Doar o oră, dragă tată…

1b004cdbf344cdfa7161d7b6213e2364

Ştii, de fiecare dată când îmi apari în gând, fac tot posibilul să-mi stăpânesc lacrimile. Nu las pe nimeni să vadă ce se întâmplă cu adevărat în sufletul meu şi asta pentru că ţin neapărat să merg mai departe. Ţin neapărat să nu uit ceea ce m-ai învăţat înainte să mă părăseşti pentru totdeauna: “The show must go on”.

Cuvintele acestea îmi stau în minte de când am deschis ochii, azi dimineaţă. Iniţial nu am vrut să le aştern aici. Dar nici să le ţin în mine nu mai pot. Aşa că îţi scriu, deşi ştiu că nu mai poţi citi.

Lumea din jurul meu vede veşnic un zâmbet mare afişat pe faţa mea. Şi probabil şi tu, de acolo de unde eşti, vezi acelaşi lucru. Dar diferenţa dintre tine şi restul lumii e că poate tu reuşeşti să vezi şi ce simt cu adevărat în anumite momente; ceea ce există în spatele surâsului. Tu poate că vezi ce se întâmplă înlăuntrul meu atunci când la radio cântă o melodie ce ştiu că-ţi plăcea la nebunie. Poate îţi aminteşti odată cu mine de clipele când ne contraziceam şi nu reuşeam să cădem de comun acord în privinţa artistului ce cânta o anume piesă.

Zilele trecute vorbea cineva de extratereştrii şi filme SF. Imediat mi-a fugit gândul la tine şi cum mereu te plângeai că nu găseşti un science-fiction de nota 10. Apoi m-am gândit că dacă am fi văzut filmul Cloud Atlas împreună, sigur ţi-ar fi plăcut. Astăzi m-am uitat la Iron Man şi în momentele ilare râdeam şi parcă îţi auzeam şi ţie râsetul, undeva pe fundal. Eram convinsă că şi ţie ţi s-ar fi părut amuzante.

Mi-e dor de certurile noastre pe tema Windows vs. Linux. Încă mai am cd-urile cu Linux pe care aproape mi le băgai pe gât, dornic să mă înveţi ceva util. Dar eu eram prea încăpăţânată… Nu am îndrăznit să le arunc, deşi poate că nu le voi folosi niciodată.

Mi-e dor de povestirile tale de pe mare, de felul în care priveai în zare de fiecare dată când îţi aduceai aminte de viaţa pe vapor. Ochii ţi se tulburau şi un zâmbet cald se contura pe faţa ta. Se vedea că a fost o meserie pe placul tău şi simţeam cu toţii că ţi-ai fi dorit să ne fi luat şi pe noi, prin locurile minunate pe care le-ai vizitat singur.

Nu aveam răbdare întotdeauna să te ascult şi acum îmi pare rău. Aş fi vrut să te cunosc mai bine, să aflu mai multe, să te întreb atâtea lucruri… ştiu că mi-ai fi răspuns la orice întrebare şi m-ai fi ajutat în orice problemă. Şi, deşi ştiu că n-ar trebui să am regrete, mi-aş dori încă o oră cu tine, să-mi descarc sufletul şi să-ţi spun că te iubesc. Să te iau în braţe, aşa cum o fac uneori în vis, să îţi spun că-mi este dor de tine şi să te aud cum mă linişteşti : “Nu-i nimic, Tarzan! Totul va fi bine!”

Nu ţi-am vizitat încă mormântul, tată, şi mă simt extrem de vinovată pentru asta. Dar de fiecare dată când îmi pun în gând să îţi vizitez locul de veci, mi se pune un nod în gât şi o singură imagine îmi vine în minte: cea în care au aruncat prima lopată de pământ pe coşciugul tău. Am fost acolo şi nu mi-am ferit privirea atunci. Cineva trebuia să rămână cu tine, iar mama nu a rezistat. A trebuit să fiu puternică atunci dar acum îmi este greu şi sper să mă înţelegi.

Îmi doresc să pot veni să-ţi pun o floare pe mormânt şi să mă rog ca, de acolo de unde eşti, să ştii că nu te-am uitat! Poate curând voi face asta… dar acum încă doare şi te rog să mă ierţi!

S-au împlinit 3 luni de când nu mai eşti printre noi şi tot ce mai pot să zic acum este: îmi e foarte dor de tine, tati!

6 responses to this post.

  1. Ma doare sufletul citind despre durerea ta si mi se trezesc dureri vechi, pe care incerc sa le tin ascunse.
    Sa stii ca nu merg prea des la cimitir la tatal meu, dar uneori vorbesc cu el in gand, ca si cum ar fi inca aici, langa mine.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 2, 2013 at 18:05

      Am fost până la urmă ieri la cimitir… iniţial am simţit un gol în stomac şi m-au cuprins emoţiile. Apoi mi-am dat seama că tatăl meu nu mai e demult acolo… sub pământul acela sunt doar nişte oase… el, însă, îmi este în suflet şi-n gânduri.

      Like

      Reply

  2. Cat de sensibil ai scris…
    Ti-am simtit emotiile si lacrimile… Imi pare rau ca a trebuit sa treci atat de devreme prin aceasta incercare dureroasa. Iti doresc putere pe mai departe. Te imbratisez cu tot dragul.

    Like

    Reply

  3. Posted by Alexandra on April 29, 2013 at 07:54

    Vă mulţumesc pentru gândurile bune!

    Like

    Reply

  4. Posted by alexa on April 29, 2013 at 02:04

    sunt sigura ca tatal tau stie oriunde ar fi… cat de mult la.i iubit

    Like

    Reply

  5. Un post emoționant. Tare emoționant!
    Cu siguranță cu acest post aduci lacrimi în ochii fiecărui cititor!

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: