Criticul nr.9467, încântat!

Observ pe zi ce trece, tot mai mult, că toţi ne-am născut critici. Nu cred că există persoană care să nu fi criticat vreodată ceva sau pe cineva. Criticăm obiceiuri, oameni, lucruri care ne deranjează, dar criticăm şi de-a-n boulea, de dragul de a ne afla în treabă.

Eu una…

Când ies din bloc şi alunec pe o coajă de banană, ca-n desenele cu Tom şi Jerry, îi critic proasta educaţie a celui care a aruncat-o acolo (îi arunc şi vreo doi „dumnezei” în gândul meu, dar asta e altă poveste).

Când sunt în autobuz şi brusc simt o mână dubioasă pe al meu posterior, îi critic impertinenţa „cocalarului” care a făcut gestul (lui îi arunc doi „dumnezei” + câţiva alţi sfinţi şi eventual îmi imaginez cum îi trăsnesc o palmă peste ochi. Mă rezum la a-mi imagina căci, de obicei, dubioşii umblă în „haită” şi risc să mi-o „iau” şi eu apoi).

Când sunt pe trecerea de pietoni şi un BMW-ist consideră că nu m-a văzut, trecând milimetric pe lângă mine, îi critic oftalmologul că nu i-a prescris o pereche de ochelari şi „organul” care i-a dat permisul de conducere.

Când muncesc mult să realizez ceva şi observ că munca nu-mi este apreciată, îi critic pe cei care m-au huiduit când, consider eu, că trebuiau să mă aplaude. Bineînţeles, apoi mă autocritic, simţind că nu am depus eu destul de mult efort pentru a fi aplaudată.

Dar, evident, există şi lucruri banale pe care cu toţii „simţim nevoia” cârcotaşă de a le analiza cu un ochi exagerat de critic: tanti de la magazin care nu şi-a dat jos mustaţa în viaţa ei, şoferul autobuzului care conduce extrem de încet, piţipoanca din club care a confundat cureaua cu o fustă şi fundul de babuin cu propriile buze, bătăuşul de la colţul clubului care dă cu banu’ pe cine să pocnească, chelnerul care dispare din raza ta de acţiune fix când ţi s-a golit paharul, domnişoara de pe Facebook care foloseşte anumite aplicaţii care „efectiv te calcă pe nervi” (a se citi cu accent afectat), prietenul tău cel mai bun care are parte de mai multă „acţiune” ca tine, etc.

Şi acum mă întreb, de unde nevoia asta de a critica orice mişcă şi orice n-are vlagă? Rezolvăm ceva dacă mâncăm…borş… şi atât?

Poate ar fi mai bine să acţionăm şi să lăsăm pălăvrăgeala asta obosită care nu duce la ceva constructiv…dar cine e în stare să facă primul pas?

Nu-ţi convine un lucru?…Fă ceva în privinţa asta!

P.S : prin textul acesta se pare că îi critic pe toţi cei care critică! Funny, huh?😛

4 responses to this post.

  1. […] mai vorbit despre spiritul critic ce şade în fiecare dintre noi. E normal să avem păreri diferite şi să ni le exprimăm când […]

    Like

    Reply

  2. Posted by altarea on January 6, 2012 at 12:59

    Critica asta are si un rol eliberator si sanatos. Sta in firea omului sa judece aspectele negative din jurul sau sau lucrurile cu care nu e de acord. Dar ce-i drept, nu e pentru toata lumea. Un citat zicea “Daca nu ai fler, nu te apuca de critica. E ca si cand ai vrea sa faci schi alpin in desert.”

    Like

    Reply

  3. Posted by Florin Buzdugan on January 5, 2012 at 00:27

    salutări din partea criticului 9468. s-ar părea că ai nevoie de cineva care să te… critice la rându-i? adică ce, numai tu să (ne) critici?! ei… unde e spiritul civic? unde, zic?

    în afară de asta, îmi place. s-ar zice că zici ceva vechi de când lumea, de pe vremea lui Isus. oricum, nice to meet ya, blogger!

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: