Listă de weekend

Citeam azi dimineaţă, în timp ce-mi savuram cafeaua de weekend, un articol de pe ProTV referitor la lucrurile fascinante despre lumea în care trăim. Şi acolo erau enumerate 50 de astfel de lucruri, printre care şi faptul că oamenii uită 90% din vise.

Şi atunci am încercat să-mi aduc aminte ce am visat azinoapte. Nu am reuşit, dar sunt convinsă că era ceva frumos, căci m-am trezit foarte binedispusă, cu un zâmbet larg pe buze şi cu multe gânduri pozitive. Mi-am zis că voi profita de acest weekend să-mi reîncarc complet bateriile.

Am început cu un mic dejun delicios, gândindu-mă la un peisaj minunat pe care-l voi putea avea cândva în faţa ochilor. Să sperăm că vara asta…

Good Morning,Sicily Wallpaper__yvt2Am continuat cu o mică planificare a zilei de astăzi, ca să mă asigur că voi face tot ce îmi doresc. Am conceput o mică listă de care am de gând să mă ţin.

relax

Astfel, voi scrie câteva rânduri deosebite, la care mă gândesc de ceva timp. Probabil îşi vor face apariţia pe blog săptămâna viitoare.

Mă voi ocupa ceva mai mult timp de cartea pe care mi-am dorit de foarte mult timp să o citesc: Atlasul Norilor – David Mitchell. Am început-o de câteva zile şi n-am reuşit să-i acord atenţia cuvenită. Astăzi câteva ore i le dedic ei.

girl-reading1

Voi face şi puţină mişcare. Măcar în weekend să mă ocup puţin şi de corpul meu, dacă în timpul săptămânii sunt lipsită de orice chef, când ajung acasă. În aer liber ar fi mult mai fain, dar e prea frig afară iar mie nu mi-a trecut încă răceala. Aşa că, momentan, merge şi cu exerciţii de gimnastică în casă.

exercise101Bineînţeles că totul merge mai cu spor cu puţină muzică pe fundal. Câteva ritmuri deosebite, care să-mi încreţească pielea şi să-mi dea poftă de viaţă, nu strică niciodată! Mă voi simţi din ce în ce mai tânără şi din ce în ce mai energică, pe muzica mea preferată.

a.aaa-Music-makes-me

Şi, bineînţeles, un weekend fără un mini-movie-marathon, care să mă ţină cu ochii lipiţi de monitor, nu se poate! M-am gândit să fiu mai “girly” astăzi şi voi face o selecţie de câteva filme dedicate gagicilor, de tipul 13 going on 30 şi Two weeks notice. Dacă aveţi sugestii, le primesc cu mare drag!

IMG_0185

Iar, în final, dacă nasul şi gâtul îmi vor da pace, voi ieşi puţin şi la aer curat, mai spre seară. Dacă nu, patul moale şi pufos mă va invita la o altă serie de citit/filme.

4915093440_7847a68a57_z_thumb

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 11.

14 responses to this post.

  1. La mine treaba cu visele se imparte in 3…fie imi amintesc visul perfect…fie mi’l amintesc imediat ce ma trezesc, dar in 2 minute uit complet..ori nu’mi amintesc absolut deloc :))

    Like

    Reply

  2. Am si uitat ce e ala mic dejun… Nici nu mai stiu cati ani sunt de cand nu mai mananc dimineata… :))
    Dar putina gimnastica am facut si eu, ca m-a starnit proiectul acela cu 100 de km. :))
    Sa ai o duminica asa cum ti-o doresti, Ale!

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on March 17, 2013 at 12:44

      De când am început să muncesc mănânc şi eu dimineaţa. Că înainte dacă mă trezeam la 12, nu mai apucam să iau micul dejun….:))

      Like

      Reply

  3. Nu ţi-ai propus nimic irealizabil, aşa că ai toate şansele să-ţi împlineşti planul 100% şi încă ceva în plus. Weekend plăcut!

    Like

    Reply

  4. Ai o lista relaxanta pentru weekend. Sper sa faci tot ce ti-ai propus!
    Happy weekend!

    Like

    Reply

  5. Posted by Andera on March 16, 2013 at 13:53

    Îți doresc să ai parte de un weekend minunat și să poți face tot ce ți-ai propus mai sus.
    P.S Poza cu micul dejun mă duce cu gândul la vară, în concediu undeva la mare 8->

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on March 16, 2013 at 13:57

      Cam asta îmi doresc pentru vara ce vine, să reuşesc să ajung măcar câteva zile la mare.😀
      Un weekend fain şi ţie!

      Like

      Reply

  6. cat de dragut!
    am incercat si eu sa citesc Atlasul norilor, dar nu e deloc pe placul meu. sper ca tie sa iti placa si sa ne scrii o recenzie simpatica.

    un weekend dragut si tie!🙂

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on March 16, 2013 at 13:56

      Mulţumesc!😀
      Sper să reuşesc să fac o recenzie care să convingă cititorii de valoarea romanului. Abia sunt la jumătatea sa şi, pe măsură ce citesc, simt că n-aş vrea să se termine…:D

      Like

      Reply

  7. Ai planuri frumoase pentru weekend. Eu iti doresc sa si reusesti sa le indeplinesti chiar pe toate, fiindca par perfect realizabile! Asa ar fi foarte frumos si cu siguranta ti-ar oferi satisfactii.
    Eu, din pacate, de cae ori fac un plan nu reusesc sa il indeplinesc niciodata 100%. Daca reusesc cca. 75% e foarte bine .Adevarul e ca uneori apare neprevazutul si de aceea nu e posibil.
    Atunci n-am decat sa-ti doresc spor la scris, la citit, la gimnastica, vizionat filme dar si sa ai noroc de macar o mica evadare in natura🙂
    Ca sa poti sa ai un Happy weekend reusit cu adevarat!🙂

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on March 16, 2013 at 13:29

      Dacă aş şti că mă va părăsi răceala complet aş putea să mă lipsesc chiar tot weekendul de o ieşire în natură…dar nu mai sunt sigură de nimic! :))
      Sper să reuşesc să duc la capăt toată lista, că weekendul trecut am fost invadată de musafiri şi n-am mai reuşit să fac nimic. :))
      Un weekend minunat îţi doresc!😀

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: