Prichindeii învaţă să sune la 112

Aţi crede că la 3-4 ani, copiii nu ar fi aşa interesaţi de o plimbare până la pompierii oraşului. Dar dacă le vedeaţi entuziasmul azi dimineaţă când am plecat de la grădiniţă spre IGSU Galaţi, aţi fi crezut că-i ducem la Disneyland.

La ora 11.00 am plecat cu mic, cu mare, să-i vedem pe domnii pompieri şi să învăţăm cum trebuie să acţionăm în situaţii de urgenţă. Câte doi, de mânuţă, am făcut tot posibilul să rămânem în şir şi să nu ne rătăcim, dar unii din noi tot mai greşeau direcţia din când în când. Eh, aşa e când eşti mic şi plimbat doar cu maşina, nu ştii să ocoleşti bălţile şi să te fereşti de copaci. Îţi trebuie îndrumare de la cei mai înalţi!

Fotografie0371

Ajunşi la locul cu pricina, un domn amabil le-a prezentat prichindeilor câteva grenade, proiectile&co., făcându-i să exclame un “wow” prelungit şi stârnindu-le şi mai tare curiozitatea. Apoi, câte unu, câte doi, i-a urcat pe toţi într-o barcă şi le-a oferit şi ocazia de a purta o vestă de salvare. Micuţii erau fasciniaţi şi se înghesuiau cât mai în faţă, dând din coate în stânga şi în dreapta, nerăbdători să le vină rându’ şi să se urce şi ei în barcă. Zâmbetele le erau până la urechi şi nu mai conta că fesul stătea şui pe cap sau cureaua ieşise din gaică. Barca era atracţia momentului!

Fotografie0389

Fotografie0378

După momentul cu barca, a venit rândul pompierilor să-şi arate forţele. O demonstraţie de stingere a focului i-a făcut pe cei mici să tresară puţin şi să aplaude încântaţi, la final. Unii dintre ei au fost atât de impresionaţi încât tot drumul înapoi spre grădiniţă au vorbit despre cum îşi doresc ei să crească mari şi să se facă pompieri. 

Fotografie0394

Fotografie0397

Copiii au fost încântaţi de această scurtă plimbare în lumea “supereroilor ce se luptă cu focul”. Noroc de soarele care şi-a făcut în sfârşit apariţia pe cer, astăzi dimineaţă, că am reuşit să ieşim şi noi la aer curat.

Ultima zi a Săptămânii Altfel am petrecut-o învăţând să sunăm la 112! 

3 responses to this post.

  1. frumoasa initiativa si educativa

    Like

    Reply

  2. Pai ati petrecut-o foarte bine si frumos. Si mai ales profitabil, zic eu. Copiii au inteles ca la 112 se suna in cazuri de mare urgenta. Cel putin sper ca au inteles🙂

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on April 7, 2013 at 08:19

      Unii au înţeles, alţii spuneau 122 în loc de 112, dar până una alta au înţeles ideea: că trebuie să se ferească de incendii şi să-i anunţe pe cei mari într-un astfel de caz.😀

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: