeşte-mi mereu!
În Grădina Veche 