Va urma…

391021_11568111_b

Este ciudat cum după evenimente majore care-ţi dau viaţa peste cap, simţi că nimic nu mai are sens şi nu-ţi mai găseşti locul nicăieri. Oricât de înconjurat ai fi de oameni care te sprijină şi-ţi oferă tot ce-ţi doreşti,  tot simţi un gol pe dinăuntru.

Să nu mai vorbesc de inspiraţie. Am stat şi m-am uitat la o pagină goală timp de 15 minute, neştiind ce subiect să abordez şi nefiind sigură pe importanţa subiectelor care-mi veneau în minte. Oare mai e important tot ceea ce comentam înainte? Mă mai interesează atât de tare că unii oameni preferă să se uite la Happy Hour şi să citească răsfoiască revista Click, în loc să citească o carte? Îmi mai pasă oare de atitudinea funcţionarilor publici când le cer o informaţie? Mă mai deranjează atât de mult că şoferii de maxi-taxi conduc de parcă ar căra saci de cartofi? În momentul de faţă, nu!

Acum tot la ce mă pot gândi e devotamentul şi amabilitatea de care au dat dovadă toţi cei care m-au înconjurat zilele acestea. Am primit zeci de mesaje şi telefoane, au venit să-mi ofere o îmbrăţişare persoane la care nu mă aşteptam, mi-au oferit sprijin şi oamenii pe care nu am apucat, încă, să-i întâlnesc în persoană. A fost impresionant numărul persoanelor care mi-au sărit în ajutor şi mi-au şters lacrimile de pe obraji. Şi momentan doar la asta mă pot gândi!

Probabil, în curând, voi reveni cu subiecte plăcute şi subiecte haioase, pe seama cărora ne vom putea amuza cum făceam de obicei. Micile mele cârcoteli vor porni din nou şi nu mă voi lăsa de ceea ce-mi place să fac cel mai mult pe lume: să scriu despre tot ce-mi trece prin cap!

Până atunci, vă las doar o imagine pe care am descoperit-o astăzi şi care pe mine m-a “atins”:

6445638_460s

Sursa foto: 9gag.com

17 responses to this post.

  1. Posted by elly weiss on February 1, 2013 at 23:20

    Condoleante!
    Imi pare rau ca n-am avut timp nici sa mai trec pe aici. Pe nicaieri de fapt n-am mai reusit sa trec… Nu mai sunt acasa dupa cum ai inteles si nu am timp decat foarte putin.
    Stiu ca totul pare a nu mai conta. Chiar va fi asa o vreme…mai lunga sau mai scurta. Depinde…
    Pot sa spun doar ca vei fi bine.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on February 2, 2013 at 11:09

      Trebuie să fiu bine. Viaţa merge mai departe iar el îmi va rămâne mereu în suflet. Mulţumesc, Elly! Te pup

      Like

      Reply

  2. din pacate te-am descoperit abia zilele astea cand treci prin clipe mai grele. iti doresc multa sanatate si puterea de a trece peste pierderea suferita. chiar daca nu te cunosc iti trimit o imbratisare:)

    Like

    Reply

  3. Posted by Elmina Balas on January 29, 2013 at 21:54

    Alexandra, nici nu imi gasesc cuvintele… nu mi-a venit a crede cand am vorbit cu mama azi si mi-a dat vestea trista… Condoleante, stiu ca e greu… cu atat mai greu cu cat trebuie sa te tii tare pentru mama ta… Durerea si golul cu care ai ramas in suflet nu vor trece usor…dar timpul va face ca numai amintirea frumoasa sa ramana in mintea si in sufletul tau. Esti un copil frumos, de care stiu ca tatal tau a fost si va fi mereu mandru. Cu siguranta daca te vede acum zambeste.
    Fii tare si cu siguranta timpul va aduce alinare sufletelor voastre!
    Te imbratisez si va doresc multa putere tie si mamei tale!

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on January 29, 2013 at 21:57

      Da, timpul le rezolvă pe toate într-un fel sau altul…îţi mulţumesc pentru gândurile bune şi sper să ne auzim şi cu alte ocazii, mai plăcute! Te pup şi te îmbrăţişez!

      Like

      Reply

  4. Vei reveni mai tonică şi mai puternică.
    Te aşteptăm!

    Like

    Reply

  5. Dumnezeu este în măsură să umple golul inimii…
    Scria David, un om a lui Dumnezeu asa de frumos…” și chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrei mortii, nu mă tem de nici un rău că Tu ești cu mine”. Singurul care are soluțiile cele mai potrivite pentru fiecare problemă în viața este Isus! Te îmbrățișez cu drag!

    Like

    Reply

  6. Abia astept sa revina in blogosfera acea Alexandra pe care am intalnit-o doar virtual , dar care mi-a adus de atatea ori zambetul pe buze. Acea Alexandra Cristea pentru care scrisul e o pasiune si pe care o citesc mereu cu mare placere. Te pup , draga Alexandra . Sper ca , daca ne vom intalni intr-o zi , sa te vad zambind :*

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on January 29, 2013 at 17:55

      Voi reveni… n-am de ales.😀 Îmi place să scriu şi oricât de grea ar fi viaţa uneori, tot nu mă las de asta! Mulţumesc, Florin! Şi eu sper să ne vedem cu zâmbetele până la urechi! :*

      Like

      Reply

  7. Posted by Cecilia Lechea on January 29, 2013 at 17:48

    O sa vina vremuri mai bune! Condoleante! :*

    Like

    Reply

  8. Posted by csandra on January 29, 2013 at 17:46

    Emotionant,nu te da batuta esti cea mai buna iti spun sincer imi place ce scrii si sinceritatea cu care te exprimi ,minunat succesc si o sa vina si zile mai bune… ^_^

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: