Eşti morcov, ou sau frunză de ceai?

Într-o ţară din Asia, există o legendă despre un fermier care a mers la un om înţelept din satul său şi i-a povestit cât de grea era viaţa lui. Nu ştia cum să se mai descurce. Mintea sa era dominată de frica de viitor. Voia să renunţe; era obosit să mai lupte şi să se zbată. Se pare că, imediat ce rezolva o problemă, o alta se ivea.

Înţeleptul l-a rugat să coboare pâna la lac şi să aducă o găleată cu apă. Apoi a turnat apa în trei oale şi le-a atârnat pe fiecare dintre ele deasupra focului. Curând, apa din oale a început să fiarbă. În prima, a pus o legătură de morcovi, în a doua, câteva ouă şi în ultima, câteva frunze de ceai.

După ce au fiert o jumătate de oră, înţeleptul a luat oalele de pe foc. A luat morcovii şi i-a pus într-un castron, a luat ouăle şi le-a pus într-un alt castron şi, în cele din urmă, a turnat ceaiul în al treilea castron. Întorcându-se către fermier, l-a întrebat: “Spune-mi, ce vezi?”

“Morcovi, ouă şi ceai”, a răspuns fermierul. Atunci înţeleptul a spus: “Atinge morcovii şi spune-mi ce simţi”. Fermierul a făcut întocmai şi a spus: “Morcovii sunt moi”. Apoi, înţeleptul i-a spus să ia un ou şi să-l spargă. După ce a îndepărtat coaja, fermierul a observat că oul devenise tare. În cele din urmă, înţeleptul l-a rugat pe fermier să bea ceaiul. Fermierul a început să zâmbească în vreme ce simţea aroma ceaiului. Apoi l-a întrebat pe înţelept: “Ce înseamnă toate acestea?”

Înţeleptul i-a explicat că fiecare dintre cele trei lucruri avusese de înfruntat acelaşi adversar…apa fiartă. Fiecare dintre cele trei lucruri a reacţionat diferit. Morcovul a intrat în apă puternic şi ferm. Totuşi, scufundat în apa fiartă, s-a înmuiat şi a devenit slab. Oul era fragil. Coaja fragilă i-a protejat interiorul moale, dar apa fierbinte l-a întărit la interior. Frunzele de ceai au avut o comportare unică. Ele au schimbat apa

“Care dintre ele eşti tu?” l-a întrebat înţeleptul pe fermier. “Atunci când întâmpini dificultăţi, cum te comporţi? Eşti morcov, ou sau frunză de ceai?”

Atunci când analizezi problemele pe care le întâmpini în viaţă, trebuie să te întrebi: “Care dintre ele sunt eu? Sunt morcovul, care pare ferm, dar, din cauza durerii şi a adversităţilor îmi pierd tăria şi mă înmoi? Sunt oul, care începe cu o inimă uşoară şi un spirit voios, dar, după ce îşi pierde slujba, se desparte de cineva, dă faliment sau trece printr-o altă încercare, se întăreşte şi devine rigid? Sau sunt asemenea frunzei de ceai? Frunza de ceai schimbă cu adevărat apa fierbinte – adică tocmai elementul care aduce durerea.” Atunci când apa devine fierbinte, frunza degajă parfum şi savoare. Dacă eşti asemenea unei frunze de ceai, atunci când lucrurile nu sunt în regulă, te întăreşti şi schimbi situaţia din jurul tău. Atunci când timpurile sunt potrivnice, şi încercările sunt cele mai grele, încerci să te ridici la un nivel superior?

Cum gestionezi adversitatea? Eşti morcov, ou, sau frunză de ceai?

Sursă text: “Cum să folosim puterea subconştientului” – Joseph Murphy

Sursă foto: facebook.com

22 responses to this post.

  1. foarte faină povestea! AM citit-o la Sorin pe blog , care a preluat-o de la tine! EU una ma ales frunzele cand s-a pus prima data intrebarea! Spor!

    Like

    Reply

  2. […] Din multimea de povesti, am una extra pentru tine, cea cu morcovul, oul şi frunzele de ceai, […]

    Like

    Reply

  3. […] Cum aţi fi vrut să vă cheme dacă aţi fi fost indieni: Zdwuby, Aniela, Kadia, Vladimir, Spanac, Sebi, Marmoţel, Surioara, Adelina, Salmi, Nice, OchiiVerzi, Dana, Întuneric, Costin, Rudolph, Claudiu, Alyz, Monica, Alexandra, Ruşanu, Radu, Redsky, Florin, Mixy, Minnie, Mihaeladm, Ioana, Ina? […]

    Like

    Reply

  4. Posted by Samira on August 25, 2012 at 20:08

    eu cred ca sunt oul…

    Like

    Reply

  5. Clar sunt morcov :)) zi faina

    Like

    Reply

  6. Frumoasa poveste ai gasit, fata draga.

    Like

    Reply

  7. Interesant articol si pentru cine are ochi sa vada si mintea deschisa poate fi o invatatura cu urmari pozitive.
    Oricum, e usor de vorbit … asta pana cand ajungem intr-un moment de cumpana si atunci ne vom cunoaste cu adevarat puterile.

    Zi faina!

    Like

    Reply

  8. Cred că sunt un morcov ce se transformă în ou, dar îi place să creadă că este uneori frunză de ceai!
    Mulțumesc pentru poveste! Ador genul acesta, de povestiri cu învățături!

    Like

    Reply

    • Posted by Axlandra on August 24, 2012 at 15:16

      Cu plăcere, Lucianna! E cam greu să fii frunză de ceai mereu…şi eu oscilez între cele trei de cele mai multe ori, deşi aş vrea să rămân la stadiul de ceai.

      Like

      Reply

  9. caut sa fiu ceaiul Alexandra…super misto povestea ta…probabil cu permisiunea ta am sa o folosesc si eu candva…;)…spor la toate

    Like

    Reply

  10. […] Un alt articol Eşti morcov, ou sau frunză de ceai? reflectă personalitatea oamenilor, puterea sau slăbiciunea pe care o etalează fiecare, când se […]

    Like

    Reply

  11. Sunt ceai..Si apropo foarte tare povestea..Nu o stiam.

    Like

    Reply

    • Posted by Axlandra on August 24, 2012 at 12:18

      Foarte frumos! Sper să devin şi eu “ceai” cât de curând, căci uneori mai sunt şi morcovel!:)

      Like

      Reply

  12. Posted by Alyz on August 24, 2012 at 10:15

    Waw, frumoasa poveste :X si acum trebuie sa raspund? Deseori sunt ca un morcov, de prea putine ori ca oul😐

    Like

    Reply

    • Niciodată nu e prea târziu pt o schimbare. Poţi să devii frunza de ceai, trebuie doar să vrei. Şi eu mă “chinui” la transformarea asta de ceva timp…

      Like

      Reply

  13. Posted by sebastianmihail on August 24, 2012 at 09:41

    Frumoasă poveste, mulţumesc. Am la ce medita weekendul ăsta🙂

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: