Negru pe alb

being-single-(2)_300Pe la 16 ani a început prima mea relaţie. Şi de atunci am făcut câteva salturi fără să mă gândesc la consecinţe.

După 4 ani de bune şi rele, relaţia cu primul iubit a ajuns la final şi brusc, am simţit un gol mare în viaţa mea. Nimic nu mai era la fel: nu mai aveam cui să-i spun “te iubesc”, nu mai aveam pe cine să ţin de mână la o plimbare, nu mai aveam cui să cer socoteală pentru propriile-mi greşeli şi nu mai aveam cu cine să-mi planific un viitor. Era o schimbare majoră şi îmi era foarte teamă că nu voi putea reuşi singură. Ştiam că relaţia cu el nu mai avea nicio şansă dar în acelaşi timp îmi era frică de singurătate.

De aceea, la scurt timp de la despărţire, am intrat într-o altă relaţie. Nu mi-am oferit timpul necesar vindecării, nu am lăsat o perioadă de tranziţie ci, pur şi simplu, am sărit în braţele altcuiva, căutând să umplu golul pe care-l simţeam în mine. Şi am greşit!

Recunosc aici, negru pe alb, că am greşit! Am procedat total greşit de fiecare dată când nu mi-am dat ocazia să fiu o perioadă mai îndelungată singură. De teamă că voi fi înconjurată de cupluri şi nu mă voi mai putea simţi în siguranţă şi bine în pielea mea, am ales să mă încurc în pânza oricui mă atrăgea cât de cât, sperând că dragostea va veni pe parcurs.

Şi acum câteva zile am fost cât pe ce să fac aceeaşi greşeală. Proaspăt ieşită dintr-o altă relaţie ce nu a fost sortită viitorului, m-am simţit descoperită, descurajată şi voiam cu orice preţ să cred că există totuşi cineva şi pentru mine. Şi am început să caut: din priviri, din zâmbete, din atitudini, extrăgeam puncte pro pentru formarea unei noi relaţii. Până când am deschis ochii cu adevărat şi mi-am dat seama că nu e bine aşa, că am ales deja varianta asta de câteva ori şi nu a ieşit deloc aşa cum mă aşteptam.

Nu mai vreau să fac teste cu inima mea şi să o ofer oricui îmi întinde pe tavă vorbe frumoase şi promisiuni de călătorii spre stele. Aleg perioada de tranziţie de data asta şi îmi dau timp să mă cunosc pe mine, să îmi aleg priorităţile şi să nu mă mai las impresionată de orice aparenţă. 

Chiar dacă îmi este dor să fiu îndrăgostită, nu voi mai forţa nota şi voi lăsa totul să vină de la sine… La urma urmei, nu e aşa rău să fii “single”:

learn-why-good-to-be-single

 

 

Şi acum vă întreb pe voi: cum e mai bine, să cauţi dragostea când ştii că eşti pregătit pentru ceva nou sau să o laşi să apară când o dori ea? 

Sursa foto: hitplay.in

P.S: vă las şi ceva amuzant (de stupid), care am văzut că predomină în ziua de azi pe Facebook.

 

 

22 responses to this post.

  1. Bate ea dragostea si la usa inimii tale. Ce? Chiar crezi ca vei scapa? Nici vooooorba domnisoara.😆

    Like

    Reply

  2. Sunt de doi ani intr-o perioada in care nu astept nimic. E ciudat ca desi eu nu caut nimic, sunt mereu perturbata de diversi care nu inteleg acest lucru desi le explic foarte clar ca nu pe ei ii caut.
    Asa ca stiu cum e. Cu diferenta ca eu chiar nu mai caut pe nimeni. Nici nu vreau sa vad pe nimeni langa mine, caci nu tin sa ma aflu intr-un cuplu.
    Deci cred ca si la tine e binevenita o pauza.🙂 Cand va fi sa fie…va fi 🙂

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 27, 2013 at 18:39

      Asta cu indivizii care nu înţeleg că nu-i caut pe ei o păţesc şi eu.😀 Unii mă aud din prima şi renunţă, alţii insistăăăăă de-mi vine să fug în lume. :))

      Like

      Reply

  3. În astfel de cazuri un singur sfat e bun: ascultă-ţi inima şi intuiţia. Tu vei ştii întotdeauna ce să faci. Şi, dacă greşeşti, pe tine ţi-e mai la îndemână să te ierţi decât pe altcineva, al cărui sfat prost l-ai urmat.
    În locul tău aş aştepta să mă vindec, în primul rând, fiindcă acum sunt vulnerabil. Mai încolo, vine dragostea, dar trebuie să fiu pregătit s-o întâmpin. Şi, probabil, aş fi mai selectiv, vârsta îmi permite asta. Dacă aş fi în locul tău.

    Like

    Reply

  4. Barbatii au o strategie foarte eficienta: din floare in floare pina cand gasesti ceva potrivit. Nu ma refer la sex, dar la intilniri etc.. Plus daca simti ca o relatie nu merge comunica deschis (cat mai deschis) chiar daca crezi ca ii vei rani orgoliul, comunica ca el. Daca nu e in stare sa poarta o discutie sincera, pe orice subiect, cu siguranta gasesti altul de o calitate superioara. Cred ca asa e cel mai eficient. Plus capeti experienta si o maturitate in a menaja o relatie.

    Like

    Reply

  5. cu siguranță să o aștepți sau mai bine zis nu doar să stai să o aștepți că poate stai degeaba.. ci să o și cauți :p

    Like

    Reply

  6. Varianta doi. Dacă Prinţul Fermecat ar citi ce ai scris, cu siguranţă ţi-ar bate grabnic la uşă!

    Like

    Reply

  7. Posted by Eva on May 26, 2013 at 10:38

    Eu nu am ales sa incep o relatie dupa destramarea alteia. Mi-am oferit o pauza suficient de lunga, mi-am lasat sufletul sa respire, sa se vindece, sa se ierte. Si cred ca iubirea vine atunci cand te astepti cel mai putin si cand esti pregatit sa o primesti in sufletul tau. Pana atunci, asculta-te, iubeste-te, fii tu cu tine.

    Like

    Reply

  8. Buna, parerea mea este ca in viata nu trebuie fortat nimic, nici macar sentimentul de dragoste. Dragostea este adevarata cand te ia prin surprindere atunci cand te astepti cel mai putin. Totodata cred ca nu este bine sa faci un model de iubit perfect cu argumente pro so contra, lasa sa vina el la tine. Perioada de tranzitie o sa-ti faca bine, incearca sa te cunosti pe tine insuti. Nu uita ca fiecare femeie is are printul. Iti doresc succes in continuare.
    P.S-Clipul mi-a luminat ziua.🙂
    Noemi!

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 26, 2013 at 10:18

      Eu nu mă consider perfectă deci chiar nu am aşeptări de genul de la un bărbat.😀 Sper doar ca la un moment dat să-l întâlnesc pe prinţul despre care vorbeşti tu.
      Mulţumesc pentru sfaturi şi te mai aştept pe blog!
      O zi faină!😉

      Like

      Reply

  9. In primul rand, cred ca ai facut o alegere potrivita, doar sa ai grija sa nu apara printul fermecat si sa il respingi doat pentru ca tu vrei sa fii singura.
    Apoi, ca sa iti raspund la intrebare: poti cauta dragostea si cu inima in dinti, si cu sufletul impacat; daca ea nu te gaseste, o cauti degeaba. Si da, e bine sa fii singur… pana ajungi la 40 ani si iti dai seama ca locuiesti inca la parintii tai sau singur intr-o armata de pisici, catei ori alte animale de companie care sa iti suplineasca dorinta/nevoia pentru sentimente sincere… Probabil ca trebuie sa existe un echilibru si sa stii cand sa cedezi si cand sa te abtii pentru ceva mai bun.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on May 26, 2013 at 10:15

      Evident că nu vreau să ajung la 40 de ani înconjurată de pisici :)). Dar nici să stau doar o lună şi apoi să mă arunc în ceva nou, cum am făcut până acum.🙂 Încerc să menţin un echilibru tura asta şi să casc bine ochii.
      Mulţumesc pentru comentariu!
      O duminică frumoasă!

      Like

      Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: