Dacă e cu bani, nu primesc!

Acum două seri, cum stăteam eu şi le urmăream pe haioasele fete Gilmore, primesc un SMS cu multe semne de exclamare de la mama. Îl citesc o dată, îl citesc de două ori şi apoi ridic o sprânceană întrebătoare. Suna cam aşa: “Să nu cumva să te speli pe cap duminică. E sărbătoare foarte mare şi e păcat!!!!”.

Iniţial am zis “ok, o las pe luni”. Mare greşeală am făcut, însă! Că am mai primit un SMS cu la fel de multe semne de exclamare, care mă informa că nici luni n-am voie, că e Sf. Ion. Şi atunci m-a bufnit râsul şi i-am transmis mamei că Sf.Ion e băiat de treabă şi chiar nu i-ar conveni ca de ziua lui să am părul îmbâcsit. Aşa că mi-am dat singură “dezlegare” să îmi şamponez podoaba capilară.

Şi toată istorioara asta mi-a adus aminte de umblatul popei din uşă-n uşă, de Bobotează. Eu nu l-am primit anul acesta, căci nu eram acasă în ziua în care a cerşit bani  binecuvântat casele. Dar ştiu că mama în fiecare an pregătea bani să-i dea părintelui, să nu cumva să rateze vreo cameră a apartamentului, de parcă trebuia să-i plăteşti agheasma aruncată pe metru pătrat. Şi nu înţelegeam niciodată de ce tre’ să-l plăteşti ca să te sfinţească. Pe lângă faptul că nu-mi place să pup icoana/crucea cu care vine, şi mâna lui cu atât mai puţin, urăsc prostia asta cu plătitul pentru credinţă şi iertarea păcatelor.

Probabil felul în care a acţionat un alt membru al familiei mele mă va caracteriza şi pe mine când mă voi muta singură. I-a deschis uşa şi a urmat conversaţia de mai jos:

“Primiţi preotul de Bobotează?”

“E musai cu bani?”

“Da!”

“Atunci nu!”

Şi i-a închis uşa-n nas.

Dacă vă pregătiţi degetele şi discursul să-mi spuneţi că voi ajunge în iad pentru că voi proceda aşa, mai staţi câteva secunde să vă explic ceva. Nu e vorba că nu cred în Dumnezeu. Sunt convinsă că există o divinitate care are grijă de noi şi ne trage de urechi atunci când e cazul. Dar nu cred în biserică. Nu cred într-o instituţie care ar trebui să se bazeze pe credinţă şi ATÂT dar în schimb profită de naivitatea bătrânilor şi a oamenilor, în general, şi îi stoarce de bani. Nu cred că dacă plătesc nu ştiu câte milioane unui preot, păcatele îmi vor fi iertate şi voi avea un loc special în Rai. Nu cred că tre’ să-i umplu buzunarele cu bancnote unui dascăl ca să cânte mai frumos la slujba de înmormântare, ca sufletul mortului să plece în ritm de samba către ceruri.

Am impresia că biserica e un fel de Moş Crăciun pentru adulţi. Îi scrii pe o foaie tot ce-ţi doreşti şi aştepţi să se întâmple, numai că în plic mai cotizezi şi cu ceva euroi.

Prefer să mă rog în sinea mea, fără să păşesc pragul bisericii. Prefer să ajut un bătrân neputincios cu un bănuţ, decât să cumpăr lumânări şi icoane. Prefer să donez haine şi cărţi unor copii sărmani. Prefer să cred în Dumnezeu şi nu în preoţi. Poate cândva existau şi preoţi cu har, care nu se pretau la afaceri mizerabile, şi poate mai există vreo doi, trei. Dar majoritatea îmi fac silă. Aşa că să nu-mi bată mie la uşă, cerşind bani. Să urce înapoi în BMW şi să plece către alţii mai proşti.

Nu m-ar mira ca în următorii ani, să se prezinte cu vreo două cititoare coduri de bare şi să ne lipească nişte etichete la intrare. Asta aşa, ca să ne taxeze în funcţie de valoarea apartamentului…

Sursa foto: stirileprotv.ro