Pastafarianism – alt soi de religie

Nu prea am abordat tema religioasă pe blogul meu pentru că eu încă mai trăiesc cu impresia că trebuie să respectăm credinţa celui de lângă noi, chiar dacă nu suntem de acord cu ea şi mă tem că dacă aş spune chiar tot ceea ce gândesc despre anumite ritualuri, aş putea jigni involuntar pe careva…

Credinţa, din punctul meu de vedere, e ceva intim, ce vine din suflet şi ne priveşte pe fiecare felul în care alegem să o manifestăm. Unii aleg să doneze zeci de milioane bisericii, crezând că aşa îşi dovedesc credinţa în Cel de Sus, alţii asistă la toate slujbele, sperând la mântuirea păcatelor şi mai sunt şi unii care consideră că Dumnezeu te aude şi dacă te rogi din camera ta sau din birou, la muncă, refuzând să le facă buzunarele mari preoţilor. 

Collander

Legat de această temă, nu voi intra în detalii profunde ce ar putea să-mi genereze sute de vizitatori pe site, ci vă voi prezenta ceva un pic haios şi anume zeul religiei-parodie “pastafarianism“: Monstrul Zburător din Spaghete.

În anul 2005, ca protest satiric al deciziei celor de la Kansas State Board of Education de a introduce Teoria Creaţionistă, ca alternativă la Teoria Evoluției în școli, Bobby Henderson a creat zeul pastafarianismului. Astfel, acesta a inventat legenda precum Monstrul Zburător din Spaghete a creat Universul după ce a băut o cantitate enormă de bere.  Intox­i­caţia cu alcool este motivul pen­tru care rezul­tatul e unul aşa plin de greşeli. În pastafarianism, paradisul ar fi tradus printr-un vulcan de bere și o fabrică de stripperi/stripteuze iar Infernul, similar, doar că berea ar fi stătută și stripperii/stripteuzele ar avea boli cu transmitere sexuală.

De asemenea, în viziunea acestei noi religii, piraţii sunt fiinţe divine şi fac parte din primii pastafarieni. Imaginea lor ca fiind hoți și proscriși este dezinformare împrăștiată de teologii creștini în Evul Mediu. Pastafarianismul spune că pirații erau de fapt exploratori iubitori de pace, plini de bunăvoință și că pirații moderni nu sunt similari cu pirații din vechime. Pastafarienii sărbătoresc pe 19 septembrie ziua de vorbit ca un pirat (Talk Like a Pirate Day).

În pastafarianism se crede că toate fenomenele paranormale din Triunghiul Bermudelor se datorează fantomelor piraților. Henderson vine cu argumentul că încălzirea globală, cutremurele și uraganele sunt un efect direct al micșorării numărului de pirați după anul 1800.

MEVyMosey

Şi bineînţeles că orice religie are şi regulile ei, ce au fost înmânate sub formă de tablete, de către Monstrul Zburător de Spaghete, căpitanului Mosey. Pastafarianismul conține 8 “Aș prefera să nu”:

  1. Aș prefera să nu faci prozelitism. Nu e vreo problemă dacă unii nu cred în mine, nu sunt atât de vanitos.
  2. Aș prefera să nu folosești existența mea ca mijloc de a oprima, subjuga, pedepsi, eviscera sau pentru a fi rău cu ceilalți.
  3. Aș prefera să nu judeci oamenii după felul în care arată, se îmbracă și vorbesc.
  4. Aș prefera să nu ai comportament ofensator.
  5. Aș prefera să nu ataci ideile bigote, misogine, execrabile ale celorlalți pe stomacul gol. Mănâncă mai întâi.
  6. Aș prefera să nu construiți sinagogi/biserici/temple/moschei/altare de milioane de dolari pentru mine când banii ar putea fi mai bine întrebuințați pentru (alege):
    1. stârpirea sărăciei
    2. medicină
    3. pace în lume
  7. Aș prefera să nu spui că vorbesc cu tine. Nu ești atât de interesant. Și ți-am zis să-ți iubești confrații.
  8. Aș prefera să nu faci altora ce ție nu ți-ar plăcea să ți se facă.

E haioasă această religie şi la cât de mult îmi plac mie spaghetele mi s-ar potrivi de minune! Voi ce părere aveţi despre Monstrul Zburător din Spaghete? 😀

Sursa foto: http://www.venganza.org

Informaţii preluate de pe venganza.org şi wikipedia.ro

76 responses to this post.

  1. Posted by ~Ankita~ on August 18, 2014 at 15:31

    Dragă Tomis,
    Ai spus într-un comentariu de mai sus că “Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul este un animal raţional şi vorbitor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.” Aș vrea să îți explic puțin cam ce înseamnă asta.
    ”Dumnezeu” nu este nimic altceva decât un nume pentru ”creația lumii”, și aici nu mă refer la Adam și Eva sau alte povești din Biblie. Mă refer la fenomenele fizice și chimice care au dus la apariția vieții, nu la coaste din care au apărut peste noapte femei. La timppul respectiv, când s-a scris Biblia, omul nu era atât de evoluat și nu toată lumea înțelegea ce sunt praful stelar sau ființele monocelulare din care au apărut altele pluricelulare, așa că a fost mai simplu să se creeze o poveste despre cum a apărut lumea. Fie că îi zici, Dumnezeu, Shiva sau Budha, este același lucru.
    ”Credința” nu înseamnă să slăvești o zeitate pe care nu ai văzut-o niciodată și care nu ți-a făcut personal atât de mult bine ca să o venerezi. Credința înseamnă să crezi pur și simplu în ceva: în tine, în cei din jur, în faptul că lucrurile o să îți iasă până la urmă bine. Și abia acum pot să fiu cu afirmația că omul fără credință ”este un animal raţional şi vorbitor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.”
    Știu că vei nega cu toată vehemența că ce am spus e adevărat și vei spune că sunt ”fără Dumnezeu” și că voi arde în iad, apoi te vei ruga pentru sufletul meu, că deh! ești un mare slujitor al divinității care întâi aruncă blesteme și apoi imploră iertare lui Dumnezeu – dar nu pentru tine, ci pentru mine pentru că eu sunt adevărata păcătoasă. O zi bună, ai grijă să nu îți plesnească vreo venă la cap. Am auzit că Dumnezeu și-a pierdut licența de medic atunci când nu a reușit să salveze niște suflete care chiar aveau nevoie de asta, nu ca atunci când Fiul Lui (care de fapt este aceeași persoană, oricare ar fi logica în asta) a făcut-o doar să arate lumii că nu minte și că poate face minuni. Spor la citit basme! Amin!

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on August 19, 2014 at 15:08

      Să nu te fi stresat degeaba când i-ai argumentat. Eu l-am lăsat în pace, căci continuam discuțiile degeaba. Dar sunt de acord cu tine, mai ales la partea cu licența de medic…

      Like

      Reply

  2. […] Dacă aş inventa o poveste despre o iubire pură, cum nici în cărţi nu întâlneşti? Ar fi ceva fals şi probabil fara valoare. Mă gândesc chiar să mă leg de iubirea pentru o zeitate. Acea iubire ar trebui să fie pură, dar nu este. Mulţi cred cu speranţa că aşa le va fi mai bine, aici sau în altă parte. Mulţi cred pentru că aşa au fost învăţaţi. Renunţ după ce mă freacă la icre unul care vrea să impună tuturor credinţa lui. […]

    Like

    Reply

  3. […] să propună altceva!”. Şi să nu mai spun de bomboana de pe colivă cireaşa de pe tort: fanaticul religios care s-a gândit că e cazul să revină la mine pe blog şi să încerce din nou să-mi bage pe […]

    Like

    Reply

  4. Alexandra, ca de obicei, îmi faci o primire “foarte caldă” pe blogul tău deşi nu am mai intervenit de luni de zile (bănuiesc că absenţa mea de pe blogul tău te-a făcut fericită). Nu ştiu de ce, dar eram sigur sută la sută că NU îmi vei spune BINE AI VENIT !
    Se pare că PE BLOGUL TĂU NU EŞTI BINEVENIT DACĂ EŞTI CREŞTIN (evident, nu mă refer la unul formal, ci la unul care se străduieşte să calce pe urmele lui Hristos).

    În calitate de moderator/webmaster/administrator, tu ar trebui să fii NEUTRĂ, imparţială, echidistantă, echilibrată şi să intervii prompt atunci când cineva utilizează un limbaj de mahala, specific uliţelor de la marginea Bucureştiului. Ca să înţelegi cu exactitate ce vreau să spun, am să-ţi aduc aminte că în reply-ul tău din 14 mai 2013, ora 21:21, îmi atrăgeai atenţia cu multă amabilitate următoarele :

    “Te rog frumos AI GRIJĂ LA LIMBAJ sau voi fi nevoită să şterg comentariile şi să nu mai accept altele la acest articol. Consider că e de bun simţ SĂ NU NE JIGNIM UNII PE ALŢII, indiferent de subiectul tratat. Nu cred că Dumnezeu te aplaudă la expresii precum “get lost”, “esti vai de capul tău” şi “mizeria aia de avatar infect”. 🙂 Nu sunt tocmai dovezi de iubire a aproapelui!”

    Înţeleg că tu nu accepţi pe blogul tău, expresii de genul “get lost” sau “esti vai de capul tău” şi “mizeria aia de avatar infect” dar în schimb, văd că pe Vienela o pupi şi-ţi pare rău că i-am stricat buna dispoziţie, deşi ea a folosit expresii foarte urâte de genul :
    “Nu mă mai plictisi cu prostiile tale! Ce dracu te crezi? Cu ce ocazie mă tot aia la icre?
    E plin pământul de tâmpiţi”.

    În concluzie, tu o pupi pe Vienela şi chiar mă aştept s-o feliciţi şi să-i dai un premiu Oscar pentru limbajul ei de mahala, iar mie îmi faci observaţie că folosesc expresiile “get lost”, “esti vai de capul tău” şi “mizeria aia de avatar infect” (deşi ştii foarte bine că era vorba de acel individ neruşinat care avea ca avatar o fotografie cu un posterior gol).

    Iată ce înseamnă SĂ NU FII imparţială, echidistantă, echilibrată, neutră, atunci când moderezi comentariile dintre diverşi vizitatori care ar trebui să te onoreze pentru simplul fapt că poposesc aici pe aceste pagini web… Iată ce înseamnă să cântăreşti cu măsuri diferite ! Foarte frumos, n-am ce zice, Alexandra, felicitările mele ! Urmează să mă înjuri sau să mă scuipi şi bineînţeles în acest timp să continui s-o pupi la nesfârşit pe Vienela… Pup-o cât vrei tu… Spune-mi cu cine te-mprieteneşti ca să-ţi spun cine eşti (te asigur că n-am inventat eu acest proverb)…

    P.S. Comparaţia cu “martorii lui Iehova” este maliţioasă, tendenţioasă, nedreaptă şi aberantă. Nu mă aşteptam la tine, să faci o confuzie atât de gravă între un slujitor al unei Biserici Evanghelice (cult recunoscut oficial de Statul Român) şi o sectă (asociaţie) care n-are nimic în comun cu litera şi spiritul Evangheliei. Martorii lui Iehova nu cred în Sfânta Treime, nu cred în divinitatea Domnului nostru Iisus Hristos.
    Dar e mai simplu să jigneşti şi chiar să anatemizezi, aceste metode fiind singurele în lipsa unor argumente… N-am bătut în viaţa mea pe la uşile oamenilor, ACEST LUCRU MI SE PARE DE NECONCEPUT, O PROSTIE CARE N-ARE CE CĂUTA ÎN SLUJBA ŞI LUCRAREA UNUI OM AL LUI DUMNEZEU dar asta nu înseamnă că nu trebuie să stau drept în picioare şi să apăr cu fermitate cauza Evangheliei, este normal să lupt cu toată fiinţa mea pentru credinţa creştină, oridecâteori aceasta este batjocorită şi ridiculizată de atei ca Vienela sau ca alţii de genul ei. Nu mi-e ruşine că sunt creştin, nu mi-e ruşine că i-am spus Vienelei care este punctul de vedere al unui creştin, dar Vienelei ar trebui să-i fie ruşine că s-a exprimat aşa cum s-a exprimat (este cu atât mai grav, cu cât este vorba de o doamnă sau domnişoară, ea ştie ce este, n-am întrebat-o)…

    Eu cred totuşi (sper să nu fie doar o iluzie deşartă) că între tine şi Vienela este O DIFERENŢĂ, că tu eşti totuşi ALTFEL şi că se poate discuta cu tine…

    Poate că ţie nu ţi-am stricat duminica…

    Like

    Reply

    • Blogul este casa virtuala a bloggerului, casa in care primeste pe cine vrea. Nu suntem jurnalisti, nu avem obligatia de a fi impartiali.
      Una este sa iti dai cu parerea si alta este sa le bagi altora pe gat credinta ta. Asta nu intelegi tu, tomis… Doar la sectantii care umbla din usa in usa am mai vazut atata inversunare!

      Like

      Reply

      • “Nu suntem jurnalişti, nu avem obligaţia de a fi imparţiali.”

        GREŞEŞTI FOARTE MULT, VIENELA ! ACUM MĂ ADRESEZ ALEXANDREI :

        Dragă Alexandra, nu te lua după Vienela ! Aici nu e vorba că eu sunt înverşunat, aici e vorba despre nişte PRINCIPII pentru că şi în cazul unui blogger, ca şi în cazul unui jurnalist, putem vorbi despre o deontologie profesională. Bloggerul este fratele mai mic al jurnalistului, chiar dacă Vienela va spune că nu-i aşa şi e invers… N-ai cum să faci o disociere între bloggeri şi jurnalişti pentru că AU PRINCIPII COMUNE !!! Dacă nu înţelegi acest lucru, înseamnă că nu eşti blogger ! Cum putem spune că noi, bloggerii, n-avem obligaţia să fim imparţiali ?!? Bineînţeles că nu eşti obligată să fii imparţială că doar nu-ţi pune nimeni pistolul la tâmplă ! Dar CONŞTIINŢA TA UNDE ESTE, ALEXANDRA / VIENELA / MANUELA / IZABELA ?!? Tu n-ai un cuget care te mustră atunci când cântăreşti cu măsuri diferite ? Tu chiar refuzi să asculţi acea voce interioară care strigă la tine SĂ FII UN OM CORECT ?!? Ce fel de creştini suntem ??? Te rog să meditezi…

        “Una este să îţi dai cu părerea şi alta este să le bagi altora pe gât credinţa ta. Asta nu înţelegi tu, Tomis…”

        Faptul că apăr credinţa creştină, faptul că lupt pentru cauza Evangheliei şi nu sunt de acord cu batjocorirea Numelui lui Dumnezeu, NU ÎNSEAMNĂ CĂ BAG ALTORA CREDINŢA MEA PE GÂT !!! Asta nu înţelegi tu, Vienela !

        “Doar la sectanţii care umblă din uşă în uşă am mai văzut atâta înverşunare!”

        Ce ne mai place să facem O CIORBĂ şi să-i amestecăm acolo pe toţi care nu sunt atei, amestecăm ortodocşii cu baptişii, cu evanghelicii, cu iehoviştii, cu mormonii şi cu cine mai avem noi chef… Doar ateiştii sunt buni, creştinii sunt răi…

        Tot aşa aş putea să spun şi eu : “Doar la ATEII CARE SE DAU CREŞTINI ORTODOCŞI, am mai văzut atâta înverşunare împotriva unui creştin care se străduieşte să meargă pe Calea lui Dumnezeu!”

        Like

      • O vorba iti mai spus si am incheiat, nea tomi. Du-te si propovaduieste la biserica, unde vin cei interesati de acest subiect. De unde stii tu cine sunt eu, la ce ma inchin eu? Credinta este ceva atat de intim, incat doar un prefacut ca tine ar putea incerca sa le-o impuna altora. Poate ca m-am nascut in Tibet, poate mama m-a facut cu un mormon, poate ma culc cu un musulman, ce dracu stii tu despre mine, ca sa incerci sa ma aduci pe calea ta?
        Nu, blogul nu este ziar si nu avem nici o obligatie, morala sau de alta natura, fata de absolut nimeni. Nu iti place ceea ce scriu, te duci si citesti in alta parte.
        Cu asta am incheiat si m-am dezabonat de la comentarii. Ma duc sa ma inchin la floricelele de porumb cu caramel de la sala sporturilor.

        Like

      • “De unde ştii tu cine sunt eu, la ce mă închin eu? […] Poate că m-am născut în Tibet, poate mama m-a făcut cu un mormon, poate mă culc cu un musulman, ce […] ştii tu despre mine, ca să încerci să mă aduci pe calea ta?”

        Vienela, ŞTIU FOARTE BINE CINE EŞTI ŞI ŞTIU FOARTE BINE CE FEL DE OM EŞTI !!! Am aflat de la marele filozof şi gânditor Petre Ţuţea, un regretat creştin care te-a descris perfect :

        “Fără Dumnezeu, fără credinţă, omul este un animal raţional şi vorbitor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.”

        De fapt, chiar şi cuvintele tale, modul în care te exprimi, TE TRĂDEAZĂ :

        “Nu, blogul nu este ziar şi nu avem nici o obligaţie, morală sau de altă natură, faţă de absolut nimeni.”

        Păi, normal că n-ai nicio obligaţie morală sau de altă natură faţă de absolut nimeni din moment ce nu poţi să-ţi depăşeşti condiţia de ATEISTĂ CARE SE DECLARĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ… Nici nu mă aşteptam la altceva din partea ta, din nefericire, e plină România de oameni ca tine, Vienela, de-aia ţara asta amărâtă se prăbuşeşte în întuneric spiritual, necredinţă, imoralitate…
        De-aia bloggerii şi jurnaliştii nu mai au niciun un strop de moralitate DIN CAUZA UNOR “VIENELE” CA TINE care n-au nicio obligaţie morală sau de altă natură faţă de absolut nimeni… (foarte bine ai reuşit să te autodescrii, cuvintele sunt de prisos).

        P.S. Alexandra, TU POŢI SĂ FII ALTFEL decât Vienela !!!

        Like

    • Stimabile, daca tot m-ai invocat, doar doua lucruri ti-au atras antipatia pe aici. In primul rand faptul ca tu nu-ti exprimi o parere ci incerci sa o impui. Si in al doilea rand uiti un lucru important, te aflii pe un blog personal unde tocmai parerea Alexandrei e cea cautata de cititori si nu vreo informatie de ultima ora.

      Like

      Reply

      • GCM, pune-ţi chiloţii pe tine şi după aia mai stăm de vorbă…

        Like

      • Am asteptat sa mi-i puna cei de la wordpress: “Dacă vei da un click pe linkurile tale de mai jos, vei avea surpriza (sper plăcută) să constați că cei de la WordPress.com ți-au dat o înfățișare de om cu bun simț, te-au ”îmbrăcat”, ”ți-au pus chiloții” pe tine, acum nu mai umbli în fundul gol pe stradă, ești în sfârșit un blogger care are un avatar civilizat, expresie a gradului de civilizație la care aspirăm cu toții (bănuiesc că și tu) indiferent că suntem creștini sau atei”.
        Se pare totusi ca si ei sunt niste atei nenorociti…

        Like

    • Posted by Alexandra on September 8, 2013 at 19:15

      Dacă tot erai şi eşti aşa sigur că nu vei fi binevenit pe acest blog, de ce îţi mai faci apariţia? Eu dacă ştiu că nu am ce căuta la cineva acasă, nu mă prezint la uşa respectivă niciodată. 🙂
      În altă ordine de idei, sunt bineveniţi pe blogul meu cei care nu caută să-şi impună propriile păreri, ci le acceptă şi respectă şi pe ale celorlalţi. Totul a început de la simplu fapt că nu ai fost capabil să faci diferenţa între parodie şi realitate. Dacă acceptai de la bun început ideea că o glumă este doar atât: o simplă glumă şi nu trebuie luată în serios, analizată, dezbătută şi împroşcată cu noroi, nu se mai ajungea până aici.
      Dar eu nu voi face ca tine. Nu voi aduce ţânşpe mii de argumente pentru care ar trebui să râzi la gluma respectivă şi nu voi încerca să-ţi bag pe gât părerile mele referitoare la acea amărâtă de poantă. Nu-ţi place, asta e! Nu e ca şi cum nu voi putea dormi liniştită la noapte din cauza faptului că tu nu ai gustat-o.
      Să fii sănătos!

      Like

      Reply

      • Alexandra, dar dacă tu ai spune sincer “Îmi cer iertare Domnului dacă am greşit cumva promovând (chiar şi în glumă) o religie făcută la mişto de ateişti pentru a ridiculiza credinţa creştină”, crezi că te-ar costa ceva ?!?

        Ce te-ar costa SĂ TE DISOCIEZI DE ATEII BATJOCORITORI şi să-I spui lui Dumnezeu cu toată sinceritatea cam aşa :

        “Tatăl meu care eşti în Ceruri, doresc ca Numele Tău SĂ SE SFINŢEASCĂ PRIN VIAŢA MEA ! Vie Împărăţia Ta, FACĂ-SE VOIA TA CU MINE ŞI TE ROG SĂ MĂ AJUŢI SĂ FIU PENTRU TOTDEAUNA A TA ! Iartă-mă, Doamne, dacă fără să vreau, prin această “glumă” inventată de atei şi prezentată pe blogul meu, am adus atingere Numelui Tău, am rănit Cuvântul Sfânt, am jignit credinţa creştină ! Te rog să-mi dai puterea să Te primesc cu adevărat în inima şi în viaţa mea şi să calc şi eu pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos ! Bunule Dumnezeu, te rog fierbinte, ajută-mă la aceasta şi îţi mulţumesc că ştiu de pe-acum că mă vei ierta şi că nu mă vei lăsa, vei fi cu mine în toate clipele vieţii mele, până voi ajunge în Împărăţia Ta, amin !”

        Ce zici ? Ai putea să treci peste orgoliu, peste mândrie, peste EU-l tău şi să scrii această rugăciune pe blogul tău, Alexandra ?!? Ai vrea să dai o lovitură diavolului ? Ai vrea să fii demnă şi vrednică de numele de CREŞTIN pe care îl porţi ??? Ai vrea să faci şi tu acest pas mic dar deosebit de important pentru mântuirea sufletului tău ? Bunul Dumnezeu să-ţi vorbească şi să te ajute !

        Like

      • Posted by Alexandra on September 9, 2013 at 13:51

        Eu mă rog în intimitatea mea şi cu asta am încheiat subiectul!

        Like

  5. […] alias Axlandra, a promovat o religie amuzantă, pastafarianismul, care a trezit un fanatic religios din letargie. […]

    Like

    Reply

  6. S-o mai intoarce?!? Daca da…eu zic “Piei, drace!” :))

    Am ras…cum n-am mai ras de mult timp.

    Like

    Reply

  7. Offf… offff… offfff. și tu îți pui bloggerii în cap cu astfel de postări în care doar informezi niște cititori? Pfff…. nu-i bine.. îți zic eu.. nu-i bine ce faci! Și plus greșeala comisă de scriere… mamăăă ai inversat niște amărâte de litere… sau poate mai uiți o cratimă sau mai știu eu ce altceva… văleeeeu o să se spargă Universul… o să murim cu toții!!!!!
    Așa că mergi înainte și mai amuză-ne cu așa ceva! Eu una ador spaghetele și ca să fiu sinceră am râs cu lacrimi citind ceea ce tu ai scris! Cu mine se pare că ți-ai atins scopul acestei postări!
    Adică și dacă nu scriai religie-parodie tot mă prindeam că asta e o parodie/pamflet/glumă sau orice altceva care instigă RÂSUL!
    Mulțumesc pentru porția de râs… MULȚUMESC!!!

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 21:12

      Mă bucur că tu ai prins ideea articolului! 😀 Mulţumesc şi eu!

      Like

      Reply

    • Pishky, putem să râdem pe orice temă DAR NU PE TEMA ASTA cu privire la Divinitate !!! Aici nu ne putem permite să ne jucăm și să facem ”glumițe”, ești de acord cu mine ?!? În schimb știm să ne batem cu pumnul în piept și să spunem că suntem ”creștini de 2000 de ani”… la asta suntem foarte buni… dreptcredincioși pravoslavnici dar în esență ATEI… ateism bine camuflat sub ortodoxie… formalism religios care nu folosește la absolut nimic… religie bună doar atunci când ne convine, când avem chef, când vrem să bată Steaua (vezi aberații de genul ”Dumnezeu e stelist”) când suntem internați în spital și trebuie să facem o operație grea, când ne moare cineva drag, etc.

      Pishky, ”glumița” cu berea care curge din belșug în Raiul plin de stripperi și stripteuze NU MERGE dacă zicem că suntem creștini. Aici vedem cât de ”curată” este gândirea românului ”creștin” (preocupările sale fundamentale sunt băutura și sexul)
      Grija pentru respectarea Cuvântului Sfânt al Domnului nici măcar nu există.

      Dacă nu suntem creștini, atunci măcar să avem demnitatea și decența să recunoaștem acest lucru și s-o lăsăm mai moale cu mersul la Biserică de Paște și de Crăciun ca să câștigăm la loto…

      Like

      Reply

      • Tomis the Cat… să știi că îți dau dreptate și ție :).
        De-a lungul timpului omul chiar nu mai prea știe ce e credința… dar na.. eu glumele le iau ca atare și știu că autoarea acestui articol nu a avut intenția de a jigni pe cineva sau ceva și nici nu a vrut să aducă vreo ofensă creștinismului sau religiei în general, ea pur și simplu a vrut să stârnească râsete. Atât :)Nu poți judeca un om pentru ă vrea să-i facă pe ceilalți să râdă și nici pentru o inversare de litere acolo.
        Să știi că nu e un păcat faptul că cineva ne arată ceva, orice ar fi el. Crezi că răul ar trebui ascuns? Eu cred că nu.. eu cred că trebuie dat pe față și fiecare să îl înfrunte cum poate. Nu cred că îi e mai bine omenirii în general dacă ascundem tot felul de ideologii și alte chestii în gen. Eu cred că totul ar trebui dat pe față și să putem alege, nu să ni se impună ce și cum să facem sau ce și cum să credem pentru că așa zice cineva că e bine… poate acel cineva greșește 🙂

        Like

  8. În cazul de faţă nu e vorba numai de fantism religios, ci şi de obtuzitate. Îmi pare rău că, fără să vrea (sper!) persoana atât de oţărâtă îi poate denigra pe ceilalţi creştini. Nu suntem toţi aşa. Cu siguranţă, Dumnezeu are simţul umorului. Nu şi această persoană atât de încrâncenată. Îmi pare rău pentru ea.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 15:34

      Păcat că unii nu ştiu să se mai amuze…

      Like

      Reply

      • Te citez :
        ”[Cuvintele tale] nu sunt tocmai dovezi de iubire a aproapelui !”

        Dumnezeu nu aplaudă cuvintele mele ? Te pomenești că-l aplaudă pe GCM ?!?

        Alexandra, tu-mi ceri să-l iubesc pe GCM adică pe ăla care umblă în fundul gol pe stradă ?!? Tu îți dai seama ce-mi ceri ? În condițiile ACTUALE, eu nu cred că Dumnezeu îmi cere să discut cu un asemenea personaj incalificabil… Dacă își va pune chiloții pe el (dacă își va schimba avatarul) îți promit că îmi voi schimba și eu retorica fața de acest individ… Ai cuvântul meu de onoare ! Dă-mi voie totuși să am niște rezerve și să NU CRED că va fi capabil să-și schimbe acel așa-zis ”avatar”…

        „Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.” (Petre Țuțea)

        Like

    • Măi Javră, ce-i aia ”fantism” ?!? E o chestie… ”EXCRECABILĂ” ???

      Dumnezeu are simțul umorului ? Serios ? Nu cumva este un clovn sau un circar ???
      Nu cumva ar trebui să-L angajăm la un teatru de comedie ? Luminează-mă și uimește-mă ! Îți pare rău pentru mine că LUPT ÎMPOTRIVA UNEI ASEMENEA MIZERII ATEISTE prin care se promovează ideea că Raiul e plin de bere, de stripperi și de stripteuze ?!? Dar dacă promovam și eu o asemenea PORCĂRIE îți părea bine de mine ? Mă ridicam la nivelul așteptărilor tale ?!? Erai mulțumit ???

      Sunt o persoană oțărâtă care denigrez pe ceilalți creștini ?
      Vrei să spui, pe ceilalți ATEI ?!?

      Get lost, man ! Forget it !

      Like

      Reply

      • Posted by GCM on May 14, 2013 at 19:51

        Dumnezeu e ceea ce vrea fiecare, stimabile, in functie de cedinte si de perceptiile sale. E Dumnezeu, Alah, Iehova, Zeus sau chiar un clovn in pantaloni bufanti si colorati care se maimutatreste la poarta Raiului. E o blasfemie? O sa fiu pedesit? E credinta mea doar de fatada; un ateu? Sunt un osandit cu bilet doar dus catre talpa Iadului pentru ce am spus? Probabil ca da. Dar vin si te intreb de unde grija ta pentru soarta mea spirituala? De unde atata inversunare? Cu ce te deranjeaza pe tine daca eu sau autoarea acestui articol vom ne vom intanli in cazanul cu zmoala?

        Like

      • GCM, după ce că ești vai de capul tău și umbli pe stradă în fundul gol (să-ți fie rușine pentru mizeria aia de avatar infect, chiar n-ai absolut nici un pic de bun simț în tine ?!?) mai ești și fomist nemâncat și halești tone întregi de litere…

        Exemple: cedinte, maimutatreste, pedesit, intanli, zmoala

        Cu tine nu discut, decât ATUNCI CÂND ÎȚI VEI PUNE CHILOȚII PE TINE !!!
        Până atunci… GET LOST !

        Like

      • Posted by Alexandra on May 14, 2013 at 21:21

        Te rog frumos ai grijă la limbaj sau voi fi nevoită să şterg comentariile şi să nu mai accept altele la acest articol. Consider că e de bun simţ să nu ne jignim unii pe alţii, indiferent de subiectul tratat. Nu cred că Dumnezeu te aplaudă la expresii precum “get lost”, “esti vai de capul tău” şi “mizeria aia de avatar infect”. 🙂 Nu sunt tocmai dovezi de iubire a aproapelui!

        Like

      • Posted by GCM on May 14, 2013 at 23:14

        Stimabile, nu tin neaparat sa vorbesti cu mine. Desi era un replay la comentariul tau, in fond nu prea iti erau adresate cuvintele mele.

        Like

      • Pentru GCM :

        Stimabile, ca să n-ajungi în ”cazanul cu smoală” (Iadul NU ESTE un cazan cu smoală, nu știu de unde ai mai scos-o și pe asta) am luat legătura cu WORDPRESS ABUSE TEAM și i-am rugat ”să-ți pună chiloții” pe tine că era culmea nesimțirii și prea depășeai orice limită. Ar trebui să-ți ceri scuze public pentru imaginea nerușinată și desfrânată pe care ai folosit-o ca ”avatar” și ai putea să ai un minimum de regret dar părerea mea e că nu vei face niciodată acest lucru, ai totuși ocazia să-mi demonstrezi că mă înșel, poate că poți deveni și tu un om cu bun simț, niciodată nu-i prea târziu dar eu sunt cam sceptic cu privire la tine…)

        Dacă vei da un click pe linkurile tale de mai jos, vei avea surpriza (sper plăcută) să constați că cei de la WordPress.com ți-au dat o înfățișare de om cu bun simț, te-au ”îmbrăcat”, ”ți-au pus chiloții” pe tine, acum nu mai umbli în fundul gol pe stradă, ești în sfârșit un blogger care are un avatar civilizat, expresie a gradului de civilizație la care aspirăm cu toții (bănuiesc că și tu) indiferent că suntem creștini sau atei :

        http://ro.gravatar.com/kitsch27#pic-0

        http://ro.gravatar.com/kitsch27

        Avatarul tău de pe Gravatar.com nu era un avatar ci era… UN KITSCH !!!

        Uite aici ca să te convingi că eu mi-am făcut partea mea :


        ” Please, take the appropriate action against the Gravatar.com profile of GCM because his abusive public picture :
        http://ro.gravatar.com/kitsch27#pic-0

        Hi, Tomis,

        Thanks for getting in touch.

        This Gravatar was incorrectly rated as G (suitable for all audiences).
        I’ve changed the rating into R because it contains mild nudity. It will not show on your website anymore, as you require the Gravatar’s maximum rating of G.

        You can disable all Gravatars on your blog using the Avatar settings in your blog Dashboard at Settings > Discussion. That page also controls the ratings of the Gravatars that display on your site.

        If this person’s gravatar does not fit within the ratings you’ve allowed, you can report it by visiting their Gravatar profile and clicking the REPORT ABUSE link in the lower-right. If you have any questions, just let me know and I’ll be happy to help you further.

        Best regards,

        Happiness Engineer | WordPress.com

        Like

      • Posted by GCM on May 28, 2013 at 21:11

        Sa fii sanatos!

        Like

    • Posted by GCM on May 14, 2013 at 23:26

      “Libertatea omului e partea divină din el.”
      Acelasi Petre Tutea…

      Like

      Reply

      • Posted by GCM on May 14, 2013 at 23:38

        Si tot pentru linistea ta sufleteasca, n-o sa mai folosesc cuvintele si argumentele mele: “Dumnezeu contopeşte libertatea cu necesitatea şi deci cu ordinea. Unul din paradoxurile ordinii creştine este acesta: atotputernicia lui Dumnezeu nu anulează liberul arbitru, fiindcă adaptarea mecanică face inutil efortul pentru mântuire.” (Petre Tutea)
        Spor la mantuire, dragule si lasa-ma pe mine, pacatosul, sa-mi vad de mantuirea mea asa cum consider eu! In fond asta era toata ideea acestei discutii…

        Like

      • ”În fond asta era toată ideea acestei discuții…”

        O idee în fundul gol… n-am nevoie… nu mă interesează pornografiile tale…

        Like

  9. Vai, Alexandra, cum ai indrăznit să promovezi o parodie a unor lucruri atât de serioase ?! Pe mine reacția dreptcredinciosului atotiubitor si iertator nu m-a luat deloc prin surprindere, am ceva experiență în domeniu 😆 M-am convins că cel mai bine este să îi ignor. Îmi plac parodiile, in general, deci si teoria pastafarianista, despre care trebuie să recunosc că nu am auzit până acum :). Cât despre cele 8…sugestii, îmi plac tocmai pentru că nu sunt porunci :).

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 15:32

      Eu chiar nu am crezut că un astfel de text va revolta pe cineva. :)) Dar asta e, omu’ cât trăieşte învaţă. :))

      Like

      Reply

    • Pentru Irina :

      ”SĂ NU IEI ÎN DEȘERT NUMELE DOMNULUI ȘI LUCRURILE SFINTE !!!” nu este o sugestie și nici o chestiune facultativ-opțională, Irina ! Dar probabil că în familia ta de ATEI ÎNRĂIȚI n-ai auzit în viața ta de așa ceva, nu auzeai de ”fanatisme” din astea… Bănuiesc că ai tăi făceau în fiecare zi ”glumițe” și ”parodii” de acest gen și nu era nicio problemă, nimeni nu se sesiza… E și normal că pe tine nu te deranjează bătaia de joc la adresa Domnului, a Raiului și a altor asemenea lucruri sfinte… Care Dumnezeu dacă nu crezi în existența Sa ? Care Rai dacă tu nu crezi că există ?
      Dar sună mai bine să zici că ești ”creștin ortodox” decât să spui sincer că ești ateu…

      „Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.” (Petre Țuțea)

      EXTRA CHRISTUS NULLA SALUS !

      Like

      Reply

      • Dragă domnule Tomiță, să înțeleg că sunt înrobită pe vecie acestui dumnezeu tiran, după cum mi-l prezentați (doar nu e vorba de nimic facultativ-opțional aici).Bine, fie și așa! Recunosc, mai mult, mă mândresc că sunt un animal, dar nu așa, oricum, ci unul rațional. Iar de familie să nu va luați, stimate domn, că vă vede cel de sus 😆 Înțelesu-m-ați?
        P.S. Nu m-am declarat niciodată creștină din momentul în care am devenit conștientă de ce sunt ;).
        Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți, stimabile, fie și ateu! 😉

        Like

      • Irina, A NU NE BATE JOC DE CEEA CE NU CUNOAȘTEM nu înseamnă că ”Dumnezeu este tiran”, ci înseamnă A FI NIȘTE OAMENI CU BUN SIMȚ !
        Faptul că tu nu-L cunoști în mod personal pe Dumnezeu și faptul că nu crezi în existența lui Dumnezeu, NU ANULEAZĂ NICIDECUM EXISTENȚA SA !!!
        Dumnezeu continuă să existe, indiferent de ceea ce crezi sau gândești tu.

        TE MÂNDREȘTI CĂ EȘTI UN ANIMAL ???

        Serios ?!? De multe ori, cei care cred că sunt animale, se comportă ca și când tocmai s-au dat jos din copac… Sper că nu e cazul tău deși există acest risc și în cazul tău dacă n-ai grijă… Un animal rămâne tot un animal chiar și atunci când este ”rațional” cum spui tu. Cei care cred că au primit viață de la Dumnezeu, se străduiesc să trăiască într-un mod plăcut lui Dumnezeu… În schimb, cei care cred că sunt animale, nu cumva se vor comporta în viață ca niște animale ?!? (mă refer la majoritatea dintre ei). Creștinul (nu mă refer la cel formal ci la cel autentic) se luptă să-L urmeze pe Domnul Iisus Hristos, știe de unde vine și încotro se îndreaptă, știe de ce există, are o direcție și are un sens, SPRE DEOSEBIRE DE ATEU care orbecăie în întuneric spiritual, trăiește cum o fi și în orice mod, n-are nicio speranță, n-are nici un scop, n-are decât porniri și instincte animalice (parcă ziceai că ești un animal, așa-i ?)

        Nu-mi spune că provii dintr-o familie de creștini care caută să-L urmeze pe Domnul că nu te voi crede în vecii vecilor, mi-am dat seama cam care este educația ta…

        NU TE-AI DECLARAT NICIODATĂ CREȘTINĂ ?!? DE CE MINȚI ???

        Dacă cineva te întreabă ce religie ai, DE CE SPUI CĂ EȘTI ORTODOXĂ ???
        Pentru că așa e la modă ? Pentru că așa sună bine ? Pentru că așa face toată lumea ? Pentru ca să nu fii ”mai prejos” decât ceilalți ? Pentru ca să nu te faci de râs ?!?
        De spiritul de turmă ai auzit ? Dacă toată lumea se duce spre prăpastie, te duci și tu ?

        „Fără Dumnezeu, omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.” (Petre Țuțea)

        Like

  10. Sunt periculosi credinciosii astia…

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 13:58

      Nu, doar se ambalează repede şi nu se gândesc de două ori înainte de a lăsa comentarii kilometrice. Dacă citea atent textul poate îşi dădea seama că nu e ceva real, serios, demn de urmat, ci doar o parodie. E la mintea cocoşului….

      Like

      Reply

      • Alexandra, cred ca te inseli. Genul acesta de om nu poate fi clintit, el le stie pe toate si ceea ce crede el este adevarat, atat. Nu va putea gusta niciodata glume pe seama religiei.

        Like

      • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 14:04

        Chiar mă întristează să cred că unii oameni nu au simţul umorului. Să rămână în lumea lor plină de seriozitate…. eu nu mă leg de articolele extra-mega-spirituale în care sunt numai îndemnuri la vizite către biserici, aşa că nu înţeleg el ce caută pe blogul meu dacă tot e plin de “aberaţii”. Până acum nu l-am mai văzut pe aici…

        Like

      • Vienela, ce bine m-ai descris, NOTA ZECE cu felicitări !!!

        ”Genul acesta de om nu poate fi clintit […] Nu va putea gusta niciodată glume pe seama religiei.”

        Deci în concluzie (ca să-nțeleg și eu) a fost o glumă sau ”o glumiță de week-end” ???
        Ce-ar fi să fac și eu niște glume pe seama ateilor, ți-ar conveni ?!? Te-ai mai tăvăli pe jos de atâta râs ??? Nu prea cred ! Diferența este că eu nu-mi voi permite niciodată glume obscene, cu aluzii sexuale mizerabile, cu stripperi și stripteuze, etc…

        Ia să vedem dacă acum mai ai umor :

        ATEUL ȘI URSUL

        Un ateu se plimba prin pădure, minunându-se de frumusețile naturii :

        – Ce copaci impresionanți ! Ce râuri cristaline ! Ce animale frumoase !

        La un moment dat, în timp ce se relaxa, omul aude în spatele lui niște zgomote ciudate. Când se întoarce, vede un urs ca-n povești : mare, frumos, sănătos și cu poftă de mâncare. Îngrozit, ateul o ia la fugă, însă ursul avea o condiție fizică excelentă așa că l-a urmat conștiincios pe ateu… Ateul era atât de îngrozit, încât la un moment dat, s-a împiedicat și a căzut. Ursul îl apucase deja de un picior, așa că ateul, paralizat de frică, a început să se roage disperat la Dumnezeu :
        – Doamneeee !!! Salvează-mă dacă exiști, Dumnezeuleeeeeee !!!
        În secunda următoare, timpul s-a oprit, ursul a înghețat în poziția în care se afla, pădurea a rămas neclintită și O LUMINĂ PUTERNICĂ s-a revărsat din Cer…

        Ateul, șocat, auzi o voce din Cer :
        – Toată viața ta, Mi-ai negat existența, întotdeauna le-ai explicat tuturor că Eu sunt un mit, ai pus toată creația Mea pe seama întâmplării cosmice/șansei/hazardului/accidentului… Acum vrei să te salvez ?!? Oare pot eu să te consider credincios cu adevărat ?

        Ateul se uită fix spre acea LUMINĂ PUTERNICĂ și răspunse :
        – Aș fi ipocrit să Îți cer brusc să mă consideri credincios, dar dacă ești Dumnezeu, poți să faci o minune în așa fel ca ursul să devină creștin ???
        – Foarte bine, îți voi asculta rugăciunea, răspunse vocea. Lumina dispăru, zgomotul pădurii reveni…

        Ursul îl eliberă pentru câteva clipe pe ateu din ghearele sale, își împreună labele din față și spuse :
        – Doamne Sfinte, te rog să binecuvântezi acest dar de mâncare. Amin.

        Like

    • @Tufy de Veneția

      Sunt periculoși ateii ăștia…

      Like

      Reply

      • :)) Spre deosebire de tine, eu chiar am simtul umorului si ma pot distra linistita atunci cand gluma este cu adevarat amuzanta, iar cea adusa de tine chiar este si m-a facut nu doar sa rad, ci si sa o citesc familiei mele. 😉
        Sa o ai zi frumoasa si senina!

        Like

      • Vienela, atunci când e vorba de atei, nu e o tragedie dacă facem o glumă și râdem până cădem pe spate, dar atunci când e vorba de Divinitate, Rai, lucruri sfinte, NU NE PUTEM PERMITE ACEST LUCRU !!! Sunt două aspecte / situații cu totul diferite care nu suportă nicio comparație sau asociere, acest lucru este clar, una-i una, alta-i alta…

        Mă bucur că ți-a plăcut gluma despre atei dar în spatele ei se ascund două adevăruri foarte triste dar mai actuale ca oricând (mie nu prea-mi vine să râd, îți spun sincer, mă consumă foarte mult soarta poporului român manelizat și ferentarizat, ateizat și secularizat, dacă vei intra pe un blog evanghelic serios http://www.tomisthecat.ro/ te vei convinge care sunt preocupările și îngrijorările mele justificate) :

        1) Omul fără Hristos și fără Dumnezeu se declară creștin (că așa e moda și așa sună bine, n-are sens să riște să spună altceva decât minciuna gogonată ”sunt creștin ortodox”) deși este ATEU ÎN TOATĂ REGULA. dovedind cu vârf și îndesat acest lucru prin felul cum trăiește în viața de zi cu zi…

        2) Omul fără Hristos și fără Dumnezeu NU DĂ DOUĂ PARALE CHIOARE PE BIBLIE, PE DOMNUL IISUS HRISTOS SAU PE DUMNEZEU dar atunci când are nevoie și e disperat (înaintea unei operații foarte grele și riscante, înaintea morții iminente, etc) recurge la un lucru foarte ”interesant” și anume APELEAZĂ LA DUMNEZEU și strigă cât îl ține gura : ”Doamneeeee, scapă-măăăăă!!!!!! Ai milă de mine, Dumnezeule Sfinte ! Nu mă lăsaaaaaaaaa!!!!!!!”

        Îți doresc o zi binecuvântată !

        Like

  11. Alexandra, deși mă întristează foarte tare că promovezi pe blogul tău O ABERAȚIE de genul pastafarianismului, totuși m-am gândit să-ți fac un mic serviciu și să-ți raportez o eroare de redactare pe care ar fi bine să o rectifici.

    Termenul ”EXCRECABIL” nu există (din fericire) în limba română dar există EXECRABIL… Mă refer la ”porunca a cincea” din ”decalogul” pastafarianismului atât de mult ridicat în slăvi de tine :

    ”Aș prefera să nu ataci ideile bigote, misogine, excrecabile ale celorlalți pe stomacul gol. Mănâncă mai întâi.”

    P.S.

    Te rog să reții un lucru : NICIODATĂ o bazaconie stupidă de genul ”pastafarianismului” NU VA PUTEA SUBSTITUI CREȘTINISMUL !!!
    Sunt de acord cu unele aspecte subliniate de tine dar asta nu înseamnă să aruncăm credința creștină la wc și să tragem apa așa cum ar dori unii oameni fără pic de creier…

    Dacă-L vom elimina pe Dumnezeu / Domnul Iisus Hristos din ecuația existenței noastre, CE ANUME VOM PUNE ÎN LOC, ALEXANDRA ?!? PASTAFARIANISMUL ? TE-AI GÂNDIT MULT ???

    Se poate cumva compara în vreun fel pastafarianismul cu creștinismul ? Suportă vreo comparație ? Se pot măcar asocia ?!? Poți să asociezi întunericul cu lumina sau răul cu binele ? Vezi, Alexandra, în ce hal de degradare morală și intelectuală a ajuns omul ?

    E mai bun un Rai cu multă bere, cu stripperi și stripteuze, așa-i, Alexandra ???
    E mai bine să aruncăm în derizoriu / să batjocorim toate valorile creștine, tot ce-i bun, folositor, frumos, tot ce ne poate înălța sufletele și ne poate schimba viețile, așa-i ?!?

    Marele filozof Petre Țuțea spunea că „ Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri. ” Asta propui tu, să fim ?
    EU REFUZ O ASEMENEA ALTERNATIVĂ, ALEXANDRA !!!

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 13:39

      Mamă câtă agitaţie pe capul tău pentru un articol care e menit a fi o doză de râs şi atât! Nu am zis nicio clipă că adopt calea asta şi că îndemn pe cineva să renunţe la creştinism pentru invenţia asta. :)) De unde ai tras tu concluzia că eu aş face aşa ceva? Ai auzit vreodată de ironie, satiră, pamflet sau, de ce nu, UMOR?… îţi sună ceva cunoscut din toate astea?

      Iar la faza cu “execrabil” m-ai dat pe spate… dacă aş fi făcut cine ştie ce greşeală gramaticală mai discutam, dar aşa… sunt nişte litere inversate, dragul meu creştin ambalat la maximum!
      Eu nu am zis că urmez calea asta şi renunţ la Creştinism, ci doar am adus la cunoştinţa cititorilor mei ce a inventat ALTCINEVA, cu scopul de a-i amuza. Iar dacă erai măcar un pic atent, observai că scrie undeva “religie-parodie”. Caută în dicţionar cuvântul parodie, dacă tot stai cu DEX-ul sub posterior!

      Like

      Reply

      • Alexandra, astăzi când am citit articolul tău, primul lucru care m-a izbit A FOST CEVA POZITIV, respectiv niște lucruri care (culmea !) ne apropie, ne fac să fim pe aceeași lungime de undă. Poate că trebuia să încep cu aceste aspecte pozitive din articolul tău și abia după aceea să trec la cele negative. Din nefericire, viteza în care mă aflam, nu mi-a permis să subliniez aspectele pozitive din articolul tău și în acea grabă abia am apucat să le evidențiez pe cele negative. Eram foarte prins și nici nu știu cum am intrat la tine pe blog și am mai găsit și răgazul de a citi articolul tău, sunt uimit și eu cum de-am reușit să-ți trimit un comentariu, mai ales unul ”kilometric” ca și acesta pe care îl citești acum).

        Acum este seară, am cam terminat ce aveam de făcut, am puțin mai mult timp liber și pot să încep să-ți prezint lucrurile POZITIVE din articolul tău, aspecte care ar trebui să ne unească, nu să ne dezbine (conform unei logici elementare).
        Bineînțeles că nu voi putea totuși omite nici aspectele negative… Nu am cum…

        1. Te-ai referit (la modul general) la ”ANUMITE RITUALURI” cu care nu poți fi de acord și aici SUNTEM PE ACEEAȘI FRECVENȚĂ pentru că nici eu nu accept ca RITUALURILE și FORMALISMUL RELIGIOS să aibă prioritate în detrimentul literei și spiritului Sfintei Evanghelii. Pe blogul meu am atacat de multe ori RITUALURILE DE SORGINTE NEOPĂGÂNĂ infiltrate în creștinism de-a lungul celor 2000 de ani care au trecut. Dacă vrei să te convingi, citește măcar două din articole, te invit să dai click pe linkurile de mai jos și vei vedea la ce mă refer :

        http://tomisthecat.ro/romania-moastelor-a-superstitiilor-si-a-evului-mediu/

        http://tomisthecat.ro/2010/07/25/botezul-ortodox-al-pruncilor-un-botez-al-mortii-un-act-barbar-antibiblic-si-anticrestin-care-determina-tragedii-cumplite/

        2. Nici eu NU SUNT DE ACORD SĂ FIE DONATE ZECI DE MILIOANE BISERICII (indiferent de care ar fi ea) și NU CONCEP SĂ LE UMPLU BUZUNARELE PREOȚILOR !!! Dacă preoții vor să-I slujească lui Dumnezeu, SĂ FACĂ ACEST LUCRU GRATUIT sau mai au o variantă : să se lase de preoție – o meserie foarte bănoasă, vezi jeep-uri, vile cu nu știu câte etaje, etc… Îmi dau seama că este cam greu să renunțe la o asemenea profesie… Parcă nici mie nu mi-ar veni să renunț… Pe bune !

        Nu ți-am spus cu aroganță sau cu răutate că ar fi bine să rectifici eroarea de redactare cu privire la termenul ”EXCRECABIL” (în loc de EXECRABIL) ci m-am gândit să îți fac un mic serviciu dar se pare că tu n-ai apreciat, ba dimpotrivă, ai luat-o cum ai vrut tu, se pare că ești un pic cam orgolioasă și primești greu un sfat bun dar văd că până la urmă mi-ai urmat recomandarea (chiar dacă m-ai bombănit) și ai rectificat eroarea, totul e bine când se termină cu bine… mai bine mai târziu decât niciodată…

        Îmi pare sincer rău, Alexandra, că ”te-am dat pe spate” (evident, mă refer la ”faza cu EXECRABIL”) și îți promit că nu mă voi mai ”agita” atât de mult cu tine…

        Îmi place foarte mult de tine că ești o domnișoară foarte manierată și civilizată și îmi spui că stau cu DEX-ul ”sub posterior”, deci văd că știi să te exprimi foarte elegant…
        Ai putea să ții totuși cont că sunt ”un pic” mai în vârstă ca tine (merg pe 46 de ani) mai ales că eu nu cred că te-am jignit în vreun fel, nu m-am referit deloc la ”posteriorul” tău și nici la alte zone ale corpului tău, n-am făcut nicio astfel de remarcă necivilizată, cred că este un lucru urât ca unui vizitator care ți-a vizitat blogul PENTRU PRIMA DATĂ, să-i spui ”dacă nu-ţi convine ce am scris eu aici, părăseşte blogul meu !” Mai fac și eu câteodată așa dar numai după ce epuizez orice tentativă de bună înțelegere și respect reciproc cu unii vizitatori ai blogului meu pe care nu vreau să-i calific. În schimb, eu nici măcar n-am apucat să scriu un comment pe blogul tău că deja mi-ai și făcut invitația plină de amabilitate ”părăseşte blogul meu !”, un lucru care nu se spune unui om care abia a pășit de câteva ore pe blogul tău… Trebuie să recunosc că ești foarte primitoare de oaspeți și deja mă simt foarte bine aici pe blogul tău, pot să spun că mă simt chiar excelent… S-ar putea să te mai vizitez și altădată dacă vei fi tot atât de amabilă. Ține-o tot așa și va fi bine de tine în viață… Mai ales de soțul tău, vai de capul lui va fi, bietul de el, nu-l văd bine…

        Mă întrebi dacă am auzit vreodată de ironie, satiră, pamflet sau, de ce nu, UMOR ?
        Dar tu ai auzit vreodată de SĂ NU IEI ÎN DEȘERT LUCRURILE SFINTE ȘI NUMELE DOMNULUI ?!? Știi cu ce se mănâncă ??? Știi că face parte din Decalog ?!? E normal, Alexandra, ca tu în calitatea ta de creștină (sunt sută la sută convins că AȘA TE DECLARI, că așa sună bine și așa e la modă, doar n-o să faci prostia să spui că ești ATEE) SĂ PROMOVEZI IDEI CONFORM CĂRORA RAIUL VA FI ”PLIN CU BERE, CU STRIPPERI ȘI CU STRIPTEUZE” ???????? Asta a fost ”o glumiță”, Alexandra ??? CE FEL DE GLUMĂ A VRUT SĂ FIE ASTA, Alexandra ?!? Ăsta-i un pamflet ??? O ironie ? E ”un pic haios” ?!?

        Oare eu sunt un creștin ”ambalat la maximum” sau tu ești un om FĂRĂ Hristos și FĂRĂ Dumnezeu în inima și în viața ta ?!? Care o fi adevărul ??? Ghici !

        Domnul să se îndure de tine și să aibă milă de sufletul tău ! Mă voi ruga pentru tine chiar dacă nu te cunosc, Îl voi ruga pe bunul Dumnezeu să-ți zdrobească MÂNDRIA și să te aducă într-o stare după voia Lui, acum cât se mai poate face ceva pentru mântuirea ta, până nu e prea târziu… Degeaba ne numim creștini și prin viața și comportamentul nostru BATJOCORIM PE DUMNEZEU și pe Domnul Iisus Hristos, lucrurile sfinte, Raiul și tot ceea ce ne-a dăruit Domnul în bunătatea Sa !
        Nicio grijă, Alexandra, nu uita că DUMNEZEU NU SE LASĂ BATJOCORIT și cu toții vom da socoteală într-o zi pentru fiecare cuvânt pe care l-am scos din gură pe acest pământ. Așa spune Sfânta Scriptură, cartea noastră de căpătâi în care eu cred din toată inima spre deosebire de tine care nu dai două parale chioare pe ea…

        Like

      • Posted by Alexandra on May 14, 2013 at 08:38

        Sincere mulţumiri! Dacă pentru un articol-parodie consideri că eu sunt un om FĂRĂ Hristos şi FĂRĂ Dumnezeu şi că Dumnezeu trebuie să se îndure de mine, prefer să mă abţin de la alte comentarii. 🙂
        Primitoare şi respectuoasă voi fi cu cei care intră pe blogul meu şi nu-mi aruncă propoziţii de tipul “tu te-ai gândit mult?”. Poate sunt orgolioasă dar am abia 23 de ani, dar tu, la vârsta pe care tot te lauzi că o ai, ar fi trebuit să dai dovadă de mai multă înţelepciune.
        Şi cu asta închei discuţia.

        Like

      • Alexandra, să-ți spun sincer DE CE am avut această atitudine severă față de tine.

        M-ai dezamăgit rău de tot pentru că ai postat acest articol în categoria ”Râd cu poftă și e bine”, o categorie din care observ că fac parte și ”glumițele de week-end”. Sper că din toată inima că NU ți-ai dat seama ce greșeală faci, asociind acest articol (care face referire la Divinitate, la Rai, etc) cu ”glumițele de week-end”. Dacă tu consideri că afirmația ”Raiul este un loc plin de bere, stripperi și stripteuze” este ”o glumiță de week-end”, atunci e clar, nu râmâne decât să-ți cercetezi inima și să-L rogi pe Domnul să te ierte pentru ”glumița de week-end” nevinovată pe care ai făcut-o… CUM POȚI SĂ RÂZI CU POFTĂ ?!? CUM POATE SĂ-ȚI FIE BINE, ALEXANDRA ??? CUM POȚI SĂ FII LINIȘTITĂ ?!?
        Eu îți mărturisesc că nu pot găsi răspunsuri la aceste trei întrebări…

        Pe de altă parte, am citit și eu rubrica ta ”EU ÎNTREB, EU RĂSPUND” ca să pot să te cunosc mai bine, să văd și eu cum gândești, cam ce viziune și perspectivă ai.
        La punctul 27 ai pus o întrebare interesantă : PENTRU CE TE ROGI CEL MAI DES ? Răspunsul tău mi-a atras atenția și mai mult :

        ”Nu prea obişnuiesc să mă rog, dar când o fac, e pentru fericire şi sănătate.”

        https://axlandra.wordpress.com/eu-intreb-eu-raspund/

        Eu aș mai avea încă trei subiecte de rugăciune pentru tine :

        1. Roagă-L din toată inima pe Domnul să-ți dea puterea și înțelepciunea să nu mai faci niciodată ”glumițe de week-end” pe tema Divinității, a Raiului, a lucrurilor sfinte.

        2. Roagă-L din toată inima pe Domnul să te ajute să nu mai faci niciodată semnul satanist (acest semn oribil NU E DELOC COMPATIBIL cu statutul de creștin în inima și în viața căruia trebuie să fie prezent permanent Dumnezeu și Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul preaiubit pe care trebuie să-L urmezi și tu cu toată ființa ta)

        https://axlandra.files.wordpress.com/2010/04/dsc_0181.jpg?w=199&h=300

        3. Roagă-L din toată inima pe Domnul ca Duhul Sfânt să vină cu toată puterea Sa și să copleșească întreaga ta ființă, să-ți cerceteze inima și să te convingă de starea de păcat în care te afli, să te ajute să-L primești cu adevărat pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să te întorci cu toată ființa ta la Dumnezeu până nu e prea târziu…
        PREDĂ-ȚI INIMA ȘI VIAȚA ACELUIA CARE A MURIT LA CRUCE PENTRU TINE ! MÂNTUIREA ESTE MAI IMPORTANTĂ DECÂT ORICE !!!
        Renunță la această lume care nu-ți poate aduce decât dezamăgire și lipsă de fericire. Supune-te lui Dumnezeu pentru a fi binecuvântată și fericită atât aici pe pământ, cât și pentru toată veșnicia. Așa să te ajute bunul Dumnezeu să faci ! Amin.

        P.S. Te asigur cu toată sinceritatea că îți doresc tot binele, vreau să fii fericită, chiar dacă nu te cunosc, m-aș bucura mult să pășești și tu pe Calea sfântă a mântuirii ca într-o fericită zi să ne întâlnim cu toții în Împărăția lui Dumnezeu unde vom sta în prezența Sa, să avem și noi parte de cel mai de preț lucru – MÂNTUIREA

        Îți cer iertare atât ție, cât mai ales, DOMNULUI, pentru expresia ”te-ai gândit mult ?”
        Îl rog pe bunul Dumnezeu să mă ajute să am mai multă răbdare și înțelepciune !

        Uite ca să ne despărțim prieteni, îți fac cadou trei piese muzicale superbe :

        Like

      • Posted by Alexandra on May 14, 2013 at 13:41

        Mulţumesc pentru bunele intenţii!

        Like

    • Posted by GCM on May 13, 2013 at 14:29

      Fanaticii sunt “natia” de care mie mi-e cu adevarat frica. Fara nici un fel de exagerare, imi e groaza de genul asta de oameni. Eu zic sa pui mana si sa umplii cutia milei si sa bagi ceva matanii….

      Like

      Reply

      • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 14:45

        Sunt destul de înspăimântători….

        Like

      • ATEII sunt “nația” de care mie mi-e cu adevărat frică. Fără nici un fel de exagerare, îmi e groază de genul ăsta de oameni…

        Like

      • Posted by GCM on May 14, 2013 at 20:08

        Fiecare cu fobiile lui…
        Lasand gluma la o parte, n-am nimic cu credinta ta. Si eu cred. Cred intr-un Dumnezeu despre care mi-au vorbit parintii mei in primii ani de viata. Cred intr-un Dumnezeu despre care mi-a vorbit preotul de la Biserica langa care am crescut. Cred in Dumnezeul ala de care nu trebuie sa-ti fie frica, in Dumnezeu ala care mi-a dat viata si care mi-o ocroteste pe acest Pamant. Cred in Dumnezeul ala care nu vrea ca in numele lui sa-i judec si sa-i infierez pe altii pentru parerile sau faptele lor. Cred in Dumnezeul ala care nu ma lasa sa arunc cu pietre “virtuale” in numele lui. Asta inseamna ca eu am alt Dumnezeu sau ca nu-i urmez “poruncile”? Poate ca da. Poate ca viata, prin alegerile pe care le-am facut, ma va duce catre “pierzanie”. Poate ca voi ajunge in cazanele cu zmoala. Dar nu crezi ca asta e strict problema si alegerea mea? Nu crezi ca ar trebui sa ne vedem fiecare de credinta si de viata noastra si sa nu incercam sa le bagam pe gat altora parerile si convingerile noastre cu foarta?

        Intorcandu-ne la fanatici; Ti se pare normal ce fac unii islamisti in numele religiei? Ti se pare normal ca o calugarita sa riste sa i se amputeze piciorul di cauza faptului ca stareta de la manastire nu i-a permis sa mearga la medic? Ti se pare normal ca unii oameni sa-si riste viata din cauza ca altii refuza in numele lor un rahat de transfuzie? Ti s-ar fi parut normale cruciadele ori metodele inchizitiei? Toate astea au fosta facute in numele unor religii si n numele lui Dumnezeu. Sta doar si ma intreb care Dumnezeu…

        Like

  12. Sufeream in tacere si ma simteam straina pe acest pamant, neavand nici o religie, nici un zeu pentru care sa fac sacrificii. Iti multumesc din suflet pentru minunata veste pe care mi-ai dat-o! Acum stiu ce am de facut, mi ales ca si eu iubesc spaghetele. :))))))

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 09:33

      Mă bucur că ţi-am arătat “calea” :))

      Like

      Reply

      • Alexandra, ai făcut foarte bine că ai scris “calea” cu litere mici pentru că (din fericire) există o Cale prin care putem ajunge la Dumnezeu și această Cale este HRISTOS
        Domnul nostru Iisus Hristos este SINGURA CALE către Dumnezeu !

        Vezi că pastele făinoase cam îngrașă… Dăunează atât sănătății trupești dar și sufletești (mă refer la aberația pastafarianismului)… Take care, young lady !

        Like

      • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 13:43

        Eu te-aş sfătui să laşi agitaţia asta inutilă şi să înţelegi că scopul articolului era de pur amuzament! Întoarce-te la rugăciune dacă nu-ţi convine ce am scris eu aici şi părăseşte blogul meu!

        Like

      • Vaiii!!! Unii chiar nu au pic de umor si nici nu reusesc sa il vada prin alte parti. Mie nu imi plac fanaticii!

        Like

      • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 13:46

        Eu m-am speriat de comentariul său. :)))) Nu-mi venea să cred că a luat toată treaba asta în serios. Ce oameni….

        Like

      • Pe mine nu m-a speriat, ci m-a enervat. Ce fel de oameni sunt astia care vor sa iti impuna cu forta religia lor? Stii cate as vrea sa spun acum?

        Like

      • Posted by Alexandra on May 13, 2013 at 13:53

        Nu te enerva, Vienela. Nu are niciun rost… 🙂

        Like

    • @ Pentru Vienela :

      “Sufeream în tăcere şi mă simţeam străină pe acest pământ, neavând nici o religie […]
      Îţi mulţumesc din suflet pentru minunata veste pe care mi-ai dat-o! Acum ştiu ce am de făcut […]”

      Sufereai în tăcere ? Te simţeai străină pe acest pământ ? N-aveai nicio religie ?
      Păi, exista o soluţie despre care sunt sigur că ai auzit : DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS CARE A MURIT LA CRUCE INCLUSIV PENTRU TINE, VIENELA !!!

      Tu n-ai nevoie de o religie sau de alta, TU AI NEVOIE DE HRISTOS !

      TU TREBUIE SĂ-L INVIŢI PE DOMNUL IISUS ÎN INIMA ŞI ÎN VIAŢA TA şi astfel nu vei mai suferi, nu te vei mai simţi singură şi străină pe acest pământ şi vei avea muuuuult mai mult decât o religie, Îl vei avea pe FIUL LUI DUMNEZEU şi acest lucru înseamnă totul pentru că esenţa vieţii constă în a-L primi pe Hristos ca Domn şi Mântuitor personal. Nu-L înlocui pe Domnul nostru Iisus Hristos cu nişte… macaroane !!!
      Nu căuta surogate prin care Dumnezeu este înlocuit / eliminat din ecuaţia existenţei tale !

      MINUNATA VESTE ESTE EVANGHELIA ADICĂ BUNA VESTIRE (VESTEA BUNĂ) şi anume că a existat un moment în istoria omenirii când Dumnezeu S-a făcut trup (S-a materializat deşi El nu este materie ci o fiinţă spirituală) şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr (prin Domnul nostru Iisus Hristos). Primeşte această minunată veste care ne este redată şi ilustrată pe paginile Sfintei Scripturi, primeşte EVANGHELIA Domnului nostru Iisus Hristos !

      Restul sunt doar… alte “evanghelii”… distorsionări ale Cuvântului Sfânt…
      învăţături care îndepărtează omul de Dumnezeu… istorisiri închipuite… basme…

      “Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învăţătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute şi îşi vor da învăţători după poftele lor.
      Îşi vor întoarce urechea de la adevăr şi se vor îndrepta spre ISTORISIRI ÎNCHIPUITE.”
      Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.

      (2 Timotei 4:3-5 Biblia Cornilescu – Noul Testament)

      “Că va fi vreame când învăţătura cea sănătoasă nu o vor priimi, ci după poftele sale
      îşi vor aleage loruşi învăţători, carii vor scărpina urechile. Şi de la adevăr, auzul îşi vor întoarce şi la BASME să vor pleca. Iară tu priveghiiază întru toate, pătimeaşte
      răul, fă lucrul evanghelistului, slujba ta fă-o deplin.”

      (2 Timotei 4:3-5 Biblia Ortodoxă – Noul Testament)

      Like

      Reply

      • Du-te, frate, si plimba-te! Nu ma mai plictisi cu prostiile tale! Chiar nu ai treaba? Ce dracu te crezi? Misionar, apostol? Cu ce ocazie ma tot aia la icre?
        Cand voi avea nevoie de ceva, stiu unde sa caut, nu am nevoie sa ma duci tu de mana undeva.

        Like

      • 🙂 Tre’ sa recunosc ca e tare Tomis asta. Cred ca e prima data cand sar nervii din textul Vienelei.

        Like

      • :))) A reusit sa-mi strice duminica… E plin pamantul de tampiti fara treaba!

        Like

      • Sunt buni si astia, ar fi monoton fara ei…

        Like

      • Posted by Alexandra on September 8, 2013 at 17:55

        Nu-l lăsa să te enerveze. Probabil are o satisfacţie în a ataca oamenii pe bloguri. Îmi aduce aminte de povestirile unor cunoştinţe cu martorii lui Iehova care nu se lăsau duşi din faţa uşii.
        O duminică frumoasă, Vienela! Te pup şi-mi pare rău că ţi-a stricat buna dispoziţie.

        Like

      • Vienela, ţi-am “stricat” duminica din cauza că M-AI INDUS ÎN EROARE !!! Tu eşti de vină şi am să-ţi explic imediat de ce (ştiu că oricum nu vei înţelege dar asta nu înseamnă că eu nu trebuie să-mi fac datoria).

        În ziua de 15 mai 2013, la ora 6:34 mi-ai scris un comentariu care chiar m-a impresionat în mod plăcut şi m-a determinat să cred că totuşi eşti un om civilizat.
        Iată ce îmi scriai, iată că SE POATE să te exprimi elegant, fără să jigneşti, fără “epitete”, fără utilizarea unui limbaj de mahala care nu-ţi face cinste :

        “Spre deosebire de tine, eu chiar am simtul umorului si ma pot distra linistita atunci cand gluma este cu adevarat amuzanta, iar cea adusa de tine chiar este si m-a facut nu doar sa rad, ci si sa o citesc familiei mele. 😉
        Sa o ai zi frumoasa si senina!”

        Expresia “Sa o ai zi frumoasa si senina!” M-A INDUS ÎN EROARE pentru că în naivitatea mea, am crezut sincer că eşti o persoană deosebită. Din nefericire, astăzi ai stricat totul, nu eu ţi-am stricat duminica (fiind ziua Domnului, mă gândeam că ai putea accepta un cuvând de zidire duhovnicească) ci TU AI DOVEDIT CE FEL DE OM EŞTI, mă refer la frumoasele tale cuvinte :

        “Nu ma mai plictisi cu prostiile tale! Chiar nu ai treaba? Ce dracu te crezi? Misionar, apostol? Cu ce ocazie ma tot aia la icre? E plin pamantul de tampiti! ”

        Aici se vede că eşti INSTABILĂ EMOŢIONAL pentru că azi îmi urezi “Să o ai zi frumoasă şi senină!” iar mâine mă faci “prost” şi “tâmpit”, respectiv foloseşti expresii pe care le întâlneşti doar pe maidan (apropo, locuieşti cumva în RFG – zona Rahova-Ferentari-Giurgiului ?!?)

        Ai toane, Vienela ? Azi te comporţi ca o doamnă iar mâine te transformi într-un om necivilizat care nu ştie să se comporte ? Eu ţi-am stricat duminica iar tu mi-ai dovedit (dacă mai era nevoie) că eşti O ATEISTĂ camuflată în creştină ortodoxă care atunci când vei fi întrebată, vei răspunde întotdeauna că eşti “creştină ortodoxă” dar care nu dă două parale chioare pe credinţa creştină, pe învăţătura simplă şi curată a Evangheliei…

        Te rog să nu mă mai induci în eroare şi să nu mă mai faci să cred că eşti un om cu bun simţ… Apropo… DA ! Sunt un slujitor al lui Dumnezeu şi nu mi-e ruşine de acest lucru, dar în schimb mi-e ruşine de vocabularul tău urât care trădează caracterul unui om fără Hristos şi fără Dumnezeu !

        Domnul să aibă milă de sufletul tău, Vienela ! Mă voi ruga pentru tine…
        Îţi doresc o duminică plăcută care să nu fie “stricată” de vreun creştin !

        Like

      • Posted by Alexandra on September 8, 2013 at 17:53

        Normal că i-a sărit muştarul, măi creştine! Ce treabă ai tu cu vieţile noastre nu ştiu. Cum de te-ai întors după atâta timp pe blogul meu şi tot la articolul acesta, nici atât nu ştiu. Am impresia că tu cauţi articole de acest gen pe internet şi faci tot posibilul să-ţi impui convingerile şi părerile oricui nu e de acord cu tine. Acceptă că nu eşti buricul pământului şi că oricât de bune ar fi intenţiile tale, nu putem fi toţi de acord cu ceea ce spui tu. Trăieşti şi respiri credinţă, bravo ţie! Dar lasă-ne, domnule, să trăim cum vrem noi şi vezi-ţi de treaba şi viaţa ta!

        Când plictiseşti un om cu aceleaşi texte, e normal să reacţioneze aşa cum a făcut-o Vienela. Părerea mea e că îţi pierzi timpul degeaba şi ne faci şi pe noi să ni-l pierdem tot aiurea. Ai grijă de viaţa ta, că noi ne descurcăm cu a noastră şi fără să ne “lumineze” careva.

        Like

Părerea voastră contează!