„Alexandra, îl iei în căsătorie…?”

Acum ceva timp, mi-am adunat toate gândurile, sentimentele şi planurile de viitor şi le-am legat într-o carte. Astăzi răsfoind-o mi-am dat seama că s-au schimbat multe dintre aspiraţiile mele, imaginaţia mea producând cu totul alte vise acum. În schimb, ajungând la final am realizat că în mare parte am anticipat totul, bănuind  de pe atunci ce se va întâmpla, la ce voi renunţa şi ce voi alege. Nu voi posta întreaga carte, căci multe detalii s-au modificat şi nu ar avea rost să le împart cu voi. Dar, pentru că m-a afectat într-un fel să descopăr că am avut dreptate în legătură cu finalul “poveştii”, voi împărtăşi cu voi câteva fragmente din ultimul capitol. Lectură plăcută şi mulţumesc anticipat pentru atenţia acordată!

“Am lăsat stiloul din mână şi m-am lăsat pe spătarul scaunului. Afară aproape că se lumina, iar somnul nu trecea printre genele mele. M-am ridicat şi am început să traversez camera dintr-o parte în alta, până am simţit că ameţesc. M-am întins, apoi, pe canapea şi am închis ochii. Mă simţeam atât de singură şi plictisită. Încercam din răsputeri să găsesc o imagine frumoasă în sertarul amintirilor mele, pe care să mă concentrez pentru a putea adormi. 

Deodată în minte îmi apăru o fată fericită, cu zâmbetul larg şi ochii înlăcrimaţi. Stătea în picioare şi se privea în oglindă, nevenindu-i a crede ce vedea. Era îmbrăcată într-o rochie albă de mireasă, atât de albă încât strălucea. Corsetul rochiei era mărginit de un şir de pene albe, delicate, ce se continuau, în spate, până deasupra umerilor. Nuanţele de cenuşiu deschis dinspre vârf confereau impresia existenţei unor aripi ataşate. Voalul de pe cap era împodobit şi el cu doar câteva petice de puf alb, ce îi dădea o înfâţişare de pasăre măiastră, gata să-şi ia zborul spre o altă lume. Părul lung şi blond era aranjat maiestuos în câteva bucle jucăuşe ce-i cădeau pe pieptul jumătate dezgolit. Mâinile îi erau acoperite de o pereche de mănuşi catifelate, decorate cu un cristal minuscul în vârful degetului mijlociu. La gât purta un şirag de perle albe şi lucioase ce te duceau cu gândul la o mică sirenă, pierdută de oceanul ei.

Depărtându-se te oglindă, emoţiile păreau a cuprinde-o deplin. Obrajii îi erau roşii, dezvâluind sufletul de copiliţă nevinovată din ea. Îşi luă de pe măsuţa transparentă buchetul de trandafiri albi şi privi spre uşă. Acolo, o aştepta cel ce îi oferise cele mai fericite clipe din viaţa ei.

După câteva secunde în care s-au privit contemplativ în ochi, fata îl luă de braţ.

Era o zi perfectă pentru destăinuirea unei iubiri în faţa lumii întregi ; o iubire care pentru anumite persoane devenise un coşmar. Pe măsură ce cobora scările, îşi ridica din când în când privirea spre el şi afişa un zâmbet dulce ce ascundea gândurile mistuitoare din mintea sa.

Amintiri din trecut îi reveneau atât de clar încât parcă se derula un film în faţa ochilor săi ; filmul vieţii ei. Înainte să-l cunoască, era cu totul alt om : când deschidea ochii, dimineaţa, se simţea aruncată din lumea viselor, în realitatea crudă de fiecare zi ; acum, în schimb, nu mai voia sa adoarmă, pentru că realitatea era cu mult mai frumoasă decât visele sale.

Acum, îl ţinea de mână şi păşeau împreună, ştiind amândoi cine erau cu adevărat. Ajunseseră în dreptul uşii şi se opriră. Se uitară unul în ochii celuilalt şi zâmbiră. Acesta era momentul de mult aşteptat, clipa în care toţi vor vedea cum un vis a devenit realitate.

Uşa se deschise şi o lumină pătrunse în hol. Îşi reluară mersul cu paşi mici şi încărcaţi de emoţii. Se îndreptau către plajă, în ritmul unui vals, acompaniaţi de sute de oameni ce îşi pocneau palmele în încercarea de a-şi arăta bucuria pentru fericitul cuplu. O mireasmă îmbietoare plutea în aer, iar briza mării îi învăluia într-o aură de prospeţime şi naturaleţe. Nisipul le gâdila tălpile goale iar razele soarelui le mângâia trupurile înveşmântate.

De multe ori fusese gata să renunţe la idila lor şi să fugă singură. Teama de a nu fi rănită o bântuise multe seri, iar necunoscutul fu mereu inamicul ei.  Tot ce îşi dorea era să fie fericită. Şi era cea mai fericită femeie din lume, în acea zi. Toţi oamenii pe care îi iubea şi care o iubeau, erau acolo, îi erau alături.

Deodată se făcu linişte. Atmosfera se încărcă de seriozitate şi  toţi parcă împietriră. Venise momentul demult aşteptat…călătoria spre iubirea universală, spre unirea a două flăcări gemene abia acum începea. Genunchii îi tremurau şi simţea cum durerea îi părăseşte sufletul şi trupul pentru totdeauna. Sosise clipa să-şi dăruiască jumătatea, pentru a forma un întreg. Sosise clipa să renunţe la orice gând întunecat, la orice amintire apăsătoare a trecutului ei. Sosise clipa să i se dăruiască total. Cu faţa spre mare, cu inima deschisă şi cu razele soarelui ce-i luminau şuviţele blonde, închise ochii. Îi vedea acum pe amândoi: trecutul…costum negru,  pielea castanie, iar ochii întunecaţi şi misterioşi; viitorul…costum alb, pielea albă ca de zăpadă, iar ochii de un albastru hipnotizant. În schimb, în locul prezentului nu stătea nimeni. Îi privea pe amândoi acum şi ştia că poate să facă doar o mişcare. Locul gol trebuia umplut, iar celelalte două rămase, trebuiau uitate. Alegerea era în mâna sa…

–          „Alexandra, îl iei în căsătorie…?”

La auzul acestei întrebări, tresări şi deschise ochii. Întoarse privirea spre el şi îi sărută mâna…nu-i putea face rău! Nu merita!”

„Câteodată, o regină trebuie să facă alegerea cruntă între o viaţă liniştită într-un castel, alături de Făt Frumos şi o aventură periculoasă alături de Prinţul Întunecat.” (Gossip Girl)

Recomandare pentru domnişoare şi cavaleri în căutare de imbracaminte online: imbracaminte online wardrobe-b.

8 responses to this post.

  1. […] în fiecare zi la asta. Acum trei ani am şi reuşit să leg 160 şi ceva de pagini într-un volum intitulat “De la vis la realitate”. Concepţiile mele de atunci, însă, s-au cam schimbat şi cred că e cazul să scriu o carte mai […]

    Like

    Reply

  2. […] Textul integral, aici: “Alexandra, îl iei în căsătorie?” […]

    Like

    Reply

  3. Posted by ellyweiss on July 22, 2012 at 00:15

    Pe mine nu m-ai surprins. Mi-a placut.🙂

    Like

    Reply

  4. Posted by valorosul on January 20, 2012 at 21:06

    Eiii, chiar m-ai surprins !!! Nu mă aşteptam să scrii atât de bine. Felicitări !!! Sper că nu e doar un capriciu generat de Jane Austen.

    Like

    Reply

  5. Posted by Axlandra on January 19, 2012 at 16:33

    >:D< Mă bucur că ţi-a plăcut! Te pup!

    Like

    Reply

  6. Vaaaaai te iubesc! :)) Mersi mult pt articolul asta! De cate ori nu mi-am zis asta: “Nu-i pot face rau! Nu merita!”😀

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: