O mână caldă

„O plajă imensă şi goală în faţa ei. În spatele ei marea…S-a întors spre mare şi o priveşte. Şi-ar dori să primească un răspuns din partea ei. De fapt, nu numai unul! Toate răspunsurile posibile, pentru a-l alege apoi pe cel mai prielnic. Dar ştie că deja a aflat ce voia.

Se apropie, treptat de malul mării, privind-o în continuare . Nu ştie cum să zică, cum să ceară iertare, cum să mulţumească. Are lacrimi în ochi şi îşi caută cuvintele potrivite. Singura întrebare pe care poate să o formuleze este „de ce?”. O furtună de gânduri îi invadează mintea, sentimentele sunt răscolite în ea şi nu mai ştie să distingă frumosul de urât, începutul de sfârşit, o clipă de o eternitate şi dragostea de ură.

177927

Se întinde pe nisip şi ascultă valurile ce lovesc supărate ţărmul. Parcă ar şti de ce e aici. E atât de frig în jurul ei şi în ea încât şi-ar dori să se învelească cu nisipul rece. Închide ochii şi visează…visează la o salvare, la o evadare, la o poveste tâmpită ce nu-şi are rostul în lumea reală…

O lacrimă i se prelinge pe obrazul fin odată ce simte fiorul unei atingeri.

O mână caldă îi atinge suav părul, o mână caldă îi alungă coşmarul
învaţ-o să creadă, căci da, s-a sfârşit! Coşmarul ei a rămas nedesluşit!

Deodată visul se transformă în realitate. Valurile dispar, marea se linişteşte iar aerul rece ce o învăluia cândva se lasă înlocuit de o căldură blândă, de o flacără ce pare veşnică. Lacrimile se usucă şi dau naştere unui zâmbet. Un zâmbet de copil ce are o jucărie nouă. Jucăria ideală, de pluş, catifelată, moale, pufoasă pe care o poţi strânge în braţe fără să te respingă. O jucărie vie ce îi împărtăşeşte sentimentele, gândurile, visele şi planurile! O fiinţă aparent ireală, venită de pe alte meleaguri cu scopul de a o salva. Un suflet cald şi primitor ce ştie ce înseamnă răutatea şi durerea, dar le alungă din viaţa sa!

O altă lacrimă se prelinge pe obraz odată ce simte atingerea buzelor calde. Un nou început, o schimbare, o altă lume îşi deschide porţile în faţa ei. Acum plânge, se eliberează în braţele celui care o înţelege, o adoră şi o iubeşte. Plânge în hohote, îndepărtând şi ultima amintire dureroasă din sufletul ei….

Îi mulţumeşte mării şi pleacă.

Lumina lunii îi veghează-n noapte, tot răul ce-a fost, acum e departe
Se-ndreaptă agale spre o altă lume, aşteptând ca valul mării să-i îndrume.”

Sursa foto: free-hdwallpapers.com

14 responses to this post.

  1. Posted by Tibi on May 9, 2013 at 21:30

    Te-a intrebat cineva daca iti apartine textul si pentru o clipa am avut impresia ca seamana izbitor cu povestile mele. In special in prima jumatate. Dar este foarte frumos ce ai scris si emotionant… Imi pare un fel de escapada din stilul tau obisnuit🙂

    Like

    Reply

  2. Tu ai scris asta?
    Mi-a placut! Si-ti zic si eu multumesc.🙂

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 9, 2013 at 18:49

      Da, eu am scris-o!🙂 Mulţumesc!
      Dacă era scrisă de altcineva menţionam autorul, dar mai am şi eu momente din astea romantice… :))

      Like

      Reply

  3. Deja ţi-e dor de Vama Veche, de sentimentele tale de atunci…

    Like

    Reply

  4. Cat de emotionant a fost totul! Nu stiu de ce, dar in mine a trezit unele sentimente … pe care le mai “dezgrop” din cand in cand, doar pentru a putea continua viata asa cum pot ….

    Like

    Reply

  5. Am simtit emotie…asta este foarte important cand scrii.

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: