Încă un pas…

Tălpile mă ustură de cât am alergat, inima mi-a obosit, iar tâmplele nu mai au mult pân’ să explodeze. Rochia îmi este împroşcată cu noroi, pantofii m-au părăsit demult dar gândurile niciodată. Am ajuns unde trebuia şi mi-e teamă să mai fac un ultim pas.

Sunt aici, pe marginea unei stânci şi aştept.

Vântul bate puternic şi-mi plesneşte trupul deja istovit. Mă înconjoară şi mă învăluie, mă-ndeamnă şi mă condamnă. Mă atenţionează şi mă avertizează: clepsidra se goleşte. Şi odată cu ea şi sufletul meu aproape secat. Ştiu, dar nu pot face nicio mişcare. Aţele s-au rupt, iar păpuşarul m-a abandonat aici. Trebuie să decid singură.

Păşesc pe ultima piatră dinaintea hăului, cu trupu-mi tremurând. Nu credeam că voi fi nevoită vreodată să fac asta. Nu credeam că voi fi în stare să renunţ la tot ce-a fost.

Privesc în zare şi parcă cerul mă îndeamnă să nu mă opresc. Marea i se alătură şi îmi ţipă că nu voi fi în stare să mai resuscitez nimic. Devine din ce în ce mai tulbure, iar valurile ei îmi stropesc obrajii deja umezi de lacrimi.

Pentru o clipă, filmul de amintiri pe care voiam din tot sufletul să-l uit, mi se derulează în faţa ochilor: atingeri, soare, natură, viaţă, vise, speranţe, îmbrăţişări, săruturi, obraji fierbinţi, mâini puternice, piept primitor, petale de trandafiri, bătăi ale inimii, respiraţii sacadate, pasiune, flacără, negru, nimic.

Când ultima lacrimă s-a contopit cu spuma valurilor, am deschis urna şi am aruncat cenuşa iubirii trecute în mare. O parte din ea a ajuns înapoi pe mal, în speranţa deşartă a unei noi reveniri, dar restul s-a conformat cu fundul mării, cu adâncurile sale învolburate.

Am întins mâinile spre cer şi am primit acordul de a păşi într-o nouă etapă. Marea a înţeles şi m-a încurajat. Mă va mai aştepta cu o nouă urnă; dar oare voi mai veni?

Sursa foto: zastavki.com

 

 

 

8 responses to this post.

  1. […] stătea la cu totul altceva decât la scris. Aşa că am trişat un pic şi am adăugat pe blog texte pe care le scrisesem cu ceva timp în urmă, dar asta rămâne-ntre noi! […]

    Like

    Reply

  2. Posted by lacrimidecristal on September 22, 2012 at 12:18

    felicitarile mele….ft frumos articol, imi place si e pe stilul meu. Am sa mai caut sa vad ce ai mai scris. Chiar mi-a placut!! Frumoasa melodie ai ales….spune multe!

    Like

    Reply

  3. Iubirea trecuta rar poate fi resuscitata, dar oricum raman sechele nedorite, care deranjeaza.

    Like

    Reply

    • De obicei fac tot posibilul să ignor tot ce a trecut…să nu mă gândesc decât la viitor, dar mai sunt momente când îmi revin amintiri!

      Like

      Reply

      • Este normal. Eu am 42 de ani si tot imi reamintesc uneori de iubitul pe care il aveam la 17 ani. Dar nu ma apuc sa il caut, desi era un tip super ok. :))

        Like

  4. Posted by ellyweiss on September 21, 2012 at 18:41

    De dorit ar fi sa-i inseli asteptarile…🙂

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: