Un simplu cuvânt

Alarma sună insistent, luându-se la întrecere cu bormaşina vecinului. Mă agăţ, cu un gest disperat, de pernă şi dau să o arunc. Realizez că n-am spre cine. Mă ridic în capul oaselor şi arunc o privire spre fereastră. Pare frig afară. Mă dau jos din pat şi deschid dulapul. „Cu ce naiba mă îmbrac?” Iau o bluză şi o pereche de blugi la întâmplare şi dau să mă aşez înapoi pe pat. Surpriză! Cineva a mutat patul cu 2 cm mai la stânga. Sunt în fund, pe podea şi privesc spre cer cu o dorinţă nebună de a înjura pe cineva dar realizez, din nou, că n-am pe cine. Cu chiu cu vai, reuşesc să-mi maschez frustrarea cu puţin fond de ten şi două dungi negre pe pleoape.

            Mă uit în oglindă: se putea şi mai bine, dar nu mai am timp de retuşuri. Trebuie să plec! Fac o întoarcere bruscă spre stânga şi simt uşa dulapului cum se mulează pe figura-mi deja posomorâtă. Nu eram fană „nasul meu” dar nici nu-mi displăcea. Sper să nu se umfle.

            Păşesc afară din cameră şi sunt întâmpinată de o aromă răvăşitoare de cafea. „În sfârşit ceva bun în dimineaţa asta!” Nu am timp să savurez ceaşca aşa că o dau pe gât. La naiba, nu avea zahăr. Credeam că mutrişoara mea nu poate fi mai devastată de atât. M-am înşelat. Lipsa zahărului mi-a dublat doza de sictir din privire.

            Mă încalţ, îmi arunc paltonul pe umeri şi ies din apartament. „Unde naiba sunt cheile?” Intru înapoi şi încep răscolirea prin sertare, în scopul de a rezolva cazul misterios al cheilor dispărute. Înjurături, comune şi proaspăt inventate, răsună în apartament. Într-un final bag mâna în buzunarul drept al paltonului. „Aha…aici eraţi /%¤”#¤!!”

            Cobor scările şi ajung în faţa blocului. O întrebare stupidă îmi disipă gândurile şi reuşeşte să-mi aducă o imitaţie de zâmbet pe buze: „Oare am chiloţi pe mine?” Ar fi fost culmea să n-am. Alung ideea şi caut din priviri maşina. Realizez că nu mi-am luat ochelarii. „La naiba!”. Instructorul auto claxonează nerăbdător şi scoate capul pe geam: „Hai Alexandra, aici sunt!”. Îi fac semn că mă întorc imediat şi îmi iau viteză pe scări, înapoi.

            Deschid uşa apartamentului şi-mi văd ochelarii pe măsuţa de la intrare. Mormăi câţiva „dumnezei”, mi-i pun pe nas şi plec. Cobor scările, din nou, găsesc maşina şi urc la volan.

            Două ore de condus impecabil, fără greşeli. „Era şi cazul ca ziua asta să devină suportabilă!”. Reuşesc să-mi adun toate gândurile pozitive şi să mă axez pe ele, privind în zare şi accelerând.

            „Atenţieeee!!!” urlă instructorul.

            Înima-mi sare din piept şi pun o frână bruscă. Maimuţica din faţa mea ce traversa strada fără nicio problemă, cu nasul în telefon, îmi zâmbeşte uşurată. O ţintesc cu privirea şi îi „bag puţină carne în frigider”.

            Ajung într-un final acasă. Plină de nervi şi cu moralul undeva la 5m sub pământ, îmi deschid telefonul. Nici un apel nepreluat. „Normal…cine să mă caute pe mine într-o zi ca asta?!”

            Mă aşez la birou şi deschid calculatorul, resemnată că ziua nu va deveni una plăcută prea curând. Puţină muzică, un film interesant şi poate, poate zâmbesc puţin.

            Surpriză, din nou!! Mi-a „fugit” curentu…Nervi peste nervi, peste alţi nervi. Mă aşez în pat şi încerc să adorm.

            …

            Deodată sună telefonul. Sar ca arsă din pătură şi răspund…

 

            30 de secunde de conversaţie banală şi chipul îmi este înseninat. Ghinionul dispare, gândurile negre se ascund şi lasă locul unui suflet vesel şi cu poftă de viaţă. “Poate o să ies în oraş diseară.Am chef să dansez!”

            E incredibil ce poate face un om, un dialog, un cuvânt…din starea de spirit a unei persoane!

7 responses to this post.

  1. […] o zi întreagă, la un moment dat se va îndeplini… ştiu că astrele sunt mai mereu aliniate prost, dar şi când se aliniază cum […]

    Like

    Reply

  2. Imi place! Ai condei! Scrie, ca o faci bine!

    Like

    Reply

  3. Mare noroc ai ca instructorul tau e om normal. Daca era unu’ cum a fost al meu ti-ar fi stricat si mai tare ziua. Din cauza lui stau eu cu permisu’ in portofel de vreo 3 – 4 ani fara sa-l folosesc. :))
    O seara frumoasa si dansanta sa ai!😀

    Like

    Reply

    • Posted by Axlandra on November 10, 2011 at 19:09

      :))) Aoleu! Dar ce-ţi făcea? :-s
      Mulţumesc, o seară faină şi ţie!😀

      Like

      Reply

      • Zici ca era scapat de la 9! Urla din toti rarunchii si facea ca toate animalele si aveam caiet pe care trebuia sa scriu mai ceva ca in timpu’ generalei! Cu linie trasa, cu motto la inceput de caiet, cu sublinieri si ingrosari si colorari si toate cele… :))))) Nu cred ca mai trebuie sa spun ca avea ceva cu femeile la volan… Cu alte cuvinte, l-am nimerit la fix! Da’ nici eu nu m-am lasat. In loc sa-l schimb, am continuat cu el. :))
        Saptamana cu soare sa ai!

        Like

      • Posted by Axlandra on November 15, 2011 at 17:23

        Vai doamne! Te compătimesc :)) Dar na…totul e bine când se termină cu bine!😀 O săptămână faină şi ţie! Te mai aştept pe blogul meu!😀

        Like

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: