Cu leul pe noptieră

Stând la cafea cu o prietenă dragă, am început să-i povestesc despre prima mea întâlnire cu Regele. Deşi eram puţin emoţionată şi nu credeam că ea mă va înţelege, am început, timid, să-i menţionez câte ceva despre noua mea “cunoştinţă”:

– Am ceva să-ţi spun…

– Sper că n-ai făcut vreo alegere proastă, din nou.

– Nu, nu are legătură cu planul sentimental! E vorba despre altceva…

– Aha. Ce s-a întâmplat?

– Ştii că-ţi spuneam eu de dorinţa mea de a adopta un animăluţ; o fiinţă mică şi pufoasă, care să-mi însenineze zilele?

– Da, ţin minte! Ţi-ai luat motan?

– Aproximativ…

– Cum adică aproximativ? E vreo rasă nouă?

– Nu chiar. Mai bine mă laşi să-ţi povestesc până la sfârşit şi apoi îmi spui părerea ta. Ce zici?

– Ok, fie!

– Într-o zi, mă plictiseam teribil şi am început să colind tot internetul în căutarea unei pagini care să mă distreze. Şi tot căutând, am dat peste un site plin de animale, care mai de care mai drăgălaşe şi pregătite să fie luate acasă. Dar nu erau animalele obişnuite pe care le are tot românul în apartament. Nu! Nici n-aş fi putut eu să găsesc ceva atât de simplu… În acest magazin online aveai de ales, ca animal de companie, unul dintre următoarele: delfini, păsări colibri, urangutani, elefanţi, pantere, lei, tigri şi vulturi.

– Poftim?! Mi-a rămas cafeaua-n gât… Tu faci mişto de mine?

– Aşteaptă să termin!

– Mm… bine…

– După multe minute de analizat fiecare animal în parte, m-am gândit că leul ar fi cel mai potrivit mie. Întotdeauna am avut o afinitate pentru acest animal puternic şi impunător. M-a atras mereu măreţia staturii sale, ferocitatea, agilitatea cu care-şi capturează prada şi chiar tandreţea momentelor leneşe, când stă cu burta la soare şi clipeşte a relaxare totală. Drept urmare am sunat la magazinul respectiv şi l-am comandat.

– Ai comandat un leu prin telefon?

– Mă laşi să termin?

– Ook…

– În doar două zile, curierul a sunat la uşă şi mi-a oferit plicul cu noul meu prieten.

– Poftiiiim!? Leu la plic?… Da’ ce-i, supă?

– Da, draga mea. Leu la plic, cum spui tu! Am deschis plicul şi acolo am găsit fotografia prietenului meu, pe o copertă de caiet, aşteptând să îi dau viaţă.

– Nu mai înţeleg nimic!

– Te luminez imediat!

– Hmmm… abia aştept…

– Am luat apoi tableta şi am deschis aplicaţia Skag AR şi nu mi-a venit să cred că-l văd… era atât de simpatic încât îmi venea să-l pup! 

– L-ai văzut pe leu?

– Da, dragă! Hai să ţi-l arăt şi ţie! Vrei?

– Sinceră să fiu, nu ştiu…

– Hai, nu fii prostuţă! Nu ai de ce să te temi!

– Când ţi-ai făcut un control la mansardă ultima oară?

– Şşşş! Uite-l… El e Regele!

Câteva secunde bune, prietena mea nu a mai scos niciun cuvânt. Privea ecranul tabletei mele şi zâmbea. Regele probabil îi simţise prezenţa căci îşi etala măestria în faţa ei, uimind-o tot mai mult pe clipă ce trecea.

– Nu credeam că voi vedea aşa ceva vreodată! Nu credeam că poate fi posibil! Ce ţi-e şi cu tehnologia asta… să ai un leu în casă şi nu oriunde, ci pe o copertă de caiet. Şi ce drăgălaş e!

– Ştiam că o să-ţi placă! Probabil la început m-ai crezut nebună…

– Crezi?… Eram pregătită să sun după întăriri!

– Lasă asta… Eu am impresia că toţi copiii îşi vor cumpăra aşa ceva, de-ndată ce vor prinde de veste.

– Cu siguranţă!

După ce ne-am mai amuzat puţin pe tema “să vezi când o să o anunţ pe mama că avem un leu în casă”, a mea prietenă mi-a făcut câteva fotografii alături de Rege. Deşi la început a fost reticent, după vreo 20 de încercări am reuşit să facem două poze frumoase împreună:

Finalul zilei ne-a găsit navigând magazinele online, prietena mea convingându-se tot mai mult de eficienţa lor. Şi-a achiziţionat chiar şi câteva filtre acvariu şi un teanc de cărţi de vizită pentru tatăl ei.