De fiecare dată când pleci

Ce simt când pleci, te-ntrebi? Pe moment nimic. Îmi iau rămas bun de la tine, curajoasă şi mă depărtez uşor. Nu mă gândesc că-mi va fi dor de tine, căci abia au trecut câteva secunde de când buzele ni s-au unit. Mă gândesc că voi ajunge acasă şi voi citi câteva rânduri, apoi îmi voi sprijini capul de perna moale şi mă voi lăsa purtată pe braţele viselor.

Apoi urc treptele blocului meu şi brusc îmi duc mâna la poşetă să verific dacă am telefonul. Nu pentru că ar fi un obiect de nelipsit din viaţa mea şi că aş suferi ca un câine în lipsa sa, dar pentru că ştiu că voi primi un sms de la tine. Aşa e în fiecare seară şi nu a devenit monoton chiar de alţii ar crede asta. E mica noastră tradiţie şi am îmbrăţişat-o cu drag.

Deja când sunt acasă, înainte să-mi dau jos încălţările şi să intru în camera mea, bâjbâi cu mâna după telefon, tot în aşteptarea a câteva cuvinte de la tine, care să mă facă să zâmbesc. Am impresia mereu că a vibrat telefonul şi mă uit nerăbdătoare pe ecran. Mi se pare uneori că şi sună deşi sunt conştientă că l-am setat pe vibraţie.

Şi mă aşez în pat, resemnată…crezând că ai uitat deja de mine. Naivă, ştiu! Îmi fac prea multe griji deşi mă asiguri în fiecare secundă că nu vei mai renunţa niciodată la mine. Încă mi-e teamă să nu mă trezesc a doua zi singură, fără pieptul tău primitor în care să mă cuibăresc atunci când mă alint sau când mă simt neputincioasă.

Dar când mai am un pic şi intru-n panica mea cea de toate zilele, telefonul vibrează şi textul meu preferat apare pe ecran : “Un mesaj nou”. Îl deschid, îl citesc. Zâmbesc, fericită! Îl mai citesc o dată şi apoi îţi răspund.

Şi-mi revine suflarea. Brusc, fluturaşii îşi reiau zborul aiurit la mine în stomac, inima nu-mi mai este alarmată iar culorile îmi par din nou vii.

Nu este un basm, nu exagerez. Îmi lipseşti din prima secundă şi până-n ultima înainte să te îmbrăţişez, când ne revedem.

Uneori mi-e dor de tine înainte să ne luăm rămas bun şi te ţin strâns în braţe, încercând să prind fiecare clipă împreună şi să o aşez pe un raft al amintirilor.

Alteori îmi lipseşti în vis, chiar de dormi lângă mine şi-mi tulburi timpanele cu al tău sforăit sacadat. Iar când nu dormim împreună, îmi lipsesc chiar şi sunetele acelea înfundate pe care le scoţi când ai un coşmar.

Îmi lipseşte mirosul pielii tale, atingerea ta în miez de noapte când cauţi să-mi furi toată pătura, ochii ce ţi se deschid prea greu dimineaţa şi mă privesc senin…Îmi lipseşte tot, atunci când nu eşti lângă mine. Chiar de nu mă crezi, îmi lipseşti!

Sursa foto: ireadd.blogspot.com

P.S: fără vreo legătură cu textul meu (poate doar cu fotografia ataşată), ţin să vă recomand un loc de unde vă puteţi achiziţiona o botnita caine.

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: