Memento

Dacă ai răbdare să nu-ţi dezlipeşti privirea nici măcar o secundă de pe ecran, „Memento” este filmul perfect pentru tine. Vizionându-l am avut senzaţia că dacă voi clipi prea des, cu siguranţă voi pierde o secvenţă importantă şi nu voi mai înţelege mare lucru.

Pelicula îl are în vizor pe Leonard Shelby, interpretat cu succes de Guy Pearce, un bărbat obsedat de a-l găsi pe unul dintre criminalii soţiei sale, a cărui existenţă este doar in imaginaţia sa conform declaraţiilor poliţiei. Dificultatea investigaţiilor lui Leonard, este în mare parte, cheia succesului acestui film întrucât acesta suferă de pierderea memoriei pe termen scurt şi nu-şi mai poate aminti nimic de după moartea soţiei. Singurele sale arme pentru a-şi potoli setea de răzbunare sunt fotografiile şi tatuajele pe care şi le face zilnic, reprezentând indiciile esenţiale în ducerea planului său la bun sfârşit.

Dacă primele secvenţe ale filmului îţi dau impresia că Leonard a găsit şi pedepsit  criminalul, pe măsură ce imaginile se derulează în faţa ta, începi să-ţi formezi o cu totul altă părere, pentru ca, mai apoi, finalul să-ţi ia vălul de pe ochi.

Pentru a tulbura şi mai tare mintea telespectatorului, regizorul Christopher Nolan a ales o modalitate inedită de a prezenta povestea tragică a personajului central şi anume în cronologie inversă. Astfel, finalul este de fapt începutul, iar începutul poate constitui finalul dramei interioare a fostului agent de asigurări, Leonard „Lenny” Shelby.

Un thriller psihologic pe care vă veţi dori să-l revedeţi din clipa în care îi veţi savura sfârşitul, „Memento” are toate elementele necesare pentru a fi considerat un film de nota 10. De la prezenţa unei „femme fatale”, interpretată de Carrie-Anne Moss, care-l joacă pe degete pe protagonist, la folosirea tehnicii flashbackului şi la decorul specific unui film noir, pelicula constituie un exerciţiu pentru creier, o capodoperă psihologică, o doză de genialitate ce nu trebuie ratată!

5 responses to this post.

  1. Posted by Axlandra on April 7, 2012 at 09:18

    da, e pe filelist :p :))

    Like

    Reply

  2. 🙂 e pe filelist??? glumesc.

    Like

    Reply

  3. Posted by Lucian Moldovan on April 6, 2012 at 01:36

    Mi-a placut. Este foarte interesant. Mindfucking.

    Like

    Reply

  4. Posted by Corina V. on April 4, 2012 at 22:04

    Nu este genul de film la care mă uit în mod normal, dar pare interesant. O să îl urmăresc: Mersi de recomandare!:)

    Like

    Reply

  5. Posted by Lucian Moldovan on April 4, 2012 at 13:19

    Cred ca-mi va placea. E genul meu de film. Multumesc recomandare:)

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: