Hai totuşi să respirăm, online şi offline!

Când mă uit în jurul meu şi văd cupluri unde cuvântul “eu” nu mai există de mult, ci s-a transformat în “noi”, mi se face rău. Şi asta nu pentru că sunt forever alone şi nu am şi eu o jumătate. Nu, dragilor, sunt şi eu într-o relaţie. Dar mi se pare total absurd să nu mai existe şi un dram de independenţă pentru fiecare dintre cei care formează un cuplu.

“Nouă” nu ne e foame. “Nouă” nu ne place filmul Trei bărbaţi şi-o găluşcă. “Noi” tre’ să ne facem programare la doctor. “Noi” tre’ să mergem la toaletă. “Noi” nu mergem la petrecerea burlacilor a lui cutărică (de parcă i-ar fi invitat cineva pe amândoi la o petrecere a burlacilor).

Serios?

Şi în majoritatea cazurilor, femeia e cea care cică pune piciorul în prag, trage linie şi stabileşte că totul se va face la comun: de la duş, la plătit facturi, la statul pe wc şi până la numărat muştele de pe tavan, noaptea. Dar aparent există şi bărbaţi entuziasmaţi de gândul că vor face totul împreună cu persoana iubită: de la stat în oglindă lângă ea când se colorează pe pleoape, la mers cu ea la shopping de ţoale şi ciupici (a.k.a pantofi) şi până la a-i cumpăra tampoane de la chioşc, când semaforul prinţesei e pe roşu.

Şi vă jur că nu e ok.

Orice om are nevoie de timpul său cu sine, de spaţiul său în care să se desfăşoare fără să simtă respiraţia altcuiva în ceafă. Şi nu e normal ca anumite lucruri care sunt musai de făcut separat, să fie făcute la comun.

Dacă ea vrea la toaletă, să se ducă singurică! Pentru că dacă nu era într-o relaţie nu cred că se ţinea până ajungea acasă, doar pentru că n-are cine să o ţină de vorbă când stă pe tron. Dacă el tre’ să-şi spele maşina, poate să o facă şi fără însoţitoare. Căci dacă nu era într-o relaţie nu cred că-şi ţinea maşina cu stratul de nămol de 20 de cm pe ea, doar pentru că n-are cine să-i ţină de urât la spălătorie. Dacă ea are nevoie de tampoane, poate să se deplaseze singurică până la magazin să-şi cumpere. Căci dacă era singură în casă şi se trezea în situaţia dată, nu cred că rămânea blocată pe budă până-i trecea perioada; găsea ea o soluţie să iasă din impas.

Ei şi în acelaşi ritm de “nu pot trăi, respira, vorbi, mânca, c*ca dacă nu sunt în prezenţa ta, eventual la 2 mm de mecla ta”, a apărut, doamnelor şi domnilor (*drumroll*), pagina de facebook pentru cupluri.

În ce constă? E foarte simplu: fiecare rahat pe care-l faci cu iubitul tău şi-l postezi pe facebook va fi “teleportat” pe pagina respectivă. Acolo o să vadă lumea când aţi fost şi v-aţi cumpărat crenvurşti de la alimentară, când v-aţi certat din cauza “boului care-ţi făcea cu ochiul”, când v-aţi despărţit din cauza “nenorocitei care tot te sună în fiecare noapte”, când v-aţi plimbat pe Aleea Trandafirilor şi când v-aţi băut cafeaua de 10 lei,  în nu ştiu ce cârciumă fiţoasă din centru.

De parcă nu era de-ajuns să stai mereu pe capul jumătăţii tale, să-i controlezi fiecare mişcare…acum nici pagină individuală de facebook să n-o mai laşi să aibă:

“Păi cum, honey-bunny-scumpi-iubi-pui-crocodil pufos-maimuţoi stufos, să nu avem şi noi pagină de facebook pentru cuplu? O să zică lumea că e ceva stricat în relaţia noastră! Tre’ să vadă toate maimuţele că noi avem o relaţie serioasă în care nu îşi pot băga coada!”

Prefer să mă opresc aici din comentat această mirobolantă invenţie şi să spun doar atât: dacă-ţi pierzi individualitatea şi-ţi dedici fiecare suflare, online şi offline, iubitului/iubitei, atunci când se va evapora din viaţa ta (căci dacă eşti atât de sufocantă/sufocant, la un moment dat se va întâmpla asta) probabil vei simţi că pică cerul pe tine. Brusc, nu vei mai putea face nimic, căci erai obişnuit să faci totul alături de el/ea. Vei trăi cu impresia că viaţa s-a terminat o dată cu plecarea sa…etc.

Aşa că atunci când mai spui “noi nu mergem la petrecere” gândeşte-te dacă şi persoana de lângă tine are aceeaşi dorinţă. Poate el/ea vrea să meargă. Dă-i un moment de respiro şi-ţi va rămâne recunoscător/recunoscătoare. Cine ştie, poate tâmpitul/tâmpita îţi va întoarce favoarea!

 Sursa foto: photobucket.com

11 responses to this post.

  1. Am simtit pe propria-mi piele ce inseamna sa fii sufocat de prea multa dragoste, sa nu ai o clipa de intimitate, in care sa fii tu si gandurile tale. Nici macar la baie nu ma puteam duce singura. :))

    Like

    Reply

  2. subscriu…:)….fiecare…cu ce-l doare…noi si mancarea o gatim separat…eu cica mananc dubiozitati…asa zice…si de ce sa ne certam..nu ?

    Like

    Reply

  3. Ai perfecta dreptate. Mie mi se face greata, ma loveste diabetul cand vad asa ceva. Cand vad si bloguri: el are unul, ea are altul si pe ele scriu unul despre altul, cat de minunata e iubirea lor :)) De parca ar fi singurii oameni care fac o pereche pe lumea asta.
    Am vazut tampenia asta aseara la TV…pe la stiri.
    Urasc sa imi stea cineva pe cap, urasc sa fiu sunata din 15 in 15 minute, sa dau socoteala pentru orice miscare. Urasc. Eu cred ca si o casnicie ar trebui sa fie cu totul altfel. Probabil par intr-o ureche… dar stiu ca nu-s. Daca am timp, si am chef, scriu si eu ceva la tema. Nu despre chestia asta de pe FB.. .ci altceva, cu legatura si desprins din viata mea.
    Mai ramane sa faca pagini si cu copiii fiindca unii, mai ales unele tipe, au impresia ca numai ei/ele au copii :)) Ca bloguri facute pentru cate un mucos de copil deja am vazut. Brrr….

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on November 13, 2012 at 18:14

      Da, asta cu copiii am văzut-o şi eu! :))) O sută de mii de poze cu bebeluşul în aceeaşi poziţie sau în poziţii pe care nu ţi-ai dori să le vezi. Sunt şi poze haioase ce-i drept…dar unele ar trebui să rămână strict în familie. :))
      Aş vrea să citesc şi ceva scris de tine pe tema asta.😀

      Like

      Reply

  4. Pentru a n-a oara, sunt atat de fericit ca nu am cont pe Facebook! Parca nu imi vine sa cred ca s-a inventat asa ceva, dar sunt constient ca a venit ca o mana cereasca pentru “luminata” populatie autohtona. Adica serios acum, orice purtatoare de buze tuguiate si roti de bicicleta in urechi se va bucura enorm ca ea si “viata” ei nu mai sunt obligati sa isi lipeasca fotografiile pe doua profiluri diferite pentru ca totul se va intampla pe o singura pagina, sa stie toti “tovarasii” si toate “curvele”… Penibil, dar in fine, poate ca nu inteleg eu iubirea asta moderna…

    Like

    Reply

  5. foarte bine punctat!sunt total de accord cu tine!cea mai mare greșeală să-ți pierzi individualitatea!și se mai miră unii de ce sunt brusc părăsiți!

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on November 13, 2012 at 14:31

      Da…mulţi nu înţeleg că niciodată nu e bine să duci totul la extrem. Nici să fii indiferent cu persoana iubită nu e bine, dar nici să o sufoci cu dragostea ta. Totul trebuie făcut cu măsură!

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: