Mesaj de la Jack Sparrow

E atât de frumos să citeşti rânduri ce descriu prietenii de neclintit şi să-ţi vină în minte nume de persoane cunoscute. E minunat să poţi asocia anumite figuri din viaţa ta cu sentimentul de siguranţă.

Un prieten adevărat te prinde de mână și îți atinge inima. – Gabriel Garcia Marquez

Şi ştiu că pentru unii, prietenia înseamnă “tovarăşul” cu care bei o bere pe bordură în miez de noapte sau “prietenaşul” cu care joci CS în reţea de 5 ani de zile.

E adevărat: prietenii au activităţi distractive împreună. Dar prietenie nu înseamnă doar câţiva oameni care râd în hohote de două ori pe săptămână. Prietenie nu înseamnă doar să bei o cafea la sfârşit de lună cu trei indivizi, să spui 5 bancuri şi să iei ţigări din pachetele lor.

Sau cel puţin asta cred eu…

În ultima perioadă mi s-a demonstrat ce e prietenia adevărată. Am văzut oameni roind în jurul meu, dispuşi să facă orice ca să mă simt eu mai bine. Nu ne distram împreună ca de fiecare dată, nu jucam Monopoly, nu mergeam la serate folk, nu ne uitam la filme şi nu făceam grătare. Pur şi simplu eram într-o încăpere a suferinţei iar ei îmi erau alături şi mă ţineau de mână, mă îmbrăţişau, îmi încălzeau obrajii şi încercau să-mi contureze câte un zâmbet pe buze.

Şi atunci am realizat că, deşi mulţi oameni mi-au spus de-a lungul timpului “îţi voi fi mereu alături”, doar câţiva s-au ţinut de cuvânt.

Şi poate ar trebui să fiu dezamăgită din cauza celor care nu s-au sinchisit să îmi arunce măcar o vorbă bună, dar nu sunt! Dimpotrivă, sunt fericită că din multitudinea de prieteni am rămas cu puţini, dar buni! Şi nu buni, cei mai buni!

Oricine poate să-ţi ofere o seară de dansat pe mese, dar nu oricine e în stare să-ţi readucă pofta de a trăi când simţi că pământul îţi fuge de sub picioare. Oricine poate să râdă la glumele tale tâmpite, dar nu oricine poate să te facă să râzi atunci când tot ce vrei să faci e să plângi. Oricine poate să arunce un “scuze” într-o doară, dar nu oricine va face un gest frumos, ca cel de mai jos:

Şi nu e ca şi cum ar fi făcut cine ştie ce lucru ca să-i ofer eu “marea iertare” a păcatelor. Sinceră să fiu, nu mai ştiu de ce eram supărată pe el… era un fleac oricum! Dar m-a impresionat gestul său!

Mulţi nu se pretează la aşa ceva, timoraţi să nu le cadă guvernul şi să nu mai fie ei “băieţaşi” sau “tipe dă tipe”.

Ei bine, pentru mine, un prieten adevărat este cel care te acceptă aşa cum eşti, care îţi oferă un sfat când ai nevoie, care te sprijină când ţi-e greu, care e în stare să recunoască atunci când a făcut-o de oaie şi care e în stare să facă orice ca să te binedispună:

Pentru voi, cum arată prietenul adevărat?