Prea multe grade dăunează grav genunchilor

Fiind mai mult pasăre de noapte, nu sunt tocmai familiarizată cu termenul “caniculă”. Auzeam eu în fiecare an la televizor despre cum leşină oamenii pe stradă, cum ajung la spital datorită insolaţiei, dar nu am experimentat niciodată fenomenul. În afară de plecările la plajă unde mai mult stăteam sub duşuri ca să “nu transpire fata”, eu ziua nu părăseam incinta apartamentului.

Anul acesta, în schimb, pe vrute pe nevrute, m-am înarmat cu un zâmbet pe buze şi o atitudine de “nu mă fac pe mine câteva grade în plus” şi am plecat într-o zi, pe la ora 12, la facultate să-mi rezolv treburile cu licenţa. Păşind uşurel până-n staţie nu am simţit mare lucru şi-mi tot spuneam că nu e aşa rău precum auzisem; înghesuiala din autobuz mi-a spulberat, însă, toate speranţele şi m-a trezit la realitate.

Pe măsură ce autobuzul înainta, pot să spun cu siguranţă că aveam impresia că merge înapoi. Rochiţa-mi stătea lipită de corp şi nu voia al naibii să fâlfâie măcar două secunde, părul mi se transformase într-o mătură numai bună de dat cadou, ramele de la ochelari păreau a se topi şi genunchi făceau eforturi supraomeneşti să nu se înmoaie de tot; iar şoferul părea a frâna mai mult decât accelera. Ori avea vreun ventilator care-i aerisea extremităţile şi-l durea la volan de noi, pasagerii, ori era masochist şi îi plăcea să facă duş în suc propriu. Cert este că în jumătate de oră de călătorie infernală, am ajuns la destinaţie, înjurând traficul, şoferul, pasagerii care îţi afectau simţul olfactiv şi sticla de apă care îndrăznise să-mi alunece din mână.

Şi bineînţeles că experienţa mea cu căldura nu se încheie aici: urcând treptele facultăţii, am crezut că am vedenii; coada de oameni din faţa secretariatului părea să nu se mai sfârşească. M-am aşezat, umilă, după ultimul chinuit şi am aşteptat paşii mărunţi ce urma să-i fac pe măsură ce mai termina secretara cu câte un student… Timpul trecea atât de greu încât aveam impresia că stau la coada aia de o veşnicie şi nu mai înaintez niciun milimetru.

Deodată am simţit nişte priviri ascuţite asupra mea. Două gagicuţe, pudice probabil, erau hipnotizate de zona de sub gâtul meu. M-am uitat în jos, crezând că sunt pătată de ceva şi am realizat că domnişoarele se “minunau” de lipsa sutienului meu…măcar de vedeau ceva ce ele nu aveau! Cu o sprânceană ridicată le-am fixat puţin chipurile încercând să le transmit mesajul: “este atât de cald afară încât mi-am permis să-mi scot scutul anti-replici-de-agăţat-de-la-mârlani şi apoi le-am zâmbit sarcastic.

Coada nu se mai mişca, căldura mă acapara din ce în ce mai mult, genunchii refuzau să-mi mai asculte comenzile, apă nu mai aveam iar domnişoarele mai aruncau, din când în când, cu câte un colţ de ochi judecător spre mine, călcându-mi şi ultimul nerv aflat în viaţă. Nu sunt eu chiar timidă de felul meu, dar în momentul respectiv am simţit un soi de inhibiţie atât de concentrat încât îmi venea să mă duc la ele şi să le spun: “schimbaţi-vă centrul atenţiei, vă rog din suflet!”.

În următoarele 5 minute nu mai ştiu exact ce s-a întâmplat, dar starea de moleşeală m-a cuprins total iar picioarele au cedat căldurii, făcându-mă să mă prăbuşesc într-o parte.

Norocul meu maxim a fost că lângă mine era al meu iubit care m-a prins în braţele lui, mi-a văzut palida faţă şi lipsa de vlagă şi mi-a zis: “Alexandra, hai acasă! Vii mâine dis-de-dimineaţă şi rezolvi tot! În condiţiile astea nu mai stăm aici!”. Astfel, am mers cât de repede am putut înapoi în staţie şi am urcat în primul autobuz, al cărui şofer era de 10 ori mai lent decât cel de dinainte. Atunci mi-am dat seama că întotdeauna se poate mai rău

Poate oi fi eu mai sensibilă din fire, dar căldura nu-mi prieşte deloc. Pentru că vorba aia, dacă e iarnă şi ţi-e frig, mai pui o haină pe tine…dar vara e posibil să ajungi în situaţia de a nu mai avea ce da jos…şi atunci ce faci?

Cert este că nu voi mai ieşi din casă pe caniculă nici să mă plătească cineva cu genţi de bani…

Sursa foto: timesnewroman.ro

One response to this post.

  1. […] asta infernală mă cam împiedică să ies din casă în timpul zilei, mai ales după ultima “aventură”. Drept urmare, în fiecare zi îmi caut câte un film (sau două) care să-mi uşureze trecerea […]

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: