Banana şi profesorul de matematică

Nu am scris niciodată pe blog despre aventura mea din clasa a XII-a, dar toţi cei care mă cunosc au ascultat povestea măcar o dată.

Este vorba de domnul profesor de matematică şi aventura mea cu el. Nu vă gândiţi la prostii, nu am avut clipe romantice în spatele catedrei cu nimeni!…

În clasa a XI-a, am primit vestea “minunată” că ne vor schimba, din nou, profesorul de matematică. Având în vedere faptul că ne obişnuisem 2 ani şi jumătate cu un domn profesor, ce mie mi-a fost foarte drag (chiar dacă mi-a pus nota 2 cu ocazia zilei de 8 Martie), şi am avut un semestru, apoi, un profesor înlocuitor… vestea nu a fost privită cu ochi buni.

Dar, la începutul clasei a XII-a, ne-am trezit cu un alt individ la catedră, în timpul orei de matematică. Ora s-a desfăşurat suspect încă de la prima întâlnire: domnul ne-a dictat 3 pagini dintr-un manual (nu doar definiţiile mot a mot, ci şi exemplele), nu a explicat absolut nimic, a mai aruncat şi un vers dintr-o poezie, a dat o temă şi a planificat o oră suplimentară de matematică pentru bac, de la ora 7 dimineaţa.

A doua zi, când a intrat pe uşă, ne-a salutat politicos, ne-a rugat să rămânem în picioare şi a început să verifice temele. Dar verificarea nu era una obişnuită ci se desfăşura în felul următor: se aşeza în dreptul tău, se uita un pic la tine, te atenţiona că-ţi lipseşte un articol al uniformei, arunca un ochi pe tema ta şi apoi scria pe caiet: “Temă neefectuată”; trecea mai departe, la următoarea bancă, şi proceda exact la fel!

Astfel, indiferent câte pagini aveai la temă, dacă erau rezolvate exerciţiile corect sau nu, în dreptul datei era trecut cu roşu “temă neefectuată”. Îmi este chiar ciudă că nu mai am caietele să vă fi arătat o poză, dar le-am aruncat pe toate la finalul liceului. Colegii mei, însă, vă pot confirma spusele mele!

La scurt timp după începerea şcolii eu m-am îmbolnăvit şi am plecat din oraş pentru a face nişte analize amănunţite. Am lipsit cam două săptămâni de la şcoală, timp în care colegii mei au fost traumatizaţi de acest domn profesor. Ştiam şi eu din primele ore că e mai ciudat şi mai exigent, dar când am auzit povestirile colegilor mei, am rămas fără cuvinte.

Una din istorisiri avea ca personaj principal unghiile unei colege de-ale mele. Domnul profesor a refuzat să fie atent la ce exerciţiu rezolva ea la tablă şi s-a concentrat pe lungimea unghiilor ei. Adevărul e că dacă ai unghiile prea lungi, ţi-e cam imposibil să scrii cu cretă ecuaţii matematice; dar de aici şi până la a auzi de la un profesor : “de ce ai unghiile aşa lungi? Vrei să(-mi) beleşti banana?” e cale lungă (“-mi”-ul respectiv l-au auzit doar unii colegi, de aceea l-am pus în paranteză).

Acesta a fost punctul culminant care a declanşat revolta elevilor de la Liceul Teoretic “Emil Racoviţă”. Pe lângă asta, însă, colegii mei se mai plângeau şi de faptul că rezolvau exerciţiile la meditaţii, iar dragul nostru profesor susţinea sus şi tare că nu sunt corecte răspunsurile, punându-le note de la 6 în jos. Eu nu făceam meditaţii, dar am fost şi eu scoasă la tablă şi ţinută toată ora acolo, rezolvând integrale&co. şi am primit nota 7, deşi le făcusem pe toate corect.

Probabil dacă nu urma bacalaureatul, scandalul nu atingea proporţii uriaşe, dar în această situaţie ne-am simţit obligaţi, şi noi şi părinţii noştri, să luăm măsuri. Astfel, a fost convocată o întâlnire cu doamna directoare şi s-a pus problema pe masă. Soluţia găsită: niciuna. Draga de ea se aliase cu stimabilul şi susţineau amândoi că noi suntem retardaţi, nu învăţăm, căscăm la ore şi nu suntem atenţi.

Drept urmare, am trecut la pasul următor: grevă în faţa liceului. Deşi era o iarnă de-ţi îngheţa sângele în vene, noi am ieşit, frustraţi, în faţa clădirii şi am refuzat să mai intrăm la ora de matematică. Doamna directoare ne-a văzut, ne-a ameninţat cu absenţe nemotivabile şi a plecat în biroul dânsei. Deci, tot nu rezolvasem nimic.

Aşa că mi s-a pus pata şi am venit cu propunerea de a atenţiona presa scrisă şi televiziunea de “ghinionul” nostru. Părerile au fost împărţite, unora le era frică, alţii erau viteji la fel ca mine şi altora le era chiar indiferent. Până la urmă, însă, o colegă de-a mea a sunat la ProTV şi în câteva minute un cameraman şi un reporter au ajuns în faţa liceului.

Aparent, eu am tras beţişorul mai scurt, căci am reprezentat clasa şi am oferit interviul, lăsând ruşinea şi cenzura la o parte şi spunând lucrurilor pe nume. Cei de la Viaţa Liberă nu au întârziat să apară şi ne-au luat şi ei, la rândul lor, declaraţii. A fost o zi în care toţi simţeam că vom reuşi să ne atingem scopul: să ne fie schimbat profesorul de matematică.

Dar nu a fost aşa. Toată lumea se încăpăţâna să bage mâna-n foc că noi suntem de vină pentru notele proaste, că noi suntem cei obraznici şi incompetenţi, că suntem proşti, idioţi, retardaţi, handicapaţi, rebeli, că nu vom lua bacul, că vom ajunge măturători pe stradă etc. Ne-au fost adresate multe epitete atunci, pe care sper că şi le-au înghiţit apoi! 

Bineînţeles că nu ne-am lăsat, căci deja eram băgaţi până la gât în … nămol şi nu puteam da înapoi acum. Astfel, ne-am strâns cu mic cu mare şi am fugit la inspectorat, unde am încercat să-l convingem pe domnul inspector că merităm un profesor de matematică care să ştie să se poarte cu elevii. Noi am vorbit, noi am auzit!

Nimeni nu voia să ne creadă, deoarece domnul profesor de matematică era recunoscut la noi în ţară şi peste Prut, pentru volumele consistente de poezii şi “n-avea cum să aibă un asemenea comportament faţă de elevii săi”. Încă o dată, noi eram cei care exageram, care eram prost crescuţi, incapabili, obraznici, analfabeţi şi, mai ales, îndrăzneam să căscăm la ore.

Ne-au fost ţinute prelegeri de zeci de profesori, s-au organizat consilii în care am fost ameninţaţi cu scăderea notei la purtare, exmatricularea şi chiar cu chemarea în instanţă. Un coleg de-al meu n-a mai suportat stresul şi s-a transferat la alt liceu. Au fost zile crunte, în care simţeam că toată lumea e împotriva noastră! Cancelaria se împărţise în două tabere: profesorii care ne susţineau cauza şi cei care credeau în cuvântul profesorului.

Într-un final, însă, a răsărit soarele şi pe strada noastră şi la catedră a apărut o scumpă doamnă, minionă, cu voce caldă şi atitudine de om. Ne-a pus notele pe merit, ne-a explicat cum să rezolvăm anumite exerciţii, ne-a mustrat când greşeam, dar în limita bunului simţ, şi ne-a încurajat atunci când a fost cazul. Bineînţeles că şi dânsa, la început, trăia cu impresia că noi suntem proaspăt scoşi din junglă şi că domnul profesor e un sfânt coborât din icoane. Mulţi au crezut asta, dar sper că notele de la bac au demonstrat contrariul!

Am luat 9.80 la proba de matematică, la bacalaureat! Aşa căscată, uscată, analfabetă, proastă şi impertinentă cum, cică, eram.

Şi acum, în final, întreb: oare cine-i testează pe unii oameni înainte să-i numească profesori?  Se fac, totuşi, anumite investigaţii înainte de a da drumul oricărui individ să educe nişte copii? Se dau teste psihologice ? Sau se oferă posturile pe pile, mită şi deducţii de tipul “aaa, are două cărţi scoase pe piaţă, trebuie să fie profesor bun” ?

Sursa foto: www.bzi.ro