Leapşa cu naşu’

Pentru că mai de fiecare dată când am plecat la mare sau la munte am călătorit cu trenul, am acceptat imediat invitaţia lui Emil de a completa “Leapşa roţilor de tren” sau, cum am poreclit-o eu, “Leapşa cu naşu’ “.

1. Când ai mers ultima dată cu trenul? Mergi frecvent?

Anul trecut când am fost la mare. Înainte mergeam mult mai des cu trenul, căci plecările pe la mare şi munte erau mult mai dese. În ultima perioadă, însă, portofelul s-a micşorat şi plecările s-au împuţinat; implicit, nici cu trenul nu am mai mers atât de des.

2. Cum ţi se pare mersul cu trenul?

Cea mai faină metodă de a ajunge la destinaţie fără să simţi cum trece timpul. De fiecare dată când mergeam în vacanţă eram cu prietenii mei şi făceam aşa o mare hărmălaie încât ne atrăgea atenţia şi naşul să “o lăsăm mai încet” ( nu mai spun de restul pasagerilor, care ne umpleau frigiderul de carne). Şi chiar şi când mergeam singură, îmi luam câte o carte cu mine şi o răsfoiam pe parcursul călătoriei, sau ascultam muzică la căşti şi minutele treceau imediat.

3. Cand ai apela la tren in defavoarea masinii?

Prefer întotdeauna să călătoresc cu trenul decât cu maşina sau maxi-taxi. În primul rând dacă amorţesc, pot să mă ridic să fac câţiva paşi fără să fie nevoie să opresc vehiculul. Şi-n al doilea rând, dacă am nevoie urgent la toaletă, la fel, nu e nevoie să trag pe dreapta şi să caut un boschete de unde să nu mă vadă cineva…

4. Ai mers vreodată cu naşu’?

Da, o singură dată…dar nu am interacţionat eu cu el ci altcineva care a salvat tot grupul!:))

5. Ştii noile denumiri ale trenurilor?

Da, am auzit de ele: Regio, InterRegio fiecare cu subcategoriile sale…pe alea nu le mai ştiu!:))
Dau leapşa mai departe la:  Florin, Teo (că tot îi place să călătorească), Corina, Lucian şi cine mai doreşte!
Apropo de leapşa asta, scrisesem acum ceva timp un articol despre gară şi atmosfera de acolo. Îl găsiţi aici: Peronul întâi .
Sursa foto: hanoibeauty.org

8 responses to this post.

  1. eu am episodul 3 din “cu nasul” pe teava… numai timp sa am sa-l scriu…

    Like

    Reply

  2. Nu am mai mers de mult cu trenul, dar nu este timpul pierdut.Mi-ar fi tare rusine sa merg cu “nasul”

    Like

    Reply

  3. […] Leapșa cu nașu’ Posted: iulie 20, 2012 in ANTI-PLICTISEALA, De-ale Mele, Pentru Amuzament Etichete:distractiv, eurotrip, fusta mamei, leapsa, masina, nasu, oras, picnic, plictiseala, romanian trip, Targu Mures, tetris, tren, vacanta 0 Pentru că până acum vreo 2 anișori, nu mă mai urcasem în tren de când principala mea preocupare era jocul de tetris, ăla mic pe care îl găseai la orice magazin de jucării și pentru care mulți copii stăteau agățați de fusta mamei, urlând din toți plămânii că “vreau, mami, vreau ! “ , m-am decis să dau curs lepșei primite de la Axlandra . […]

    Like

    Reply

  4. Posted by Lucian Moldovan on July 19, 2012 at 23:31

    Am sa onorez leapsa cand voi avea putin mai mult timp, probabil in acest weekend. Mersi.🙂

    Like

    Reply

  5. Nu ca ma afecteaza pe mine, dar regula nescrisa a blogingului e ca atunci cand preiei o leapsa, o preiei cu tot sirul. Tu ai luat-o de la mine, dar eu am luat-o de la …🙂

    Altfel , mersi ca mi-ai preluat-o. Joia o sa-ti tot trimit lepse🙂

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: