Şi adulţii colorează

Este weekend şi ar trebui să sar în sus de bucurie, să îmi fac planuri de ieşit în oraş şi să îmi convoc toţi prietenii la o seară de râsete şi voie bună. Dar nasul meu cât un cartof şi lipsa energiei, datorate proaspetei răceli ce m-a acaparat azinoapte, mă împiedică să mă deplasez prea departe de pat.

Drept urmare, activităţile mele sâmbăta aceasta se limitează la o gură de ceai/5 minute, picături nazale, Paracetamol Sinus, Golia, o carte bună, remi pe tabletă şi multe filme haioase. Măcar pe monitor să fie comedie, dacă în camera se aude doar “hapciu” şi “au, capu!”.

happy_weekend-2824

Dar pentru că nu voiam să ratez ediţia aceasta de Happy Weekend, am făcut un efort suplimentar şi m-am ridicat din pat, până la birou. Deşi pentru câteva secunde eram derutată şi nu mai ştiam motivul pentru care ieşisem de sub pătură, acum mi-am revenit şi vreau să vă vorbesc despre gândul meu de vineri seara.

În timp ce mă uitam, zâmbind, pe nişte desene colorate de dragii mei copii de la “grădi”, m-am gândit “cum ar fi să vezi adulţii colorându-l pe Pluto şi depăşind conturul la ciocul lui Donald?”. Hilar, nu?

Imaginează-ţi: un bărbat înalt, cu o ţinută impunătoare, îşi pune tacticos diplomatul pe birou, îl deschide uşor şi scoate de acolo o carte de colorat şi nişte carioci. Îşi deschide nasturii de la sacou, îşi pune carioca verde după urechea dreaptă şi începe să coloreze cu cea mov.

Bineînţeles că respectiva cărticiă de activităţi nu ar avea imagini menite să atragă atenţia unui copil, gen secvenţe din Disney, ci situaţii pe care le-a întâlnit el în viaţa de zi cu zi.

Printre temele cărţii s-ar număra: să încercuiască maşina preferată din parcarea de la Real şi apoi să o coloreze cu roşu, fără să depăşească conturul.

Să îi facă un extreme makeover colegului de bancă din liceu, cel care a ajuns mare barosan şi a uitat să mai dea şi el un telefon de Crăciun. Să îi facă o freză punk, o barbă cu dreaduri şi să-i pună şi câţiva cercei în urechea dreaptă. Aşa, măcar pe hârtie să fie răzbunarea cruntă!

asocieze corect imaginile gagicilor din facultate cu IQ-ul corespunzător şi să o coloreze pe cea cu IQ-ul cel mai ridicat.

Probabil credeţi că m-am ţicnit şi ideea ţine de domeniul fantasticului. Ei bine, nu e chiar aşa. Urmăriţi imaginile de mai jos şi vă veţi convinge. Vă prezint cartea de colorat pentru adulţi:

6750548_460s

Postarea participă la  jocul HAPPY WEEKEND! – Ediţia 14

Vă doresc un weekend minunat! Eu mă întorc la şerveţele şi ceai.

Update: cartea se poate achiziţiona de aici.

Sursa foto: 9gag.com

12 responses to this post.

  1. =)) chiar as vrea sa vad acel barbat cu o tinuta impunatoare facand actiunile descrise de tine=))

    Like

    Reply

  2. Initial chiar am crezut si eu ca glumesti la modul ca ti-ai facut asa, o idee in sensul ca ar fi bine sa existe…pentru relaxare, sa zicem🙂
    Dar asemenea carticele chiar exista!!!🙂 O idee foarte buna, zic si eu. Pentru ca nu-s facute ca pentru copii ci ca pentru oameni mari. Am putea sa spunem ca au rolul postarii noastre colective de weekend…exact pentru relaxare.🙂
    Macar o cartulie din asta mi-as dori si eu. Mi-aduc aminte cu mare drag de varsta copilariei cand coloram intr-o veselie caci mi-a placut mult desenul🙂
    Multumesc pentru informatia oferita atat de placut! E super ideea!
    Happy weekend, draga Alexandra!

    Like

    Reply

  3. =)) Haios , unii chiar avem nevoie de asa ceva :))

    Happy WE!!

    Like

    Reply

  4. Wow! Eu credeam că glumeşti … şi aşteptam să văd unde vrei să ajungi…
    Dar…, chiar există! 🙂
    Eu m-aş amuza şi deconecta, în acelaşi timp!
    Sănătate, Alexandra! Ai grijă de tine! te pup

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on April 7, 2013 at 08:16

      E bună de făcut cadou pentru un prieten/o prietenă cu simţul umorului!😀
      Mulţumesc mult! Te pup!

      Like

      Reply

  5. Posted by Dr.Cris on April 6, 2013 at 17:21

    Suuuper!!! Vreau si eu….:))

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: