O seară cu marţienii

De cum am păşit vineri seară în Zodiar, mi-am dat seama că va fi o noapte diferită. Oameni de toate vârstele se înghesuiau la intrare: părinţi cu copii, bunici, adolescenţi etc., toţi voiau să sărbătorească data de 8 Martie într-un mod plăcut.

Dacă în majoritatea cluburilor din Galaţi s-a practicat afişarea unui set de masculi bine unşi cu ulei şi cu cât mai puţin material pe ei, Zodiar-ul a rămas singurul club fidel stilului său şi ne-a oferit un concert pe măsură. Trupa Life on Mars a urcat pe scenă în jurul orei 11.00 noaptea şi, de cum au păşit în faţa publicului, dansul s-a instalat în sufletele fiecăruia.

IMG_3493

N-am văzut pe scena Zodiarului niciodată fete mai energice, mai îndrăgostite de muzica pe care o cântă şi mai zâmbăreţe decât Loredanele de la Life on Mars (Loredana-Elena Ciobotaru şi Loredana Cavasdan). Şi cum să nu-ţi ajungă şi ţie zâmbetul până la urechi atunci când ai în faţa ta două fete vesele, ce ţopăie neîncetat şi îţi transmit prin microfon toate trăirile lor?

Publicul a fost receptiv şi deborda şi el de energie şi voie bună, pe versurile de la “Sex on fire” (Kings of Leon), “Price tag”(Jessie J), “Rolling in the deep”(Adele), Moves like Jagger (Maroon 5) şi “Try” (Pink). Am văzut şi doamne trecute de vârsta tinereţii, în primul rând, cântând, aplaudând şi dansând pe cover-urile Life on Mars.

IMG_3517

Am auzit şi păreri cârcotaşe în jurul meu, de la nişte domnişoare care erau nemulţumite de vestimentaţia fetelor de pe scenă, dar am ales să le ignor, căci vocile minunate, cu care au acaparat sala, au fost tot ceea ce a contat. Aş adăuga, în schimb, că eu personal n-am văzut nimic indecent la ele. Chiar arătau foarte bine! 

Pe fete eu le-am urmărit cu drag şi când au fost la Vocea României şi m-am întristat când au fost eliminate din competiţie, dar acum mă bucur să văd că nu au renunţat la visul lor şi în continuare pun mult suflet în ceea ce fac. 

Staţi liniştiţi, nu i-am uitat nici pe băieţii talentaţi din formaţie: Vlad Vedeş (fost membru al trupei Bere Gratis), Răzvan Grigorescu (fost membru Analia Selis şi Vlad Miriţă), Nicu Avram (fost membru al trupei Bere Gratis) şi Andrei Precup (fost colaborator al band-urilor “Un Show Păcătos” şi “Răi da’ Buni”). I-am urmărit şi pe ei cu la fel de mult interes şi i-am aplaudat la fel de tare, în final. Se vede că sunt o formaţie unită, din felul în care comunică doar din priviri pe durata pieselor, pe care le cântă mereu impecabil!

E prima oară când îi văd live pe energicii de la Life on Mars dar cu siguranţă nu va fi ultima. 

Poate data viitoare apuc să mă pozez şi eu cu marţienii.😀

P.S: Formaţia nu face doar coveruri, au şi o melodie proprie ce mie îmi place foarte mult. O ascult aproape în fiecare dimineaţă înainte de a pleca la muncă, deoarece mă umple de optimism şi voie bună:

Sursa foto: facebook.com/MarianTomaPhotoGraphy?fref=ts

3 responses to this post.

  1. Nu stiam de ei, nu auzisem pana astazi. Sotul meu cred ca i-ar asculta cu placere. Eu si baiatul ne-am axat pe un alt fel de muzica. :))

    Like

    Reply

  2. Posted by Nicu Avram on March 10, 2013 at 14:00

    A fost o seara minunata.Iti multumesc mult pentru gandurile tale frumoase…

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: