Tot cuptorul, bată-l vina!

Mă plângeam de căldură, dragii mei! Toată vara m-am plâns că nu mai pot de cald, că mă calcă pe nervi temperaturile prea ridicate de afară, că simt că vreau să-mi smulg pielea de pe mine. Ajunsesem să mi se pară că-n cuptor e mai răcoare şi că aş putea să dorm acolo măcar o noapte. Mă uitam cu groază la prognoza meteo şi îmi ronţăiam unghiile când vedeam scrisul mare şi roşu de pe ecran care anunţa COD GALBEN de caniculă.

Nicio haină nu mai era destul de subţire, evantaiul îşi dăduse demisia şi se ascundea de mine după birou iar congelatorul mi se părea a fi cel mai bun prieten din lume. Dimineaţa cald, seara cald, la prânz CAAALD!

Şi brusc, acum câteva zile, vremea s-a întors cu posteriorul furtunos la mine. Vântul a început să bată zgomotos, picături de ploaie mai lovesc asfaltul din când în când iar Măria Sa, Soarele, a devenit foarte scump la vedere.

În prima zi, m-am bucurat enorm de răcoarea ce îmi invada camera când deschideam geamul la ora 3 după amiaza. Nu-mi venea să cred că pot sta la calculator fără să curgă apele de pe mine. Duşul nu vă mai spun, că e în extaz de când s-a “stricat vremea”… şi-a luat şi el concediu şi nu mai simte mâini apucându-l de zece ori pe zi.

A doua zi se răcise bine afară şi când am ieşit în oraş am fost nevoită să răscolesc tot dulapul în căutarea unei jachete. Încă mă simţeam bine şi eram extrem de fericită că pot ieşi la ora 18.00 în oraş, fără să simt că leşin de căldură la fiecare doi metri.

A treia zi vântul a devenit nesimţit şi a început să-mi trimită crengi de copac în geam. Eram puţin iritată dar tot mă bucuram de răcoare.

A patra zi, în schimb…am răcit! Da, dragii mei…de la prea multă fericire şi îmbrăţişare a temperaturilor mai scăzute, m-am pricopsit cu o răceală de zile mari. Şi nu e bine deloc. Căci eu nu răcesc elegant. N-o să mă vezi cu batista de mătase cum şterg un colţ de nas, ca o gazeluţă la preselcţie. Şi nici n-o să fac “hapciu” în stil surdo-mut, ca apoi să zâmbesc inofensiv auditoriului care-mi urează “Sănătate!”.

Nu, dom’le! Eu îmi fac nasul ca Rudolf de la atâta şters cu şerveţele parfumate, strănut de mă aude tot cartierul şi o scară din cartierul vecin şi behăi (a se citi “tuşesc”) ca o oaie în prag de viol ciobănesc, de zici că mai am două zile de respirat şi gata!

Aşa că bucuria mea n-a ţinut prea mult şi acum aş cam vrea căldura înapoi…sau…poate nu…

P.S: acum cu toate frisoanele astea, tot la cuptor mi-e gândul!

 

Sursa foto: stumbleupon.com