Altfel de evadare

tumblr_llrryxk5En1qhq4h6o1_500

Am nevoie de un weekend undeva departe; două zile, o sâmbătă şi o duminică fără un telefon care sună în continuu, fără tehnologie, fără veşti proaste, fără veşti de orice fel. Simt nevoia să evadez, să alerg în direcţia opusă tuturor…

Îmi este dor de perioada liceului, când ştiam că se apropie vacanţa de vară şi tot ce urma să fac era să lenevesc cu orele la soare, citind câteva rânduri şi ascultând o muzică bună. Îmi doresc să-i fi crezut pe cei care-mi spuneau că îmi va lipsi acea perioadă. Îmi doresc să fi profitat mai mult de timpul liber şi să-l fi fructificat altfel.

Îmi e dor să îmi bag nasul într-o carte şi să nu-l mai scot de acolo până la ultima pagină. Îmi e dor de excursiile cu cortul şi deciziile spontane; de dimineţile leneşe şi de nopţile târzii în mijlocul naturii.

Dar până când îmi voi putea permite să evadez, să închid telefonul şi să-l arunc într-un sertar, probabil va mai dura ceva timp…

Aşa că până atunci, mă delectez cu câteva texte frumoase, care îmi distrag atenţia de la grijile zilnice:

1. Un scriitor, cât trăiește, suferă

“Scriitorii suferă când văd că cel căruia îi sunt adresate fraze încărcate de teamă și emoție, zeci de destăinuiri, iubește pe altcineva. Suferă, căci lui nu i-a scris nimeni nici măcar o propoziție, niciodată. Suferă când persoana iubită dispare, subit, din viața lor și își dau seama prea târziu de intensitatea iubirii ce zace în organele lor interne. Suferă când tot ce primesc în schimbul acelei forme de venerație sunt doar cuvinte pline de ură, dispreț, dezgust. Suferă chiar și când, cu inima sfărâmată, doresc fericirea celor pe care încă-i iubesc.”

2. Scrisoare pentru tata

“Ca oricărui copil, desigur,
Ştii că îmi place ciocolata,
Dar decât să gust dulciuri singur
Mai bine pâine..dar cu TATA.”

3. Ce-am invatat de la primul job?

“Lumea nu ti se cuvine, nu intereseaza pe nimeni cine esti in timpul liber, cine sunt ai tai, ce studii ai – adapteaza-te rapid la jocul in care ai intrat si fa ce este necesar sa faci pe postul pe care lucrezi! Apoi, in timp, imbunatateste-l si vino cu idei creative, de dezvoltare si eficientizare.”

4. Un caz singular sau…?

“Stăteam ascunsă la umbra peretelui meu facebookian şi nu mă puteam mira îndeajuns de comportamentul doamnei care îşi spăla rufele murdare în public, în aplauzele sau reproşurile asistenţei, de parcă ar fi fost o copilă de 15 ani.”

5. A şti să dăruim este o artă

“Pentru că exact elementul surpriză lipsește când mi se face un cadou. Mi-aș dori să fiu luată prin surprindere, momentul acela să fie de ținut minte, unic. Să mi-l reamintesc cu plăcere iar și iar. Nu se prea întâmplă, din păcate. Nu mai vorbesc despre cadourile total nepotrivite, și care, în loc să mă entuziasmeze, așa cum se așteptau cei care mi le-au oferit, mie aproape că mi-au adus lacrimi în ochi.”

Voi ce texte faine de prin blogosferă îmi recomandaţi?

Sursa foto: http://25.media.tumblr.com

14 responses to this post.

  1. Multumiri pentru recomandari si multumesc si pentru recomandarea textului meu. Saptamana aceasta am fost foarte aglomerata si inca sunt, incat de abia acum, vezi bine, ajung sa citesc. Mai citesc si eu una-alta….dar nu m-am gandit sa fac recomandari. Sunteti voi, cei cativa, care o faceti deja si o faceti foarte bine🙂
    De zile fara nicio bataie de cap…cine n-are nevoie? Si eu🙂 Te pup!

    Like

    Reply

  2. Pfff… cred că ăsta e avantajul de a fi încă elevă… am totuși multe zile libere și vacanțe destul de LUUUNGI!

    Like

    Reply

  3. Posted by Duna Raduan on June 14, 2013 at 22:56

    Hai să-ţi adresez un stil şi un obicei care, mie personal, îmi schimbă atitudinea, din cea posomorâtă şi lipsită de vlagă în cea plină de vitalitate şi creativă: alergarea uşoară într-un mediu natural, unde-i linişte şi aer curat după care, se începe o meditaţie motivaţională, cu ochii închişi, în care, în gând se spune cuvinte şi propoziţii pentru creşterea încrederii în sine şi a respectului sinelui. Eu fac acest ritual la mine la ţară, pe nisip, la malul Râului Buzău, unde nu se află nici-o fiinţă umană decât virţuitoarele zonei. Mă simţ un zeu pe pământ şi plin de creativitate. Pentru mine, asta înseamnă o evadare totală din cotidian, neforţată, unde mă regăsesc pe mine însumi, mă întâlnesc cu mine însumi şi mă cunoşc. Mă simţ norocos.

    Like

    Reply

    • Posted by Alexandra on June 15, 2013 at 19:38

      Tre’ să mai am puţină răbdare şi o să am şi eu timp să plec în mediul natural de care zici tu. Mulţumesc!

      Like

      Reply

  4. Posted by Eva on June 14, 2013 at 21:58

    Multumesc mult.🙂

    Like

    Reply

  5. Recomandările le fac duminica, după ce se încheie săptămâna.
    Un bob zăbavă!

    Like

    Reply

  6. şi tu ai nevoie de o evadare? şi eu. şi cred că am să îmi iau mâine lumea în cap🙂

    Like

    Reply

Părerea voastră contează!

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: