Râd în somn

Nu ştiu alţii cum dorm, dar eu în ultima perioadă am început să abandonez somnul liniştit. Dacă înainte, în poziţia în care mă culcam în aia mă trezeam, acum s-a modificat schimbarea şi am început să mă foiesc mai rău ca un peşte pe uscat.

Pe lângă faptul că am nişte poziţii de dormit întortocheate rău, de se miră şi mâţele, până o găsesc pe cea potrivită (şi credeţi-mă, diferă în fiecare seară) n-am stare şi mă întorc de pe o parte pe alta, până mă înfăşor în cearşaf ca o sarmăluţă.

Ori dorm cu genunchii strânşi la piept, ori stil covrig întrerupt, ori pe spate cu un picior pe perete, în orice caz, poziţii de care nu are parte oricine. Probabil dacă aş fi fost mai balerină, m-aş fi trezit cu talpa la ureche.

În orice caz, pe lângă cele dubioşenii de stiluri de a dormi, mai am şi somn zgomotos. Nu sforăi decât foarte rar, atunci când sunt răcită cobză, dar vorbesc în somn şi râd. Bodogănesc mult, fac pauze de respirat şi apoi râd în hohote. Ar fi totul mult mai haios dacă mi-aş aduce aminte ce visez ca să lămuresc persoanele ce se trezesc derutate şi speriate de chicotelile mele, dar na, nu poţi să le ştii pe toate.

Voi ce stiluri de a dormi aveţi? 

Sursa foto: popcornsthoughts.blogspot.com

3 responses to this post.

  1. […] Google este întrebat apoi care sunt cele mai tari poziţii de dormit. Am scris eu un post despre comportamentul meu pe timp de noapte, dar nu ştiu dacă am nimerit  ”cele mai tari” poziţii. Că ce-i tare, nu-i foarte […]

    Like

    Reply

  2. Baiatul meu a ras prima data in somn pe la doua luni si de atunci rade in fiecare noapte. Nu stim inca cine il distreaza asa bine. :))
    Eu am somnul greu, cum adorm, asa ma trezesc, nici nu imi amintesc ce am visat. :))

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: