“Carte” – cuvânt hilar?

Aparent, să citeşti o carte e mare lucru în ziua de azi. Într-o lume în care tineretul e învăţat din scutece cu importanţa unui club fiţos în reputaţia omului, cine te aude că preferi uneori să citeşti o carte seara, în locul unei ieşiri în oraş, te introduce într-o categorie asemănătoare “tocilarului”.

Sunt perfect conştientă că nu e deloc “la modă” să citeşti 3-4 cărţi pe lună. Mai degrabă ai fi în trend dacă ai da 4-5 shot-uri de tequila în 5 minute. Atunci să vezi aplauze în jurul tău şi mâini luptându-se să ajungă pe fesele tale.

Mă gândesc că dacă ieşi în mijlocul străzii, noaptea, şi strigi “Hai să bem!“, măcar vreo 3 aurolaci vor răsări din boscheţi cu o sticlă plină cu un lichid ce pare a fi alcool. Dar dacă ieşi în stradă şi ţipi “Hai să citim!”, rişti să-ţi iei amendă pentru perturbarea liniştii publice şi minim două borcane în cap.

Şi să vă spun acum din experienţa mea personală: 

Mă urc acum câteva zile într-un taxi, al cărui şofer era o cunoştinţă de-a vărului meu. Mă aşez în spate din obişnuinţă şi-i spun destinaţia. Nici una, nici două, cavalerul începe să intre în vorbă cu mine şi mă întreabă la ce facultate sunt. Îi răspund politicos că am terminat facultatea şi acum îmi caut loc de muncă. Entuziasmată (naiva de mine…), adaug că am dat un examen la biblioteca oraşului şi acum aştept rezultatul. Fără să apuc să trag aer în piept, mi se aşează un nod în gât când observ că taximetristul începuse să râdă în hohote. 

“S-a întâmplat ceva?”, îl întreb puţin iritată.

“Adică…ţie îţi place să citeşti?”, îmi mormăie el printre râsetele isterice.

“Da, vreo problemă?”

“Păi băiatul meu a citit doar o pagină din Baltagul! Şi aia doar pentru că am ţipat eu la el!”

(În gândul meu: “Şi ce legătură are asta cu mine?”)

“Trist!”, îi răspund, sec.

“Păi te angajezi şi te măriţi, nu?”, continuă el cu un ton ce voia să fie sarcastic.

“Nu, mulţumesc!”

“Îţi găseşti unul care să citească aşa ca tine şi gata. Nu mai mâncaţi, nu mai munciţi, tot ce o să faceţi e să staţi în casă şi să citiţi!”, adaugă, bufnindu-l râsul şi mai tare.

“Bine ar fi, dar în lumea asta de prăpădiţi care doar râd la auzul cuvântului carte, nu cred că voi găsi ceva prea curând!” mi-am imaginat eu cum i-aş spune, dar m-am oprit după “Bine ar fi…” şi am coborât din maşină urându-i şi “o zi bună”.

Probabil dacă nu era o cunoştinţă de familie, i-aş fi aruncat vreo doi dumnezei şi măcar un “vezi-ţi de treaba ta!”, dar pentru că vărul meu este un băiat de nota 10, nu am vrut să-i cauzez probleme cu amicii săi. Şi uite aşa, mi-am luat catrafusele şi am plecat cu coada între picioare mai departe, dorindu-mi să fi avut o carte la mine atunci, să-i frig cu ea peste chelie taximetristului şi să strig: “Cărţi, ‘tu-ţi ceapa mă-tii!”

Apoi, m-am consolat: măcar i-am activat buna dispoziţie omului, care nu cred că a mai râs aşa de ceva timp.

Sursa foto: jokeroo.com