Prima trimitere la origini

swearing-at-work

Vorbeam într-un post anterior de fetele care înjură pe stradă. Aş fi ipocrită să nu recunosc că, la nervi, mi-a mai scăpat şi mie câte o trimitere la origini a vreunei persoane sau a vreunui obiect. Dar nu mi-am făcut un obicei să ţip în gura mare pe stradă: “Băga-mi-aş…*inseraţi organ aici* în *inseraţi locaţie* ta!”.

De obicei mai înjur prin casă; când îmi rănesc degetul mic de la picior, lovindu-l de mobilier, când se “înţeapă” internetul şi eu am nevoie urgentă de o informaţie, sau când se blochează întreg calculatorul înainte de a reuşi să-mi salvez documentul, la care am muncit cu drag şi spor. Pe afară, însă, mai bag carne în frigiderele oamenilor doar în surdină sau în gând. Asta ca să vă lămuresc că nu mă dau coborâtă din icoană dar nici portavoce vulgară nu scrie pe mine!

Şi dacă tot suntem la acest subiect, să vă povestesc de cum am învăţat eu prima înjurătură. Alţi copii, în general, citesc cuvintele vulgare de pe clădiri, garduri, trotuare şi apoi îşi întreabă părinţii: “Mami, tati, ce-nseamnă p***?”; moment în care părinţii îşi schimbă culoarea la faţă de 3 ori pe secundă şi nu-şi mai găsesc cuvintele.

Ei bine, eu nu prea eram interesată de ce scrie lumea pe pereţii blocului meu. În schimb, expresiile pe care le auzeam pe la rude şi prieteni de familie le împrumutam imediat.

Drept urmare, într-o zi, o fină de-a mamei a dat telefon la noi acasă şi soarta a făcut ca să răspund eu. Întrebarea ei a fost următoarea: “Unde p**da mă-tii e maică-ta?”. Probabil avea nervi în momentul de faţă, căci doamna respectivă e o dulceaţă de femeie, pusă mereu pe glume, dar cert este că eu m-am blocat în momentul acela. Câteva secunde n-am spus nimic, apoi cică am început să râd în hohote.

După ce am auzit aceeaşi expresie şi pe la unchiul meu, am început să cred că e ceva “de bine” şi că aş putea să o folosesc şi eu. Numai că mie nu mi-a ieşit expresia originală, ci o imitaţie: “pijamalele mă-tii” care, în timp, s-a scurtat doar la “pijamale”.

Când am mai crescut un pic, am învăţat şi semnificaţia degetului mijlociu arătat în trafic şi în faţa blocului, de către băieţii mai mari. Şi tot atunci am aflat şi de celălalt organ folosit în limbajul agresiv. Nu le utilizam bineînţeles, dar ştiam ce înseamnă fiecare!

Nu e un subiect inteligent dar hai să ne mai şi amuzăm un pic! Voi mai ţineţi minte cum şi de unde aţi învăţat prima înjurătură? Rogu-vă, însă, cenzuraţi comentariile. Cum ar spune o cunoştinţă de-a mea: “zi-i cu beep!”

Sursa foto: entrepreneur.com

5 responses to this post.

  1. […] de a lansa această provocare mi-a venit citind articolul Alexandrei ,numit Prima Trimitere la Origini . Aș vrea , prin următoarele rânduri , să vă provoc să vă amintiți când ați auzit prima […]

    Like

    Reply

  2. Primele injuraturi tot din familie le-am prins, bineinteles . Desi , trebuie sa recunosc ca primul lant de injuraturi spuse bine l-am auzit in cartier , intr-o discutie aprinsa dintre 2 tigani . Am ajuns atunci la concluzia ca mama unuia dintre ei chiar e buna, din moment ce isi baga atat in ea .

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: