Mă uit în jurul meu şi prind curaj!

Ştiţi vorba aia: “Ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jurul meu prind curaj!”? Ei bine, în ultima vreme tot mă trezesc rostind-o în diferite situaţii. Nu mă cred eu inteligenţa în persoană, dar când mă uit în jurul meu, chiar mă simt mândră de felul în care am crescut şi cum am ajuns să fiu.

9A9G325016

Acum câteva săptămâni, am decis că ar fi cazul să ies la o mini-distracţie cu prietenii. Zis şi făcut. Mi-am pus cel mai comod “outfit” şi am pornit spre paranghelie. Nu am vrut să mă îmbrac în cine ştie ce fel de rochie, de care să am grijă toată noaptea să nu se ridice, să nu se boţească, să nu se agaţe, etc. aşa că mi-am luat o pereche de blugi şi o cămaşă neagră; iar părul mi l-am prins în stil adolescentin, cu o clamă simpatică cu pietricele. Cine mă vedea, nu-mi dădea mai mult de 18 ani! Mă mir că cel de la intrarea în club nu mi-a cerut buletinul…

Ajungând acolo, am constatat cu stupoare că păream cea mai minoră dintre toate. Nu eram străină de faptul că domnişoarele de vârsta mea îşi arată cam tot ce au şi ce ar vrea să aibă, dar mă gândeam că măcar cele de 15-16 ani au decenţa necesară să nu-şi etaleze jumătăţi de fese şi începuturi de sâni.

Am scanat toată încăperea şi am căutat un loc în spaţiu, de unde să pot vedea cam tot ce se întâmplă pe acolo. Şi lucrurile decurgeau cam aşa: vreo două fete dansau zbuciumat în mijlocul ringului pe lângă câţiva puştani ce salivau după ele; câţiva băieţi stăteau sprijiniţi de pereţi, rânjind la dansul lasciv al fetelor; un grup de fete stătea izolat într-un colţ, de unde puteai să auzi doar câteva chicoteli însoţite de “hai, fată, nu fi nebună!”; şi mai erau câteva grupuri de prieteni care îşi savurau berile şi glumele, îgnorând lumea din jur.

La un moment dat, una din prietenele mele a început să se tot foiască de pe un picior pe altul, uitându-se disperată în jur după un loc unde să se aşeze câteva minute. Tocurile pe care le aveau cizmele sale se pare că nu-i dădeau pace deloc şi nu o lăsau să simtă ritmul muzicii. Văzând-o aşa, i-am sugerat să se aşeze 2 minute pe una dintre canapele şi să-şi odihnească tălpile chinuite. Şi aşa a şi făcut. Dar vă jur că nu exagerez când spun că după aproximativ 15 secunde de când a atins canapeaua, o puştoaică la vreo 30 de kg şi jumătate de metru, a venit spre ea cu o atitudine de posesoare de băţ în posterior, şi i-a spus să se ridice căci masa e rezervată. Am încercat să-i explicăm că voia să stea doar 2 minute jos, dar piticania tupeistă nici n-a vrut să audă, de parcă era canapeaua ei, moştenită de la regina Angliei.

Astfel, i-am sugerat prietenei mele o altă variantă (aparent, tot “interzisă”): să se aşeze pe treptele din faţa canapelei. La fel, după aproximativ 15 secunde, domnişoara în cauză a venit şi a bătut-o pe umăr, spunându-i că nu are voie să stea nici acolo. Probabil şi treptele erau rezervate… 

Nu contest că “aşa e regulamentul” dar atitudinea domnişoarei proaspăt angajate nu a fost tocmai desprinsă din Codul bunelor maniere…

Şi tot în seara respectivă, intrând în toaleta femeilor, am avut impresia că am păşit în sediul Avon. Chiuvetele erau pline de truse de machiaj, de pudre, creioane, rujuri, fonduri de ten… iar câteva domnişoare ocupau tot spaţiul din faţa oglinzlor şi-şi plimbau cu patos pensulele pline de fard pe meclă. Ştiam că la toaleta femeilor îşi mai retuşează lumea machiajul, mai dă cu un pic de luciu pe buze şi creion dermatograf pe pleoape… dar să vii să te boieşti cu totul acolo şi să nu mai aibă lumea loc să se spele pe mâini din cauza ta, mi se pare iar prostesc. N-ai oglindă acasă? Sau ai spart-o de la atâta frumuseţe naturală?

232

Am încercat să-mi fac loc să mă spăl pe mâini şi una din puştoaice (că mai mult de 16 ani nu aveau după discuţiile “serioase” pe care le purtau, în legătură cu “Andy care nu mă bagă în seamă şi nu ştiu cum să-i atrag atenţia…”) mi-a aruncat o privire de ziceai că i-am omorât căţelul şi i-am furat toţi iubiţii. În momentul acela nu m-am mai putut abţine şi am bufnit într-un râs isteric, care le-a lăsat pe toate mute.  Probabil au bătut pariuri dacă sunt nebună sau nu, după ce am părăsit toaleta, dar expresia de pe mutrele dumnealor a meritat toţi banii!

Şi chiar prind curaj când văd astfel de specimene în jurul meu, care mai de care mai fandosită, mai înţepată, mai naivă, mai artificială, căci ştiu că eu am crescut frumos fără beţe în posterior şi kilograme de fond de ten pe meclă. Şi dacă exemplele mele nu v-au convins de ce personaje există pe lumea asta, vă las şi un filmuleţ reprezentativ:

9 responses to this post.

  1. Hai sa le mai acordam cativa ani, poate se vor maturiza si vor realiza ca sunt ridicole. La 16 ani nici trupul nu este pe deplin format, deci nu putem avea pretentia sa fie mature in gandire.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on December 17, 2012 at 13:29

      Să sperăm că nu vor rămâne aşa… Am avut şi eu etapa mea rebelă, tot pe la 16 ani, dar eu eram îmbrăcată-n negru din cap până-n picioare şi mă autointitulam rockeriţă :)) Probabil de aia nu înţeleg viziunea lor…:D

      Like

      Reply

  2. Stii tu , Alexandra….Mare e gradina Domnului si portile sunt larg deschise….dar multi prosti sar gardul ! Cam asa si “domnisoarele” fara sani in sutien:))

    Like

    Reply

  3. Tipic romanesc! Uneori ma intreb de m-am nascut printre astfel de oameni, fiindca de cele mai multe ori repulsia dintre noi e reciproca. Si nu ma consider mai bun in vreun fel, dar ma chinuie teribil faptul ca eu sunt mai constient de realitate decat altii.

    Like

    Reply

  4. Tare poveste

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: