Şarm, exerciţiu şi zâmbet!

Când i-am spus unui prieten că am momente de timiditate maximă a început să râdă în hohote, crezând că fac mişto de el. Dar aşa este! Deşi multă lume mă ştie drept o fată sociabilă care nu are probleme în a lega prietenii şi a spune lucrurilor pe nume, când vine vorba de ceva mai formal, mă blochez. 

Dacă e să fiu introdusă într-un grup nou de oameni, până mă acomodez cu ei şi cu mediul, sunt foarte liniştită şi nu scot prea multe cuvinte pe gură. La un interviu de angajare, am emoţii şi îmi este foarte teamă să nu fac vreo gafă care să-mi anuleze orice ar putea scrie în CV. La o primă întâlnire cu un băiat de care sunt fermecată, îmi tremură genunchii şi, la fel, mi-e teamă să nu fac ceva greşit. Şi să nu mai spun de vorbitul în public, care îmi stârneşte nişte emoţii ciudate, ce-mi fac glasul să vibreze într-un mod prea evident.

De aceea, am acceptat cu mare drag invitaţia Gianinei Andrei la atelierul de dezvoltare personală“Vorbitul în public – de la dorinţă la putinţă“.

Păşind în sala unde urma să se desfăşoare cursul, emoţiile m-au acaparat complet şi am reuşit cu greu să spun “Bună dimineaţa” fără să mă bâlbâi. În jurul meu erau doar persoane necunoscute şi nu puteam să anticipez deloc ce avea să urmeze. Dar, după câteva momente, am realizat că toţi eram acolo din acelaşi motiv, frica de a vorbi în public, şi m-am mai liniştit un pic.

Apoi, timp de 4 ore, am trecut prin diferite stări direct proporţionale cu activităţile desfăşurate. De la proba de sinceritate, unde a trebuit să mă gândesc la ce răspuns să dau pentru întrebarea “Ce culoare au ochii prietenului cel mai bun?” şi până la final, am reuşit să mă relaxez complet.

N-aş putea spune care activitate a cursului mi-a plăcut cel mai mult, căci toate au fost interesante; dar cea la care am simţit că mă pot adapta un pic mai bine şi mai repede a fost “Povestea grupului”. Cu o propoziţie dată de Alina Chercea Cloşca – formator, psiholog clinician – toţi trebuia să construim o poveste, spunând fiecare, pe rând, o altă propoziţie care să aibă legătură cu cea de dinainte. Deşi nu prea s-a respectat regula cu legătura dintre propoziţii, ne-am amuzat un pic la final, când am ascultat povestea înregistrată pe reportofon. Această probă s-a mulat mai bine pe mine deoarece sunt obişnuită cu scrierea de poveşti, aici pe blog.

Alte activităţi interactive au fost: “Mergi mai departe!”, unde am povestit o întâmplare recentă care ne-a provocat emoţii şi stres; “Pasează atitudinea de învingător!”, unde a trebuit să arătăm cum reacţionăm noi faţă de ceilalţi, când ne simţim învingători; “Proba încrederii”, la care ne puneam toată baza în ceilalţi participanţi, oferindu-le ocazia să ne prindă atunci când, cu ochii închişi, ne lăsam în cădere liberă; “30 de secunde de faimă”, unde am avut ocazia să punem în practică toată teoria de dinainte, vorbind pentru 30 de secunde în faţa celorlalţi participanţi despre orice voiam noi.

Nu ştiu dacă m-am vindecat complet de glosofobie (anxietatea de discurs, frica de a vorbi în public) dar am căpătat ceva mai multă încredere în mine şi am dobândit informaţii şi experienţe noi, care cu siguranţă mă vor ajuta pe viitor. La urma urmei, nu e atât de greu să te foloseşti de şarm, exerciţiu zilnic şi zâmbet!

Sfatul care ne-a făcut pe toţi să râdem în hohote şi pe care vi-l ofer şi vouă este: “Când te afli în faţa unui public şi ai emoţii, încordează fesele cât poţi tu de tare şi zâmbeşte!”.

Eu, una, m-am simţit foarte bine la acest atelier de dezvoltare personală, organizat de Egosano în parteneriat cu Gianina Andrei, specialist în arta oratoriei. Vă recomand şi vouă cursurile Egosano şi vă invit să-mi povestiţi despre experienţele voastre în legătură cu vorbitul în public.

Sursa foto 1: palmsjr.blogspot.com

Sursa foto 2,3: egosano.wordpress.com