„O plajă imensă şi goală în faţa ei. În spatele ei marea…S-a întors spre mare şi o priveşte. Şi-ar dori să primească un răspuns din partea ei. De fapt, nu numai unul! Toate răspunsurile posibile, pentru a-l alege apoi pe cel mai prielnic. Dar ştie că deja a aflat ce voia.
Se apropie, treptat de malul mării, privind-o în continuare . Nu ştie cum să zică, cum să ceară iertare, cum să mulţumească. Are lacrimi în ochi şi îşi caută cuvintele potrivite. Singura întrebare pe care poate să o formuleze este „de ce?”. O furtună de gânduri îi invadează mintea, sentimentele sunt răscolite în ea şi nu mai ştie să distingă frumosul de urât, începutul de sfârşit, o clipă de o eternitate şi dragostea de ură.
Se întinde pe nisip şi ascultă valurile ce lovesc supărate ţărmul. Parcă ar şti de ce e aici. E atât de frig în jurul ei şi în ea încât şi-ar dori să se învelească cu nisipul rece. Închide ochii şi visează…visează la o salvare, la o evadare, la o poveste tâmpită ce nu-şi are rostul în lumea reală…
O lacrimă i se prelinge pe obrazul fin odată ce simte fiorul unei atingeri.
O mână caldă îi atinge suav părul, o mână caldă îi alungă coşmarul
învaţ-o să creadă, căci da, s-a sfârşit! Coşmarul ei a rămas nedesluşit!
Deodată visul se transformă în realitate. Valurile dispar, marea se linişteşte iar aerul rece ce o învăluia cândva se lasă înlocuit de o căldură blândă, de o flacără ce pare veşnică. Lacrimile se usucă şi dau naştere unui zâmbet. Un zâmbet de copil ce are o jucărie nouă. Jucăria ideală, de pluş, catifelată, moale, pufoasă pe care o poţi strânge în braţe fără să te respingă. O jucărie vie ce îi împărtăşeşte sentimentele, gândurile, visele şi planurile! O fiinţă aparent ireală, venită de pe alte meleaguri cu scopul de a o salva. Un suflet cald şi primitor ce ştie ce înseamnă răutatea şi durerea, dar le alungă din viaţa sa!
O altă lacrimă se prelinge pe obraz odată ce simte atingerea buzelor calde. Un nou început, o schimbare, o altă lume îşi deschide porţile în faţa ei. Acum plânge, se eliberează în braţele celui care o înţelege, o adoră şi o iubeşte. Plânge în hohote, îndepărtând şi ultima amintire dureroasă din sufletul ei….
Îi mulţumeşte mării şi pleacă.
Lumina lunii îi veghează-n noapte, tot răul ce-a fost, acum e departe
Se-ndreaptă agale spre o altă lume, aşteptând ca valul mării să-i îndrume.”
Sursa foto: free-hdwallpapers.com