Buldozer scăpat de sub control

De câteva zile încoace tot circulă pe internet o filmare făcută cu telefonul, în care o mândră posesoare de vocabular de cartier şi tone de tupeu nefondat agresează verbal şi fizic o fată, aparent liniştită şi la locul ei. Cu ce a greşit fata de este asaltată în aşa hal? A îndrăznit să atenteze la prietenul agresoarei. 

Iniţial am vizionat primele secunde din filmuleţ şi m-am oprit. Mi-am zis că e unul din multele cazuri când puştoaicele se iau la harţă din cauza unui individ care, eventual, stă şi jurizează acţiunea; şi am ignorat zecile de postări de pe facebook. Dar, din întâmplare, am aterizat în faţa televizorului când la ştirile ProTV se prezenta tocmai acest caz şi am descoperit că e un pic mai grav decât îmi imaginam.

Maimuţa de 17 ani, făcută pentru alocaţie (ca să citez un amic de-al meu), o umileşte pe fată în cele mai tâmpite moduri posibile. Pe lângă faptul că ştie să se exprime ca o păpuşă gonflabilă, se mai şi mişcă precum un buldozer scăpat de sub control. În afară de palme, pumni, tras de păr şi scuipat, această creatură nu are alte modalităţi de exprimare. Aaa, ba nu! Mă scuzaţi! Mai foloseşte şi apelativul “fă” din când în când, să dea dovadă de cultură; căci deh, ştie şi ea măcar jumătate de cuvânt din DEX!

Ceea ce mi se pare extrem de stupid este motivul pentru care individa o pune pe fată să-i pupe picioarele. Da, da! Aţi citit bine! Această Godzilla intrată la apă o îngenunchează pe săraca fata şi îi ordonă să-i pupe picioarele, pentru că a îndrăznit să se bage în seamă cu iubitul ei.

Nu intru în mai multe detalii, filmarea o puteţi viziona aici:

Problema care mă “frământă” pe mine este: stimabila care a filmat întregul moment, are mai mult de doi neuroni înnodaţi? Din câte am observat eu, pare a fi în relaţii de prietenie cu agresoarea şi putea să-i treacă prin cap că, pe lângă like-urile şi vizualizările de pe youtube, filmarea va avea şi urmări negative. 

Dacă ar fi după mine, bătăuşa nu ar fi singura pedepsită în urma acestei întâmplări. Aceeaşi pedeapsă i-aş aplica-o şi celei care a filmat şi nu a “îndrăznit” să intervină. La fel de josnice şi cu mintea-n colţuri sunt amândouă!

Voi ce părere aveţi despre acest comportament? Cum ar trebui prevenit şi cum ar trebui pedepsiţi aceşti mici “Terminatori”?

Sursa foto: realitatea.net

15 responses to this post.

  1. ar trebui și ea să aibă parte de același tratament prietenesc să vadă cum e!

    Like

    Reply

  2. Face orașul de rușine și liceul unde eu am învățat…pe vremea mea erau alte valori pe acolo…..

    Like

    Reply

  3. Posted by ellyweiss on October 19, 2012 at 10:04

    Filme ca asta nu fac decat sa imparta lumea in doua. Unii, aia ca babuina asta, o vor admira si vor spune ca batuta e o proasta si asa merita, ceilalti vor spune ca trebuie facut ceva. Si treaba se opreste exact aici. Si nu se intampla nimic. Din pacate.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on October 19, 2012 at 10:06

      Sunt convinsă că există şi nebuni care o vor admira pe agresoare…mă dezgustă, dar nu mă mai miră…:(

      Like

      Reply

  4. Am vazut si eu pe net o parte din filmulet, dar nu am avut inima sa il urmaresc pe tot.
    Ne protejam copiii, ii invatam sa fie buni si cuminti, ca atunci cand intalnesc asemenea animale sa nu stie cum sa se protejeze. Desi nu sunt rea (cel putin asa imi place sa cred), as vrea sa fie aspru pedepsite maimutele astea, atat agresoarea, cat si “prietena” ei. Poate asa vor invata si altii lectia.

    Like

    Reply

  5. Posted by Lucian Moldovan on October 15, 2012 at 22:16

    Am un coleg din Braila si i-am zis despre intamplare, la care el: “bai, astea-s chestii normale acolo” :)))

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on October 15, 2012 at 22:18

      E şi mai grav, dacă un astfel de comportament a ajuns a fi normal. Păcat…

      Like

      Reply

      • Posted by sergiu on October 17, 2012 at 03:40

        tre’ sa platesti copyright, stii tu pentru ce! :)))) si da, in braila astea-s chestii normale. oricum braila este o tara aparte, nu un judet, desi la inceput a fost doar cartierul mai sarac al galatiului.
        acum pe un ton mai serios: sunt curios sa-l vad pe masculul ala feroc din cauza cui s-a desfranat avortata asta!

        Like

      • Posted by Alexandra on October 17, 2012 at 07:15

        Plătesc, plătesc! :)))
        Şi eu aş fi curioasă să-l văd pe Tarzan, ăla!😀

        Like

  6. Pedofilii trebuie băgați în închisoare și hrăniți cu asemenea tâmpite însetate de toate cele.

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: