Bărbat pentru o zi

Pentru că i-am propus lui Florin să facă un articol cu tema “Femeie pentru o zi” şi a acceptat provocarea foarte rapid, m-am gândit că trebuie să mă ţin şi eu de cuvânt şi să scriu varianta mea a temei “Bărbat pentru o zi”.

<< Mă trezesc buimacă la ora 7, experimentând o senzaţie dubioasă în zona intimă. Îmi frec ochii grăbită şi dau să-mi trec mâna prin păr, să-mi scot elasticul ce mi l-a ţinut strâns toată noaptea. Nu-l găsesc. Bag de seamă că nici părul nu mai e ce era odată şi s-a scurtat cu vreo 20 de cm. “Ce naiba am făcut azinoapte?” Mă ridic brusc în capul oaselor şi dau pătura la o parte să văd ce se întâmplă, totuşi, în zona fericirii mele, să văd care e motivul pentru care m-am trezit aşa cu noaptea-n cap. Mai mare să-mi fie uimirea când observ o mare umflătură în chiloţii mei tanga, care peste noapte deveniseră boxeri cu loc special de amplasare a unui organ pe care eu nu-l deţin. Sau aşa credeam. Mă gândesc, scărpinându-mă în barbă, dacă posed vreun obiect al plăcerii, cu baterii, pe care să-l fi uitat în chiloţi, azinoapte. Constat cu spaimă-n ochi, că barba îmi este plină de firicele ţepoase de păr. “Ceva, clar, nu este în regulă!”

Mă dau jos din pat şi fug spre oglindă. “Unde e oglinda? Ce-i cu hainele astea aruncate prin cameră? Nu găsesc oglinda. Stai un pic! Asta nu e camera mea!”

Deschid uşa şi găsesc în dreapta o cămăruţă ce pare a fi toaleta. “Tre’ să existe o oglindă aici!” Intru, timid, păşind ca o felină spre prada sa, şi arunc o privire disperată spre reflexia mea. Păr scurt şi negru, mustaţă parcă crescută într-un moment de plictiseală, un pic de cioc şi ăla strâmb, ţâţe nu, penis da.

Rămân blocată câteva secunde, cu o privire tâmpă pe faţă şi încerc să mă pişc de braţul stâng, pentru a mă trezi din coşmarul ăsta. Fără rezultat. Fac doi paşi în faţă, mă apropii de oglindă şi îmi analizez figura. Nu arăt rău, dacă lăsăm la o parte micul amănunt al schimbării de sex. Încerc să zâmbesc, dar mai mult de un rânjet penibil nu-mi reuşeşte.

Ochii îmi alunecă apoi pe marginea chiuvetei şi observ un bileţel. Îl iau, îl deschid şi citesc: “Eşti în trupul unui bărbat, pentru o zi. Profită!”

Mă bufneşte un râs isteric şi mă aşez în fund lângă cadă. Mă uit în jos şi încep analiza amănunţită a noului meu trup. “Să vedem ce putem face cu asta!” După câteva minute de încercări eşuate de a linişti bestia de la subsol, ce nu înceta să mă privească în ochi, reuşesc să o calmez. Brusc, un zâmbet natural îmi apare pe faţă şi o senzaţie de moleşeală fericită mă acaparează. “Parcă aş dormi un pic!” 

Mă trezesc, buimacă, după o oră şi realizez că nu am timp de pierdut. Oare ce să fac eu azi, ca bărbat?

repar un obiect la care, ca femeie, m-aş uita cruciş dacă l-aş vedea demontat. Întotdeauna mi-am imaginat că, aşa cum există intuiţia feminină care acţionează în anumite momente critice, aşa există şi o intuiţie masculină care le şopteşte în ureche unde tre’ să pună “şurubelul ăsta”.

mă gândesc la nimic. Uitându-mă la un fel de documentar despre diferenţele dintre creierul bărbatului şi creierul femeii, am descoperit că bărbaţii au un locuşor special în mintea lor, “cutia cu nimic”, în care se ascund de lume şi se relaxează.

 ies la “o bere” cu băieţii. Deşi am asistat la câteva discuţii băieţeşti, sunt convinsă că nu au dat ei toate detaliile murdare de faţă cu mine.

mă uit după fete. Sunt curioasă ce se petrece în mintea băieţilor atunci când văd o pereche de ţâţe sau de buci. Apar scântei care le perturbă concentrarea la restul lumii? Li se blochează sinapsele? Le dă aşa o senzaţie plăcută de care nu se pot desprinde?

încerc să cuceresc o fată. Îmi imaginez că nu e chiar aşa uşor să te duci la o fată, să o abordezi într-un fel în care să nu stârnească hohote de râs, să o impresionezi în aşa fel încât să iasă cu tine la un suc şi să-ţi mai ofere şi un sărut la final. Şi aici vorbesc de fetele sănătoase la cap, nu de cele care cad cu cracii-n sus la vederea unei chei de BMW în mâna unei cefe late.

dansez. Dacă unii băieţi simt ritmul oricărei piese şi reuşesc să dea din mâini şi picioare fără să sperie ringul de dans, alţii sunt mai reţinuţi când vine vorba de dansat şi se mişcă robotic de pe un picior pe altul. Sunt curioasă ce se întâmplă în mintea unui băiat atunci când dansează cu o fată (eventual cu cea pe care vrea să o impresioneze).

Şi cam atât…nu cred că am de gând să fac mai multe!

Aa…probabil să mă rog ca ceea ce scrie pe bilet să fie adevărat şi să nu rămân blocată în trupul ăsta pe veci! >>

Dragi fete, voi ce aţi face dacă aţi fi pentru o zi în trupul unui bărbat? Dar voi, băieţi, cum aţi reacţiona dacă aţi fi femei pentru o zi?

Sursa foto: collegecandy.com; facebook.com

9 responses to this post.

  1. Asta crezi tu despre marea ta dragoste?
    Că se gândeşte la ce mai are reparat prin casă, că în cap are un mare pustiu, că vrea să bea bere cu alţi troglodiţi, să se uite după fete şi să încerce să le agaţe?
    Aşa o fi, tu îl cunoşti mai bine…
    În tot cazul, dacă ar fi să mă trezesc în trupul unei femei, pun două condiţii: eu să aleg femeia şi să nu fie într-una din zilele cu “probleme”…

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on March 21, 2013 at 16:34

      N-am zis de marea mea dragoste aici. Ziceam de barbatul simplu si de ce as fi curioasa eu sa traiesc in pielea lui. Eu il vad la orice colt de strada si nu ii inteleg comportamentul. Exceptiile de la regula nu intra in povestea asta. Pe cei care nu au in cap doar bere-sani-sex-surubelnita ii inteleg si apreciez si fara sa ma pun in pielea lor…:) gandirea celorlalti ma depaseste…

      Like

      Reply

  2. Posted by lacrimidecristal on July 17, 2012 at 20:35

    M-as ruga la D-zeu sa ma lase barbat!!!

    Like

    Reply

  3. Posted by ellyweiss on June 30, 2012 at 17:37

    Pai …nu cred c-ai uitat vreun aspect important. Mi-a placut 🙂
    Nu stiu ce-as face…probabil mi-as cam pierde jumatate de zi numai sa ma gandesc ce-as putea sa fac in noua postura…

    Like

    Reply

  4. Chiar mi-a placut, imagininatia ta a facut totul 🙂

    Like

    Reply

  5. Posted by Axlandra on June 30, 2012 at 10:52

    Mulţumesc frumos! O zi faină în continuare!

    Like

    Reply

  6. Reusita transpunere. Felicitari, mi-ai facut dimineata!

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!