Doctori de femei

Pentru că un pic de umor de calitate nu strică niciodată, vreau să vă vorbesc astăzi despre una din piesele de la Teatru TV, “Doctori de femei”.

Când credeam că nu mai există nicio şansă pentru televiziunea românească, uite că apare şi o luminiţă la capătul tunelului. Pe lângă emisiuni încărcarte de umor ieftin, poante expirate şi fiinţe vulgare, mai apar şi proiecte care te fac să deschizi cu drag televizorul. Unul din acestea este “Teatru TV”, de la Antena 1. De când am auzit de ideea lui Mihai Bendeac, de a oferi telespectatorilor câteva dintre cele mai frumoase piese de teatru din ultimii 30 de ani, mi-am spus că acest proiect va avea un succes garantat.

„Acest proiect este doar începutul revenirii divertismentului de bună calitate. Mi-am pus în joc întreaga carieră pentru asta.”, spune Mihai Bendeac.

12-bendeac-3_13f7ab2029

Momentan am văzut o singură piesă la Teatru TV, “Doctori de femei”, dar mă ambiţionez să le vizionez şi aplaud pe toate care au mai fost şi care vor urma.

Doctori de femei, spectacol de teatru dupa piesa lui Georges Feydeau, este o comedie bulevardiera de foarte mare succes, cu Cristina Cioran, Mihai Bendeac, Adrian Titieni, Anca Sigartau, Adina Popescu, Emanuel Parvu, Mariana Danescu, Vlad Corbeanu şi Gabriel Costin.

Subiectul textului scris de dramaturgul francez se învârte în jurul doctorului Moulineaux, infidel la doar şase luni de la căsătorie. Prins cu mâţa-n sac de soţie şi, mai rău, de soacră, doctorul nu mai ştie cum să iasă basma curată. Situaţia nu este tocmai roz, dar în scenă intră şi prietenul acestuia, Bassinet, jucat admirabil de Mihai Bendeac, care face deliciul publicului prin interpretarea originală. (bucuresti.24fun.ro)

Timp de aproximativ 2 ore nu mi-am putut desprinde ochii de pe ecran, amuzându-mă pe seama lui Moulineaux şi a ambiţiei sale de a avea o relaţie de succes atât cu nevasta, cât şi cu amanta şi de a ieşi din încurcătură.

Bineînţeles că sâsâitul Bassinet a fost preferatul meu din tot spectacolul, Bendeac reuşind să-i ofere personajului un aer aparte, ce-mi stârnea hohote de râs. Căţelul Papichulo a făcut, de asemenea, senzaţie, deşi a părut un pic speriat de nebunia personajelor şi mă mir că nu l-a muşcat pe vreunu de posterior. Iar servitorul Etienne, un sensibil îndrăgostit iremediabil de alcool, a avut şi el câteva momente haioase, mai ales când “se juca de-a doctorul”…

Dar, cum se spune în popor: vorba multă, sărăcia omului! Aşa că mai bine vă las să vă convingeţi singuri de calitatea piesei “Doctori de femei”:

Sursa foto: libertatea.ro

2 responses to this post.

  1. Nu ştiu de ce, mi se pare totul prăfuit şi artificial. Poate altă piesă…

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on March 26, 2013 at 15:04

      Încearcă piesa “Pijamale”. Am văzut-o după asta şi mi s-a părut mai bună.🙂 Poate aia va fi mai pe gustul tău.

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: