Te dă pe spate, la propriu!

646x404E greu să fii fată şi să ieşi singură în oraş, când acel oraş e invadat de specimene! Chiar dacă te întâlneşti cu gaşca ta de prieteni într-o staţie de autobuz, până la staţia aia trebuie să te deplasezi singură şi uneori să interacţionezi cu anumiţi oameni: cu vânzătoarea de la magazinul de unde îţi cumperi nişte gumă de mestecat, cu fosta profesoară de chimie, care stă la două blocuri distanţă de locul unde trebuie să ajungi şi, din când în când, cu mârlanul de la colţul străzii, care stă şi aşteaptă ocazia de a-şi etala replicile de agăţat. 

Buuun, nimic nou până acum! Am tot auzit fraze precum “păpuşe, te cunosc de undeva!”, sau “hei pisi, facem şi noi o combinaţie?” dar metoda “ia gagica pe parbriz” era o necunoscută pentru mine, până acum câteva seri.

Mergeam liniştită spre locul întâlnirii cu ai mei prieteni, mă gândeam la nemurirea sufletului şi, la un moment dat, trece un BMW negru pe lângă mine, şi aud un “pisiiiii” însoţit de un claxon prelungit. Eu merg mai departe, mă fac că plouă şi mă rog să fi fost vreo piţipoancă în spatele meu, cu colanţi în dungi şi sclipici pe botox, şi ea să fi fost destinatara acelui claxon. Dar ruga nu mi-a fost ascultată şi s-a dovedit că acel claxon era pentru mine…

Nici una, nici două, văd că BMW-ul dă înapoi cu viteză, trece de mine, opreşte şi apoi accelerează din nou, schimbând pentru câteva secunde direcţia, fix spre mine. În clipa aia mi-am spus, în gând, “vreau să trăiesc!” şi am grăbit pasul, schimbând şi eu direcţia un pic mai la dreapta. BMW-ul a trecut din nou pe lângă mine, dar de data asta milimetric. Mai pe româneşte, mai avea puţin şi mă făcea să zbor. Probabil dacă nu mă mişcam şi eu mai spre dreapta, aveam şansa să văd cum e temperatura mai la înălţime…

Cu inima-n gât, apoi, am mers mai departe şi abia după ce m-am liniştit un pic am început să mă întreb: oare aceşti indivizi chiar nu au mai mult de un neuron ofilit în ditamai capul ăla cu trei cefe? Cu cât ceafa e mai lată, cu atât creierul e mai mic şi inutil?

Cam ce minte îţi trebuie să te gândeşti că dacă îndrepţi maşina spre o tipă şi accelerezi, ea se va îndrăgosti subit de tine şi te va însoţi în lume? Ştiu că bărbaţii vor să dea femeile pe spate, dar hai să lăsăm totuşi expresia doar la sensul figurat! Nu cred că dacă o transformi pe tipă în poster, şi o lipeşti de asfalt, după cele 3 operaţii şi 2 luni de comă, se va trezi şi te va cere de bărbat!

Acum, când mai întâlnesc câte unul care-mi spune “pisi, ce bine arăţi!”, îi mulţumesc cerului că nu e la volan şi nu încearcă să mă calce cu maşina…

Şi pentru că tot vorbeam de automobile, în caz de sunteţi interesaţi de scuturi auto, vă recomand un magazin cu scuturi auto online.

Sursa foto: adevarul.ro

9 responses to this post.

  1. Inainte stiai ca e doar idiot soferul care claxona pana cand trezea toata strada. Acum te astepti sa fie beti, drogati, cu creierul ars, asa ca e bine sa mergi pe langa ziduri, ca sa nu ajungi poster de la o gluma.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 21, 2013 at 09:35

      Din cauza asta mi-e şi teamă să mă urc eu la volan. Căci ştiu că sunt mulţi şmecheri în trafic care nu mai au răbdare să stea la semafor şi conduc de parcă ar evada de undeva…

      Like

      Reply

  2. Nu stiu de ce am impresia ca nu ma place blogul tau sau nu ii convine ce am de zis de nu se trimit comentariile :))
    Intrebam de ce nu privesti partea pozitiva. Nu trebuie sa fii pe jumatate artificiala si sa ai forme exagerate umplute cu diverse substante pentru a te bucura de atentie, ci o primesti chiar si asa :))

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 17, 2013 at 19:29

      Aş prefera atenţia de acest tip să şi-o îndrepte spre domnişoarele artificiale. 😀
      Nu ştiu de ce a trimis comentariile în spam…O fi ciufut…:))

      Like

      Reply

  3. Poate erau doar gelosi ca la tine nu le-a functionat farmecul personal si au vrut sa nu se raspandeasca “molima” :))

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 17, 2013 at 19:04

      Nu m-ar mira… dar sper să nu se răspândească metoda lor…:))

      Like

      Reply

      • Pana acum nu am mai auzit despre ceva similar, desi mai exista si cei care se cred salvatori si creeaza tot felul de impasuri pentru a-si salva potentiala “cucerire” :))

        Like

      • Posted by Alexandra on May 17, 2013 at 19:14

        Prefer să rămân nesalvată… :))

        Like

Părerea voastră contează!