Satisfacţie în urâţenia alteia

Am observat că nu e nevoie să fac prea mulţi paşi pe afară ca să găsesc câte un subiect pentru textele mele zilnice. Dacă ieri vă spuneam că e posibil să nu mai scriu o perioadă, din pricina studiului intens al caietelor bibliotecarului, astăzi mi-a apărut “subiectul” direct sub nas. Şi nu pot lăsa o astfel de ocazie să-mi scape.

Bine-spuse-1

Stând la coadă la un magazin, azi dimineaţă, eram atentă la ce se vorbea în jurul meu căci, nu-i aşa, ce altceva aveam de făcut? O doamnă în faţa mea îi spunea fetiţei sale că nu are destui bani la ea să mai cumpere şi Coca-Cola, un domn vorbea răstit la telefon prin dreapta mea, iar în spatele meu avea loc următoarea conversaţie:

“L-am văzut aseară pe Mircea în faţă la tribunal. Era cu o tipă mult mai tânără decât el.”

“Nu se poate! Deja?”

“Da. Păcat de corpul frumos pe care îl are nenorocita…”

“Cum adică?”

“Păi dacă te uiţi mai sus de gât, te sperii!”

“Aşa urâtă e?”

“Ehee…a avut frumuseţe de femeie lângă el, dar nu i-a convenit că aveam un job. Acum să stea cu hidoasa aia tânără.”

N-am mai auzit şi continuarea căci îmi venise rândul la casă. Iniţial nu m-a uimit discuţia, căci astfel de copilării există la tot pasul, mai ales în rândul nostru, ăştia tineri. Mă gândeam că or fi vreo două gagici de vârsta mea, dezamăgite de sexul masculin şi dornice de bârfă.

Dar când m-am întors cu faţa la ele, am constatat că vârsta lor nu era nici pe departe cea pe care o credeam eu. Ori erau tipe de 20 de ani îmbătrânite prematur de greutăţile vieţii, ori chiar aveau în jur de 40 de ani. 

pocket-ex-girlfriend

Şi atunci mi-am adus aminte de un comentariu pe care l-am primit la un text mai vechi. Postarea făcea referire la faptul că cuplurile se despart tot mai des din cauza motivelor stupide, gen like-uri pe facebook, iar comentariul suna cam aşa: “Asta se întâmplă doar la puşti de 17-18 ani! Odată cu vârsta se schimbă şi mentalitatea.”.

Ei, uite că nu e tocmai aşa! 

Din câte am văzut eu, bucuria că iubita fostului tău prieten e mai urâtă ca tine apare şi la vârste mai înaintate. Nu trebuie să ai maxim 25 de ani ca să suferi după o despărţire şi să-l visezi pe fostul tău călcat de maşina de la Ecosal. Probabil şi ţaţa Floarea de 70 de ani ar fi un pic revoltată, dacă ar divorţa moşu’ de ea, ca s-o ia pe alta cu basmaua mai înflorată, dar fără simţul curăţeniei.

Cred că e o bucurie interioară, o satisfacţie enormă pentru doamne şi domnişoare atunci când se uită în oglindă şi constată că arată de 10 ori mai bine decât “fufa lui Mircea”. E un fel de “in your face, sucker!” combinat cu “am fost singura tipă superbă din viaţa ta” şi cu “vrăjelile tale mai prind doar la hâde“.

Şi nu numai la femei se întâmplă asta. Am auzit de multe ori şi bărbaţi spunând: “m-a lăsat pe mine şi acum e cu prostu’ ăla”, chiar dacă respectivii nu se cunosc atât de bine încât să-şi ştie IQ-ul.

Ce spuneţi, dragi domnişoare? Voi aveţi vreo satisfacţie în astfel de situaţii? Sau odată dispărut din viaţa voastră, nu vă mai interesează nimic de el?

Dar voi, băieţi? Îl “spurcaţi” pe actualul fostei dumneavoastră?🙂

Sursa foto: pinterest.com; iphonefootprint.com

6 responses to this post.

  1. haha :))) … buna asta !

    Like

    Reply

  2. Posted by Oni on January 17, 2013 at 19:26

    Nee nu se schimba la toata lumea cel putin nu atat de mult.In plus trebuie sa recunosti femeile sunt vesnic rele fata de camaradele din acelasi sex😀

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on January 17, 2013 at 21:52

      Las’ că nici bărbaţii nu-s mieluşei. Am asistat la multe discuţii de-ale lor în care făceau mişto de un alt camarad, făcându-l de la “fătălău” în jos…🙂 Ca a doua zi să-i strângă mâna şi să-i spună “salut, tovarăşe!”…🙂

      Like

      Reply

  3. Posted by Dee on January 17, 2013 at 14:21

    Da, e o oarecare satisfactie, dar la ce te ajuta? Ea e prezentul, pe cand tu (fosta) esti deja de domeniul trecutului. (prefer sa nu vorbesc la persoana I)

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on January 17, 2013 at 15:34

      Aceeaşi părere o am şi eu, că nu ajută la nimic concret; doar la o eventuală umflare în pene.
      Eu încă aştept un răspuns din partea celor avizate, poate mă lămuresc şi pe mine.:)
      Mulţumesc de comentariu! O zi bună!

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: