Ora 8.00 iubire, ora 20.00 obsesie

Te trezeşti dis de dimineaţă şi începi să te gândeşti la lucrurile importante pe care trebuie să le faci în ziua respectivă. Citeşti cu voce tare lista de cumpărături, întrebându-te dacă nu cumva ai omis ceva. Dar între sticla de ulei şi kilogramele de roşii, pe buzele tale se conturează un nume: câteva litere menite să-ţi umple stomacul de fluturaşi, trimiţând apoi fiori în tot corpul. Te gândeşti că e prea devreme să încerci să repari ceva, e doar ora 8.00. Încă îl iubeşti dar ai promis că nu-l vei mai bate la cap, mai ales la ore aşa matinale.

Resemnată, te îmbraci şi te pregăteşti să ieşi pe uşă, aventurându-te într-o nouă încercare de a face timpul să treacă mai repede. Cobori câteva trepte şi observi desenul minuscul de pe stâlpul din faţa blocului; gândul îţi zboară din nou la “el”, la clipa când, jurându-ţi dragoste eternă, a desenat  copilăreşte o inimioară cu iniţialele voastre înăuntru. Schiţezi un zâmbet melancolic şi mergi mai departe.

Ajungi la supermarket şi scoţi lista “salvatoare” din geantă. O analizezi din nou, simţind că ai uitat să treci ceva pe ea. Traversezi cu privirea rafturile şi vizualizezi toate produsele, dar ochii-ţi rămân fixaţi pe o sticlă: vinul alb şi rece pe care l-ai savurat cu “el” în noaptea când aţi aniversat un an de relaţie. Astăzi ar fi trebuit să fie, din nou, pe listă. Te cuprinde emoţia şi începi să arunci în coş, alarmată, produse la întâmplare,rugându-te să nu te bufnească plânsul tocmai atunci.

După zece minute, timp în care coşul de cumpărături s-a umplut, calmul îţi revine şi începi să analizezi aceeasi listă pe care, în urmă cu doar câteva secunde, o strângeai în pumn. Inspiri adânc şi începi să pui din produse la loc pe rafturi, gândindu-te că e timpul să pleci înapoi spre casă doar cu ce-ţi este necesar.

Ajungi la casă şi când să scoţi banii din portofel, o poză minusculă se strecoară dintr-un buzunărel şi cade lângă piciorul tău. E el. Şi ce frumos e! Te uiţi stupefiată în jos şi într-un impuls de moment o acoperi cu talpa. Plăteşti pentru cele trei sacoşe pline şi pleci în grabă. În spatele tău se aude: “domnişoară, v-a căzut o poză!”, dar tu ştii că poza nu este singura la pământ.

În drumul spre casă te întâlneşti cu o prietenă care te vede tulburată şi te invită la o cafea. Accepţi invitaţia şi încerci să-ţi distragi atenţia de la tot ce înseamnă trecut. Dar cuvintele nu sunt de partea ta, căci fiecare expresie sau frază rostită de amica ta este asociată, automat, cu o întâmplare legată de “el”. Cu mâna tremurândă duci ceaşca de cafea la gură şi încerci să sorbi ultima gură. Aproape că te cuprinde panica atunci când, pe fundul ceştii, vezi litera cu care începe numele “lui”. Te ridici într-o grabă exagerată, îţi ceri scuze faţă de prietena ta şi pleci.

Restul drumului până acasă se transformă într-un burete îmbibat în amintiri. Fiecare colţişor de bloc, fiecare magazin, fiecare copac, fiecare adiere de vânt îţi transmite că “el” încă se află în mintea şi sufletul tău, stârnindu-ţi lacrimile pe obrajii fierbinţi.

Se face ora 20.00 şi te afli pe canapea, înfofolită într-o pătură groasă, cu pijamalele largi pe tine şi înconjurată de poze şi şerveţele umede. Ai telefonul în mână şi deşi i-ai şters numărul de telefon din agendă, din minte n-ai reuşit s-o faci. Tastezi primele cifre.Te opreşti. Mai bei o gură de ciocolată caldă şi le tastezi şi pe celelalte. Inspiri adânc şi apeşi butonul verde.Se apelează. O voce la celălalt capăt al “firului” îţi face inima să-ţi sară din piept. E el. Aceeaşi voce caldă şi primitoare pe care n-ai ştiut să o apreciezi.

Tremurând de emoţii reuşeşti să-ţi mişti buzele şi cu un efort, supraomenesc pentru tine, îi şopteşti: “A trecut atâta timp, dar…te iubesc!”.

O poveste pe care am creat-o acum ceva timp şi a apărut iniţial pe Belva. O repostez şi aici, pe blog, pentru că e unul dintre textele la care am pus cel mai mult suflet.

5 responses to this post.

  1. Posted by Eu on July 27, 2014 at 14:57

    Se vede, se simte!

    Like

    Reply

  2. Posted by Alexandra on February 13, 2013 at 13:19

    mi s-a zbarlit pielea….

    Like

    Reply

  3. Cuvintele transmit sentimente puternice, iar ce ai simtit tu a trecut de limita normalului🙂

    Like

    Reply

  4. Emoţie multă… frumos!🙂

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: