Să muncim sau nu pentru ea?

advice,cool,how,to,legit,makes,you,think,quote-972ad2d805366d85575f1b7a09642ea9_h

Citeam ieri un articol dedicat iubirii şi mă întrebam cât de adevărat e ceea ce se spune acolo. Erau multe sentimente împăturite în metafore, ce dădeau impresia că iubirea e mult prea complicată şi doar dacă eşti extrem de norocos, o poţi întâlni!

Şi atunci am aruncat o privire în sufletul meu şi mi-am spus: nu, iubirea nu e atât de complicată precum vrem noi să pară! Iubirea porneşte simplu: eu te plac, tu mă placi. Te privesc, mă priveşti. Apare un zâmbet ce se împleteşte cu o ridicare din sprâncene şi cu o mână trecută prin păr. Vestitele emoţii din coşul pieptului iau forma unor fluturi coloraţi ce se zbat să iasă în lume. Un fior pe şira spinării, o mână transpirată pe un pahar de bere. O privire pe furiş, un semn de întrebare deasupra sufletului: “oare?”.

Iubirea e simplă şi e la orice pas. Dacă noi ne punem ochelari de protecţie şi refuzăm să o vedem când ne face, disperată, din mână, asta nu o face pe ea complicată, ci pe noi.

Chiar şi atunci când nu este împărtăşită, iubirea e la fel de simplă. Pe lângă ciuda şi suferinţa ce ne acaparează atunci când realizăm că nu putem ţine de mână persoana dragă, mai există şi fericirea de a vedea persoana cum zâmbeşte. Dacă e iubire adevărată şi nu doar o obsesie de moment, văzând că persoana iubită este fericită, o stare de bine se instalează şi la tine în suflet. Vrei să o vezi zâmbind şi nimic altceva nu mai contează. Nu o ţii tu în braţe, în miez de noapte, dar ea e fericită aşa şi asta e tot ce ai nevoie să ştii.

Atunci când o vezi cum suferă şi că vrea cu disperare să fugă de situaţia în care se află, atunci se complică totul. Atunci vrei să devii salvatorul ei şi-ţi asumi roluri ce nu-ţi aparţin. Vrei să fii cel căruia ea să-i mulţumească printr-un sărut! Îţi imaginezi scenarii şi pui la cale zeci de planuri… şi complici lucrurile.

După iubire nu trebuie să alergi. Ea va veni la tine când te aştepţi mai puţin: când eşti în staţia de autobuz, aşteptând să ajungi mai repede la serviciu; când eşti în alimentară, concentrată pe ce brânzeturi să cumperi; sau la o conferinţă de presă; sau chiar când ţii de mână pe altcineva, într-o sală de cinema.

Când urmărim să ne îndrăgostim şi facem din asta scopul nostru în viaţă, când facem tot posibilul să iasă aşa cum vrem noi şi apelăm la orice armă pentru a obţine atenţia unei persoane, atunci complicăm lucrurile. Când ne străduim prea mult pentru ceva ce, de fapt, vine de la sine… atunci nimic nu mai e simplu.

Muncim pentru bani, pentru o carieră de succes, pentru a impresiona persoanele din jurul nostru, pentru a demonstra tuturor că suntem cei mai tari…

Oare chiar trebuie să muncim şi pentru un sentiment atât de pur precum iubirea?

E iubirea atât de complicată precum se spune?

7 responses to this post.

  1. E complicata fiindca femeile o complica, de obicei… In rest, nu e… Nu, nu trebuie sa alergam. Fiindca oricum nu va veni. Asaca ce rost are ?

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on April 28, 2013 at 09:03

      Îmi pare rău că eşti aşa dezamăgit de dragoste încât crezi că nu va veni niciodată.🙂 Poate cu timpul îţi vei schimba părerea.

      Like

      Reply

  2. Eu am observat ca atata timp cat alergi dupa iubire, nu o sa ai parte de ea. Vine, asa cum ai scris, pe neasteptate si atunci e momentul in care stii sa o apreciezi si sa o simti, nu sa o consideri un premiu pentru un maraton. Iubirea nu trebuie fortata, stie ea singura cum sa se cuibareasca in sufletul tau si cum sa-si faca loc sa-ti schimbe lumea interioara, fie ca e impartasita sau nu. Eu cred ca iubirea adevarata e simpla, frumoasa si chiar daca suna a cliseu, te face mai bun. Te face sa fii fericit si sa inveti sa accepti ca oamenii merita sa fie fericiti, nu sa ii critici mereu pentru ca isi permit sa fie fericiti (asa cum se intampla de obicei cand oamenii sunt invidiosi ca altul poate iubi si ei au ramas cu frustrari tocmai pentru ca au alergat dupa un fals sentiment de iubire).

    Like

    Reply

  3. eu zic că merită să muncim pentru ea..

    Like

    Reply

  4. Aşa-i cu dragostea, năvăleşte peste tine când nu te aştepţi?
    Mi-a atras atenţia o frază şi de asta te întreb. Trăieşti ca să munceşti, ori munceşti ca să trăieşti?

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on April 25, 2013 at 17:32

      Da, te poate lua prin surprindere.🙂 Muncesc ca să-mi pot trăi viaţa aşa cum doresc, fără facturi neplătite alergând după mine.🙂

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: