Sport: Error 404.Not found!

După ce am râs în hohote la filmuleţul acesta:

 

 …am ajuns la concluzia că, la capitolul sport, sunt la fel de praf ca Sheldon. Surprinzător este, însă, că până în clasa a V-a, eram hiperactivă şi nu trecea o zi în care să nu practic măcar o imitaţie de sport. În faţa blocului jucam badminton, volei, săream coarda, jucam „elasticul” şi uneori jucam şi fotbal cu băieţii. La şcoală aveam ore de basket în fiecare săptămână şi ieşeam epuizată de la ele.

 Însă, după ce m-am operat de apendicită şi n-am mai avut voie să fac sport câteva luni, m-a lovit, brusc, lenea de a mai face efort. Şi ca şi cum corpul meu a complotat cu mine împotriva practicării sportului, la scurt timp după operaţie, am „căpătat” şi un strop de tahicardie. Drept urmare, sportul nu mai avea nicio şansă în faţa mea.

            Şi de atunci, Alexandra are tot timpul o doză mare de lene în posterior. Plimbările nu mă „satisfac” decât dacă sunt pe malul mării, sau undeva la munte; fac febră musculară dacă merg prea mult prin zăpadă sau urc prea multe trepte; la naiba, obosesc doar uitându-mă la oameni care fac sport!!

            Sinceră să fiu, nu-mi place treaba asta. Mă simt ca o băbuţă pe care au ajuns-o greutăţile vieţii şi se târâie-n baston până la magazinul de la colţ. Aş vrea să fac ceva în privinţa asta şi mereu îmi spun „gata, de mâine mă apuc de un sport”, dar mereu intervine altceva sau nu mă decid de care sport să mă apuc sau pur şi simplu zic „Mi-e LENE azi!”…

            Probabil dacă mi-ar sugera cineva un sport care să nu mă epuizeze de tot din prima zi…ar fi o treabă!😀 So, idei?…

“use the force Alexandra, use the force!” :))

8 responses to this post.

  1. Posted by Florian Firtulescu on March 4, 2012 at 01:57

    Pai incearca basket-ul : daca te va epuiza nu o va face din prima zi. Reason : ai mai jucat …

    Like

    Reply

  2. pfaaa….ce ma regasesc in povestea asta cu “lenea instantanee”🙂 Dupa lupte seculare de convingere cu propriul meu sine m-am hotarat sa ma apuc de ceva. Nu ma multumeste pe deplin, dar nici nu ma plictiseste, si anume pilates. Am cateva filmulete soft (cele grele le las pentru…mai incolo) cu care ma tachinez de cateva ori pe saptamana. Acum macar pot alerga dupa autobuz fara sa creada lumea ca urmeaza sa-mi dau ultima suflare cand urc. Mi-ar placea ceva inot, balaceala mai exact, dar in Brasov nu prea se gaseste ceva decent la preturi rezonabile. Anyway, succes in a gasi un spor, o miscare, ceva pe plac🙂

    Like

    Reply

  3. Şah, table, poker apoi poţi să începi uşor să alergi la turneele aferente ;))
    P.s. Asta e un fel de “In your face bitches!” – no exercise, still looking fabulous :>

    Like

    Reply

  4. Posted by Gabriel Cristea on February 18, 2012 at 11:20

    Alexandra , nu este vorba de “Mi-e lene azi!” si atat, in primul rand ai avut ce ai avut problemele acelea, organismul probabil este mult mai sensibil fata de cum erai in zilele de glorie cand nu ai capatat aceste “probleme de sanatate” , si sora mea e fix la fel oboseste instantaneu fara sa faca mai nimic, sa zic o mancare …etc… o curatenie…se trezeste de fapt obosita, pai si treaba cu oboseala ti-as recomanda sa iti faci si tu o raza la plamani da nu glumesc, tigarile trebuie sa le lasi , faci o diferenta , urca o scara de 4 etaje si coboara dupaia stai chill, fumeaza o tigara si repeta sportul , deja la etajul 2 esti mor de gafai, eu ti-am recomandat dar ramane la aprecierea ta ;;) de aici incolo, da sportul e bun dar si organismul trebuie sa fie bun si bine odihnit, aaaaa oboseala intervine oricum si din cauza ritmului prost pe care il avem sa facem nani numai dupa ora 2 noaptea…. asa ca… ;;) cuvinte spun cu sacul dar tu trebuie sa faci ceva!

    Like

    Reply

  5. cele mai tare sporturi : sticlism, halbere, aruncatul cu privirea, coniac-canoe,. Dar daca vrei sa faci ceva care sa fie distractiv si sa faci si miscare in acelasi timp , iti recomand tenis de masa. E fain tare. Speaking of which , tocmai mi-am facut pofta de tenis de masa :))

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: