Atmosferă de nota 10, ravagii de nota 20!

Zilele trecute am avut ocazia să particip la redeschiderea clubului Zod!ar, eveniment aşteptat de ceva timp de majoritatea tinerilor din Galaţi. Clubul a fost arhiplin de la început până spre dimineaţă şi uitându-te în jurul tău, puteai să observi cam toate categoriile de vârstă. Nu erau bebeluşi sau oameni sprijiniţi în baston…să nu exagerăm! În schimb, era o mare de adolescenţi porniţi pe distracţie şi stins ţigări pe mocheta proaspăt instalată.

Puteai observa oameni liniştiţi, care erau acolo să-şi asculte trupele preferate şi să aplaude un cântec favorit; apoi, erau şi cei dezorientaţi, cu creierul îmbibat în alcool, care nu ştiau ce mai caută încă acolo; mai erau şi cei cu ochii injectaţi, având aceeaşi privire fixă şi roşie mai mereu şi un traseu greu de urmărit; erau şi băieţii dornici de a-şi testa noile tehnici de agăţat şi, bineînţeles, domnişoarele (naiba ştie de ce vârstă, că toate de la 12 la 25 arată la fel, mai nou) care aşteptau să fie ţintite.

De cum am intrat, coada la bar mă aştepta cuminte. Toată lumea era însetată şi nerăbdătoare să-şi ungă gâtlejul cu niţel alcool, să meargă distracţia mai bine. Barmanii efectiv nu ştiau în ce direcţie să se mai ducă, să servească lumea mai repede, fapt ce este de apreciat!

Păşind apoi, mai spre centrul clubului, trebuia să dai puţin din coate şi să arunci câte un “pardon” (pe care nu-l băga nimeni în seamă, oricum) pe ici, pe colo, ca să îţi înfingi steagul pe un petic de mochetă. Erau atât de multe suflete înghesuite în jurul nostru încât ne-am simţit foarte norocoşi când am reuşit să formăm un cerc de nepătruns. Ţopăiala deja începuse, câţiva puştani se ocupau de o moşeală timidă în mijlocul “ringului” iar nouă ne apăreau, treptat, zâmbetele pe chipuri.

Concertele au fost pe măsura aşteptărilor: deschiderea parangheliei fiind asigurată de băieţii-rock de la Over, urmaţi de un strop de hip-hop cu Passcall şi Nosferatu, versuri şi acorduri deosebite cu cei de la Equilibricks şi nebunie dezlănţuită pe muzica celor de la Steelborn. I-am urmărit pe toţi cu foarte mult drag, încercând în acelaşi timp să nu fiu aspirată în vreuna din moşeli, şi m-am bucurat de fiecare melodie ca un copil de acadele.

Dar mă uitam în jurul meu, din când în când, şi nu ştiam ce caută unii acolo. Câteva figuri strâmbau din nas, dorindu-şi alt gen de muzică şi exprimându-şi dezgustul în mod vădit. Alte figuri fixau răzbunător, cu privirea, oamenii care nu erau pe lista lor de prieteni. Vreo două domnişoare, sufletiste şi bine hrănite, se uitau cu scârbă şi dispreţ la cele care păşeau prin faţa lor. Câţiva indivizi alergau în căutare de ţigări şi dacă primeau un refuz, îţi dădeau impresia că se vor răzbuna crunt pe lipsa ta de ţigări…etc.

Şi să vă mai spun o chestie: nu ştiu care e fenomenul, dar iniţial când am păşit în toaleta femeilor, totul era impecabil. După circa o oră, am intrat în aceeaşi toaletă dar am avut impresia că am greşit locaţia.  Un colac de wc era atârnat pe lângă wc, hârtia igienică aparent evadase din suportul ei, căci o întâlneai aproximativ peste tot, mai puţin unde trebuie nu; iar anumite obiecte de uz feminin erau mult prea la vedere decât e indicat. Şi uitându-mă la fetele care erau în incinta toaletei, niciuna din ele nu părea crescută-n peşteră. Ştiu că lumea se mai îmbată şi-şi pierde echilibrul, dar chiar să pleci cu tot cu colacul de wc după tine…parcă-i prea de tot, mai ales pentru “sexul frumos”!

Oricum, după seara respectivă mi-am adus aminte de ce am renunţat eu la visul de a avea un local propriu. Dacă după luni de eforturi materiale şi nu numai,  vine un ţăran stilat să-şi stingă ţigara de mocheta mea nou-nouţă, sau o Marghioala camuflată în Barbie să-mi distrugă suportul de hârtie igienică, eu îmi bag picioarele şi mă las de meserie…

În concluzie, atmosfera a fost de nota 10 dar nici nu vreau să îmi imaginez ce a rămas în urmă, după ce a plecat şi ultimul client.

Sursa foto: facebook.com

6 responses to this post.

  1. Am intrat acum cativa ani intr-un club si am avut ocazia de a vedea cum tinerii isi stingeau tigarile pe canapelele de piele. M-am intrebat daca asa se poarta si acasa.

    Like

    Reply

  2. Posted by ellyweiss on November 6, 2012 at 07:57

    Cred ca a fost un eveniment frumos. Pacat ca partial l-au stricat insii si insele care n-au educatie. Caci despre asta cred ca e vorba…

    Like

    Reply

  3. Ce sa le faci Alexandra ? Asa sunt educati mai nou copiii. Cat despre restu’ , ei au ramas cu imaginea veche a Zodiarului si sunt frustrati ca aceasta s-a schimbat, asa ca au decis sa amenajeze ei localul cum vor.

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: