Eu dansez, nu mă scutur!

Când eram mică, mă amuzam teribil când vedeam scene, de prin filme, cu “dansul ploii” şi, ca un papagal mic ce eram, îl imitam şi eu. Apoi, am dat de mişcările a la Macarena şi a la Meneaito şi mi le-am însuşit şi pe acelea.

Stând pe terasă cu ai mei părinţi, când auzeam “Dale a tu cuerpo alegria Macarena”, mă ridicam brusc de pe scaun şi începeam să dansez. Nu eram deloc timidă pe atunci şi mă durea la bascheţi dacă râde cineva de tentativele mele de dans.

Anii au trecut, şi băieţii de la Backstreet Boys au început să domine pereţii din camera mea. Nu îmi plăceau neapărat melodiile lor, dar mă fascinau coregrafiile din videoclipuri. Acum, vizionându-le, îmi dau seama că unele mişcări erau de-a dreptul stupide. Dar aşa era la modă pe atunci!

Cam în aceeaşi perioadă, mi-au atras atenţia şi fetele de la Andre. Băi, aveau nişte mişcări cu picioarele-n aer, pe care eram pur şi simplu invidioasă! Le reproduceam eu prin faţa blocului, pe la serbări şi spectacole, dar parcă nu-mi ieşea niciodată 100%.

Să nu mai spun de Michael Jackson, care mă hipnotiza de-a dreptul cu Moonwalk-ul său şi cu coregrafia din “Bad”. Eram şi încă sunt înnebunită după tot ce ţine de el.

Astfel, de-a lungul timpului, am admirat tot ce era nou în materie de dans, tot ce era interesant; am încercat să imit fiecare stil care mă captivase şi am vizionat cu interes orice film şi videoclip cu dansuri fascinante. 

Dar vă jur că valul mişcărilor de tip Gangnam style mă depăşeşte! Când am văzut prima oară videoclipul de la vestita melodie, am crezut că e o parodie după vreun alt videoclip. Dar m-am înşelat, căci acel nou stil de a dansa deja făcea furori în toată lumea.

Am zis ok şi mi-am văzut de viaţa mea…

Dar, la un moment dat, am păşit într-un mare club din Bucureşti şi am constatat că pe la 12 noaptea, toată populaţia dansa în draci pe Gangnam style, călărind lucruri imaginare şi hlizindu-se unii la alţii. M-am simţit în plus şi am încercat să fac o mişcare, două, să fiu în rând cu lumea, dar îmi venea cam pe sub mână, aşa că am renunţat. 

Nu m-a încântat momentul dar am zis că poate nu înţeleg eu moda.

Asta până când a apărut Harlem Shake. Când am crezut şi eu că se terminase isteria cu dansurile stupid de perverse, am dat peste următorul filmuleţ:

Şi acum m-am lămurit: e clar că m-am ramolit eu şi nu mai au farmec pentru mine aceste distracţii adolescentine. Nu mă văd într-o sută de ani dansând în acest stil tremurato-turbat şi recunosc, cu mâna pe inimă, că nici nu-mi doresc măcar să încerc aşa ceva. Eu prefer să dansez normal, nu să mă scutur până-mi sar balamalele.

Sunt foarte curioasă care va fi următorul viral în materie de dansuri “săltăreţe” pe youtube.

Voi ce părere aveţi despre acest nou trend?

Sursa foto: whydidyouwearthat.com