Mai ia un şerveţel umed şi-şi mângâie obrajii cu el, înlăturând orice urmă de lacrimă. Se gândeşte că a plâns destul şi oricum nu e nimeni lângă ea, să o consoleze. Tatăl a abandonat-o de pe vremea când era doar o copiliţă cu codiţe împletite şi fustă cu volane. Mama… mama era plecată în altă ţară, undeva mult prea departe. Îi era atât de dor de ea şi de sfaturile ei bune, încât ar fi vrut să poată controla timpul şi să-l dea înainte până la clipa când o va revedea.
Singurul lucru care-i aminteşte de ea şi-i dă forţă să meargă mai departe este geanta colorată de pe scaun. Înainte să plece mama ei din ţară, s-au purtat ca două fetiţe de 10 ani şi i-au dat un nume: Anuschka.
“Când te vei simţi singură şi vei fi lipsită de voinţă, uită-te atent la Anuschka! Priveşte floarea roşie de hibiscus, iar ea îţi va da curaj să mergi mai departe, indiferent de problema pe care o ai!” îi spusese mama, în aeroport, cu câteva luni în urmă.
Şi acum privea geanta, cum stătea cuminte pe scaun şi încerca să asculte sfatul mamei ei. Se gândea cu drag la clipele fericite petrecute împreună, pe vremea când băiatul rebel de la 12D nu pusese stăpânire, încă, pe inima ei. Ce bine era pe atunci! Ieşeau în fiecare seară la plimbare şi bucuria lor era simţită de cei care treceau pe lângă ele. Erau de nedespărţit!
Dar acum, nici mama nu mai era, nici băiatul nu o mai plăcea… iar ea se simţea copleşită.
– Cât mi-aş dori ca tu să poţi vorbi! Să ai acelaşi glas blând ca al mamei şi să-mi oferi soluţia… de ce nu poţi tu, dragă Anuschka, să îmi transmiţi gândurile mamei? De ce nu ţi-a conturat Dumnezeu o gură, să o poţi folosi măcar în această clipă?
Geanta era de o frumuseţe incredibilă. Pictată manual de artizanii indieni, avea nişte culori ce te hipnotizau. Fata o privea, deznădăjduită, rugându-se pentru un semn divin.
– Ştiu că trebuie să prind curaj şi să merg mai departe! Mama va veni în doar câteva luni acasă şi totul va fi bine atunci. Ştiu că plâng degeaba, că sunt doar una din multele fete care au fost părăsite de către prima lor mare iubire. Sunt conştientă că voi mai iubi din nou, curând. Doar şi mama s-a reîndrăgostit de Jean, după ce a fost părăsită de tata. Da, trebuie să mă ridic din pat şi să continui să trăiesc! Doar orice şut în fund e un pas înainte, nu?… Da, asta voi face! Voi ieşi la o plimbare, în amintirea vremurilor când mama era aici. Am nevoie de o gură de aer proaspăt! Anuschka, ce zici, facem o plimbare?!
Nu ştia dacă mama ei avusese dreptate sau dacă era doar autosugestia ei. Cert este că, privind geanta şi lăsându-şi timp să gândească la rece, curajul de a o lua de la capăt îşi făcuse simţită prezenţa. Era pregătită pentru un nou început şi hotărâtă să nu mai plângă din cauza băieţilor.
O luă pe Anuschka de braţ şi ieşiră din nou în lume, după câteva zile bune de izolare. Nu mai era mult până când dorinţa ei, de a o avea alături pe mama sa, se va îndeplini. Şi trebuia să aştepte clipa aceea cu zâmbetul pe buze şi nu cu lacrimi pe obraji!
Sursa foto: ilux.ro/geanta-aretha-piele-naturala