Serbarea fluturaşilor

Înainte să pătrunzi în minunata lume a copilăriei îţi laşi grijile la uşă. Iar dacă nu reuşeşti să o faci, nişte mici îngeraşi cu priviri jucăuşe te vor ajuta negreşit!

De fiecare dată când păşesc pragul grupei mici de la grădiniţă, orice problemă de pe lume, oricât de gravă, dispare. Deodată, nu mai contează nimic altceva decât zâmbetele, chicotelile şi năzbâtiile fluturaşilor mei dragi. Aproape zilnic mă întâmpină cu o îmbrăţişare. Când mă văd intrând în clasă, lasă orice activitate la o parte şi îmi sar în braţe. Şi cum să nu prinzi drag de ei atunci când îi vezi cum ţopăie fericiţi spre tine?

În după-amiaza aceasta, grupa mică i-a spus bun venit vacanţei, participând la serbarea de vară. Câteva poezioare, nişte cântecele, dansuri şi multe emoţii au îmbrăcat sala de clasă, micuţii oferind spectatorilor curioşi câteva minute colorate. Nu ştiu cât de emoţionată a fost doamna educatoare sau câte emoţii au avut cei mici, dar domnişoara de engleză (a.k.a EU) era topită toată, căci era prima serbare la care nu mai trebuia să spună ea poeziile.

P1140931

La început, fluturaşii au spus câteva poezioare dedicate grădiniţei, vacanţei de vară şi părinţilor, apoi au fredonat câteva cântecele haioase, învăţate cu doamna educatoare şi a urmat momentul în limba engleză, sub îndrumarea mea. Am început cu o poezioară de bun-venit, adresată părinţilor, am continuat cu un cântecel în limba engleză, însoţit şi de o scurtă coregrafie şi am finalizat cu o altă poezioară, în care îi invitam pe părinţi să mai treacă pe la noi.

Dar asta nu a fost tot, bineînţeles! Marele final a fost reprezentat de două dansuri populare: oaşul şi hora moldovenilor. Pentru acest moment, fluturaşii s-au schimbat în costumele populare, depăşind limita legală de drăgălăşenie!

P1140957P1140972Sper că şi părinţii au fost mulţumiţi de prestaţia micuţilor, căci eu am fost încântată! Chiar o să-mi fie dor de micii năzdrăvani, pe timpul vacanţei! Noroc de fotografii…

P1140990-001

P.S: calitatea filmării nu e excepţională, căci aparatul meu foto s-a gândit că e timpul să cedeze.

7 responses to this post.

  1. […] tot uitam pe filmarea micuţilor de la serbare şi mi-am adus aminte de prima poezie mai “serioasă” (adică avea mai mult de 4-6 […]

    Like

    Reply

  2. Stiu ca activitatea aceasta te face fericita dupa felul cum scrii despre ea. Cred ca am mai amintit ca mama a fost invatatoare dar mai multi ani, neavand post de invatatoare a activat ca educatoare. Era foarte incantata de prichindeii care o priveau ca pe un fel de zana atotstiutoare si ii iubea enorm.
    Si privind inregistarea am retrait momente de la unele serbari de gradinita la care am fost, si am fost la destule🙂
    Foarte frumos articol! Felicitari pentru munca frumoasa care iti aduce si satisfactii!

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on June 16, 2013 at 15:21

      Nu aş fi crezut acum câţiva ani că voi ajunge să lucrez cu copiii, dar acum nu mă văd făcând altceva. Nu aş renunţa la asta pentru munca de birou niciodată.
      Mulţumesc pentru aprecieri!😉

      Like

      Reply

  3. Posted by Catalina on June 14, 2013 at 11:04

    vai, dar ce scumpi sunt! I love your job😀

    Like

    Reply

  4. Foarte frumos articolul!
    Felicitari pentru felul in care gandesti si felicitari pentru minunatul serviciu!🙂

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: