Le vreau pe toate!

Devin un copchil răsfăţat atunci când intru într-un magazin cu telefoane. Ochii îmi sclipesc, buzele mi se crapă şi mâinile-mi devin confuze, căci nu ştiu pe care să-l apuc prima oară.

Tocmai de aceea încerc să le ocolesc cât pot, pentru a nu-mi goli şi ultimul buzunăraş secret al portofelului. Dar pentru că nu mă pot abţine să aflu ce modele de telefoane mobile mai apar, m-am apucat de navigat pe internet în căutare de siteuri cu telefoane, care să-mi clătească privirea pofticioasă.

Drept urmare, mi-am luat sticla de Coca-Cola lângă mine, nişte bombonele de ciocolată şi am început să dau clickuri. Ei, şi din click în click, am ajuns la un site cu Telefoane Dual Sim  şi am realizat că eu nu am aşa ceva. Nu că aş avea mai mult de o cartelă sim, dar dacă vreodată o să-mi cumpăr încă una în altă reţea? Da, asta era întrebarea care-mi bântuia gândurile în timp ce savuram fiecare model de telefon. Probabil nu o să am niciodată într-adevăr nevoie de o altă cartelă în Vodafone să zicem, sau Cosmote; dar la momentul respectiv mie-mi trebuia un telefon dual sim cu orice preţ.

Ei şi cum navigam eu pe site, cu ochii bulbucaţi, în căutare de ceva care să nu-mi placă, ceva să critic şi la care să rostesc mândră: “chestia asta nu-mi trebuie”, am dat peste modelul la care cu siguranţă o să vizez până la primul salariu; şi o să tot am timp să visez căci încă nu am un loc de muncă plătit. Voluntariatu’ la putere, dom’le! Dar, revenind la model, “HTC CHA CHA” -ul m-a cucerit din prima secundă! Îl pun pe lista de “cumpărat de urgenţă” şi poate măcar la prima pensie îl voi stăpâni sănătoasă!

Pot să spun cu mâna pe inimă ca dacă acum câţiva ani îmi spunea cineva că voi fi doritoare de modele noi de telefoane, îi râdeam în faţă spunându-i că-i lipseşte o doagă. Dar uite că acum mă întorc la clickurile mele şi sper să nu mi se mărească prea mult lista de cumpărături.

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: