Gânduri, cântec şi-o cafea

M-am trezit dimineaţă cântând versurile “I will love you ’till the end of time” şi de atunci tot mă întreb care e motivul, căci nici măcar nu-mi amintesc ce melodie e.

M-am gândit că o fi din cauza sărbătorii pufoase de azi. Poate pentru că toată lumea serveşte declaraţii siropoase la micul dejun, m-a molipsit şi pe mine.

Apoi mi-am adus aminte de sentimentele ascunse din inima mea. Să fie ele cauza cântecelului ce mi-a rămas blocat în minte? Posibil. Au devenit neutre pentru mine, oricum.

image

Obişnuiam să mă entuziasmez la orice gest, considerându-l, de fiecare dată, un soi de semn divin. Acum m-am lămurit.

Îmi liniştesc imaginaţia cu o ceaşcă de cafea şi mă gândesc la fericirea mea. E aproape, zic unii. Eu nu cred până nu văd. Atunci când inima o să-mi tresară şi mintea va spune “Da!”, voi crede că ating vârful fericirii. Până atunci îmi pun un scut în faţa sentimentelor şi nu mai las pe nimeni să le manevreze, nici măcar pe mine.
“I will love you ’till the end of time…”

La naiba, ce bine ar fi dacă aş şti ce melodie e! Mă plimb prin casă fredonând-o şi încerc să o asociez cu un chip. Dar totul e în ceaţă în mintea mea.
Arunc o privire pe geam şi văd un cuplu ţinându-se de mână. Le-au îngheţat degetele dar nici că-şi dau drumul. Se privesc câteva secunde şi apoi se sărută. Iubire de licean, pură şi inocentă… sau poate că nu e aşa inocentă.
“I will love you ’till the end of time”…

Mă întreb cum o fi iubirea aceea matură. Oare cum e să fii convins că ai găsit persoana potrivită? Poţi fi vreodată sigur că “ea” e şi nu alta? Atunci când spui “da, vreau să fiu soţia ta” eşti 100% convinsă?

Da, e clar… Ziua Îndrăgostiţilor mă face să-mi pun prea multe întrebări. Mai sorb o gură de cafea şi-mi las grija iubirii undeva pe fundal.

Va veni la mine când va fi cazul.
“I will love you…”

Update: am descoperit ce melodie era, Lana Del Rey – Blue Jeans

Sursa foto: weheartit.com

9 responses to this post.

  1. Posted by RSA on February 16, 2013 at 11:16

    Si se mai plang romanasii ca n-au bani…. Si erau joi pline varf carucioarel;e de cumparaturi dintr-un market… Suntem o natie de prefacuti si de inapoiati mintal…

    Like

    Reply

  2. Posted by bonie on February 15, 2013 at 12:47

    cam frivol doar cu fericire si iubire.

    poate bucurie si dragoste ar fi de preferat.

    Like

    Reply

  3. Am mai spus cate ceva referitor la subiect la “Gesturi regizate”.
    Nu e o sarbatoare pentru oamenii ce isi pun intrebari. Si eu imi pun. Asa ca…n-o sa ne aiba ca si clienti pe noi, sarbatoarea asta. :))

    Like

    Reply

  4. […] aproape nimeni, nu stă degeaba şi umple web-ul cu fel de fel de informaţii privind subiectul: Gânduri, cântec şi-o cafea, Cu dragostea în portofel, Declaraţie de dragoste pentru nimeni, Sfântul Valentin şi ziua […]

    Like

    Reply

  5. Trebuie sa fac pe “frustratul” si sa iti spun ca in primul rand, “Ziua Indragostitilor” este o sarbatoare pur comerciala. Nu sarbatoreste nimeni iubirea in adevaratul ei sens, in cel mai bun caz oamenii sarbatoresc ca au pe cineva alaturi de ei. Dar si asta pare stupid, pentru ca uite, poti fi ani de zile “viata mea” pentru cineva si dintr-odata paf! – ai disparut. De cate ori ar trebui sa “mori”, in acest caz?
    Cat despre persoana aceea, care va ramane, nu poti fi sigur/a pe deplin pana cand ajungi la capatul “calatoriei”. Acolo afli totul, dar pana acolo, e un mister si trebuie sa profiti cat mai mult de tot ce poti🙂

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on February 14, 2013 at 14:15

      Da, ai dreptate. Ar fi mai bine dacă ne-am bucura de călătorie şi n-am mai pune atâtea întrebări.

      Like

      Reply

    • Posted by Lucian Moldovan on February 14, 2013 at 17:05

      ” <> este o sarbatoare pur comerciala.”
      Da. Cica – ziceau la radio – romanii cheltuie doua milioane de euro cu ocazia asta. Daca noi cheltuim atat, ma intreb atunci, oare cat cheltuie cetatenii unei tari mai dezvoltate ca asta? Catre un miliard?

      Like

      Reply

  6. […] Day fericit, The Woman with The Heart (Another Chance), Valentine’s Day si suferinta voastra, Ganduri, cantec si-o cafea, (lista e in […]

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: