Şarm, exerciţiu şi zâmbet!

Când i-am spus unui prieten că am momente de timiditate maximă a început să râdă în hohote, crezând că fac mişto de el. Dar aşa este! Deşi multă lume mă ştie drept o fată sociabilă care nu are probleme în a lega prietenii şi a spune lucrurilor pe nume, când vine vorba de ceva mai formal, mă blochez. 

GrammarProjectPublicSpeaking3

Dacă e să fiu introdusă într-un grup nou de oameni, până mă acomodez cu ei şi cu mediul, sunt foarte liniştită şi nu scot prea multe cuvinte pe gură. La un interviu de angajare, am emoţii şi îmi este foarte teamă să nu fac vreo gafă care să-mi anuleze orice ar putea scrie în CV. La o primă întâlnire cu un băiat de care sunt fermecată, îmi tremură genunchii şi, la fel, mi-e teamă să nu fac ceva greşit. Şi să nu mai spun de vorbitul în public, care îmi stârneşte nişte emoţii ciudate, ce-mi fac glasul să vibreze într-un mod prea evident.

De aceea, am acceptat cu mare drag invitaţia Gianinei Andrei la atelierul de dezvoltare personalăVorbitul în public – de la dorinţă la putinţă.

Păşind în sala unde urma să se desfăşoare cursul, emoţiile m-au acaparat complet şi am reuşit cu greu să spun “Bună dimineaţa” fără să mă bâlbâi. În jurul meu erau doar persoane necunoscute şi nu puteam să anticipez deloc ce avea să urmeze. Dar, după câteva momente, am realizat că toţi eram acolo din acelaşi motiv, frica de a vorbi în public, şi m-am mai liniştit un pic.

Apoi, timp de 4 ore, am trecut prin diferite stări direct proporţionale cu activităţile desfăşurate. De la proba de sinceritate, unde a trebuit să mă gândesc la ce răspuns să dau pentru întrebarea “Ce culoare au ochii prietenului cel mai bun?” şi până la final, am reuşit să mă relaxez complet.

N-aş putea spune care activitate a cursului mi-a plăcut cel mai mult, căci toate au fost interesante; dar cea la care am simţit că mă pot adapta un pic mai bine şi mai repede a fost “Povestea grupului”. Cu o propoziţie dată de Alina Chercea Cloşca – formator, psiholog clinician – toţi trebuia să construim o poveste, spunând fiecare, pe rând, o altă propoziţie care să aibă legătură cu cea de dinainte. Deşi nu prea s-a respectat regula cu legătura dintre propoziţii, ne-am amuzat un pic la final, când am ascultat povestea înregistrată pe reportofon. Această probă s-a mulat mai bine pe mine deoarece sunt obişnuită cu scrierea de poveşti, aici pe blog.

Alte activităţi interactive au fost: “Mergi mai departe!”, unde am povestit o întâmplare recentă care ne-a provocat emoţii şi stres; “Pasează atitudinea de învingător!”, unde a trebuit să arătăm cum reacţionăm noi faţă de ceilalţi, când ne simţim învingători; “Proba încrederii”, la care ne puneam toată baza în ceilalţi participanţi, oferindu-le ocazia să ne prindă atunci când, cu ochii închişi, ne lăsam în cădere liberă; “30 de secunde de faimă”, unde am avut ocazia să punem în practică toată teoria de dinainte, vorbind pentru 30 de secunde în faţa celorlalţi participanţi despre orice voiam noi.

Nu ştiu dacă m-am vindecat complet de glosofobie (anxietatea de discurs, frica de a vorbi în public) dar am căpătat ceva mai multă încredere în mine şi am dobândit informaţii şi experienţe noi, care cu siguranţă mă vor ajuta pe viitor. La urma urmei, nu e atât de greu să te foloseşti de şarm, exerciţiu zilnic şi zâmbet!

Sfatul care ne-a făcut pe toţi să râdem în hohote şi pe care vi-l ofer şi vouă este: “Când te afli în faţa unui public şi ai emoţii, încordează fesele cât poţi tu de tare şi zâmbeşte!”.

Eu, una, m-am simţit foarte bine la acest atelier de dezvoltare personală, organizat de Egosano în parteneriat cu Gianina Andrei, specialist în arta oratoriei. Vă recomand şi vouă cursurile Egosano şi vă invit să-mi povestiţi despre experienţele voastre în legătură cu vorbitul în public.

388128_463627213712435_1668335720_n

afis_publicspeaking-1-2

Sursa foto 1: palmsjr.blogspot.com

Sursa foto 2,3: egosano.wordpress.com

12 responses to this post.

  1. Pe mine ma ajuta sa mi-i imaginez pe toti dezbracati. Ei nu trebuie sa afle asta, evident.😀

    Like

    Reply

  2. Am participat, mai mult din intamplare, la un curs despre arta vorbitului in public. Ori cei care au tinut discursurile nu au avut destula putere de convingere, ori sunt eu defecta. Nu mi-a ramas nimic in cap, in afara de faptul ca trebuie sa captam atentia oamenilor inca de la inceput, eventual cu o gluma.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on April 23, 2013 at 10:11

      E bine să te foloseşti şi de simţul umorului, ni s-a spus asta şi nouă la atelier. Dar doar dacă îl deţii cu adevărat, nu dacă ţi se pare ţie că eşti haios! :))

      Like

      Reply

  3. Am simţit presiunea asta imediat dupămce a terminat facultatea şi am început serviciul În calitatea de şef de atelier, trebuia să le citesc oamenilor din subordine nişte paragrafe legate de protecţia muncii. Dar la următoarele ieşiri în public n-am mai avut probleme.
    Sfatul lui Lucian Moldovan e remediul lui Winston Churchill. El a spus primul să faci asta, dacă te intimidează o persoană.

    Like

    Reply

  4. Posted by Lucian Moldovan on April 22, 2013 at 15:30

    Un profesor de la facultate a zis ca atunci cand vorbim in fata unui public sa-i aducem pe toti ce-i din public la stadiul de oameni simpli: sa ne imaginam ca stau toti pe WC cu pantalonii in vine si ca fac “oarecete”. :))

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on April 22, 2013 at 15:43

      :))) De varianta asta de vizualizat publicul nu auzisem… doar cea cu “imaginează-ţi că tot publicul e dezbrăcat” a ajuns la urechile mele.😀

      Like

      Reply

  5. Am trecut prin asa ceva si m-am luptat mult cu mine. Timiditatea ma bloca si cand eram scoala, stiam lectia dumnezeieste dar brusc amuteam si ma inroseam de parca as fi fost vinovata de ceva reprobabil. Absolut singura am trecut de aceasta faza si asta am facut-o fiind la varsta pubertatii, acea perioada cand nu esti sigur de nimic si oarecum debusolat de ce iti doresti sa fi. Metoda mea ? Am inceput din exterior,adoptand o imagine noua(o alta pieptanatura, un alt mod de a ma imbraca,a alta atitudine,pe care am exersat-o in oglida) si aceasta mi-a dat incredere in mine ! De atunci nu am mai avut nici o tangenta cu timiditatea.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on April 22, 2013 at 13:35

      Interesantă metoda ta!😀 Schimbări radicale nu voi mai face la mine dar atitudinea aş putea să o îmbunătăţesc. Mulţumesc!

      Like

      Reply

      • Dupa ani de zile,stand de vorba cu un maestru yoga,culmea, aceeasi chestie sugera si el: daca nu poti incepe schimbarea din interior spre exterior, atunci nu ne ramane decat sa inversam procesul. Nu trebuie schimbari majore, uneori este nevoie doar de mici retusuri,care ne fac sa ne simtim admirati. Ca vrem sa recunoastem sau nu, fiecare avem nevoie de admiratia si confirmarea celor din jur. In momentul cand o avem, timiditatea dispare. Trebuie sa armonizam sufletul cu trupul,nu trebuie sa le tratam separat, chiar daca unul este etern si altul vremelnic.
        Dezvoltarea personala, a fiecaruia dintre noi, tine doar de fiecare individ in parte, nimeni nu o poate face in locul nostru si nimeni nu are reteta ideala pentru noi,caci suntem unici. Nu trebuie sa platim ca sa mergem la nu stiu ce workshop, ca sa ne cunoastem, trebuie doar sa vrem!

        Like

      • Posted by Alexandra on April 22, 2013 at 14:55

        E nevoie de voinţă dar un astfel de workshop te poate îndruma în direcţia potrivită ţie. Aşa cum pe tine te-au ajutat maeştrii yoga, pe alţii îi înfluenţează astfel de ateliere. Pe mine m-a ajutat şi am văzut că şi pe ceilalţi participanţi…😀 Dar, ai dreptate, în mare parte e vorba de voinţă.

        Like

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: